vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    PERLE la proba de Limba Română de la Capacitate. „Anul Nou este un verb compus”…

    de Special Arad | 24 iunie 2014, 12:36 PM | LOL | Recomandările editorilor

    1

    Profesorii care au corectat, luni, lucrările elevilor de clasa a VIII-a la proba de limba română în cadrul Evaluării Naţionale 2014 au găsit nenumărate răspunsuri greşite şi exprimări hazlii, care se pot încadra cu succes la categoria „perle”. Identificarea mesajului poeziei „Rânduri pentru Anul Nou”, scrisă de Ion Minulescu, nu a fost o misiune prea simplă pentru unii dintre candidaţi.

    Astfel, unul dintre ei a consemnat în lucrare: „Poemul are un mesaj frumos, nu am ce să spun, jos palaria, dar nu prea ştiu ce vrea el să zică, comunică cu un element al naturii, cred”. Un alt elev a scris că ,,poezia este prea tristă şi are sentimente de tristeţe, iar tristeţea este dureroasă, e deprimant să fii aşa, dar e ok că poţi comunica cu acest An nou care vine odată pe an şi e prea tare că-ţi aduce mâncare şi distracţie, dar el a uitat să precizeze asta”.
     
    „Titlul este şocant şi şukar. Ion Minulescu este un al doilea Eminescu”, a menţionat un alt elev în teză. Un altul a ajuns la concluzia că „poetul îşi exprimă indirect sentimentele, prin intermediul Anului Nou” şi „Minulescu este un bolnav, suferea şi comunica cu obiectele”. Şi cerinţele la gramatică au pus la încercare imaginaţia absolvenţilor de clasa a VIII-a: „Predicativa este: «profa este prea tare, şi are ochelari sexy», «psihologice- verb», «Anul Nou este un verb compus»”.

    „Perlele” nu au lipsit nici de la ultimul subiect, prin care se solicita candidaţilor să realizeze o naraţiune, în cadrul căreia să prezinte o întâmplare în timpul participării la o întâlnire, organizată de şcoală cu un scriitor contemporan: „M-am întâlnit încă de pe hol cu Creangă şi i-am zis «tu esti Mare şef, să ştii că mi-au plăcut amintirile tale, poţi să mi le zici înco dată, hai te rog»”.

    „Mihai Eminescu se întâlnise cu iubita lui şi ne spunea că aseară a scris o poveste de iubire despre ei, prea tare şi poetul este din ce văd cum l-a descris Creangă în trecut”. Un alt elev a consemnat în lucrarea de examen că „principalul mod de expunere este naraţiunea, care se îmbină cu descrierea”.

    Un altul, în schimb, s-a resemnat : „Contemporan, ce mă-sa o mai fi şi asta?” Au fost şi elevi care au transmis mesaje profesorilor corectori, în speranţa că măcar aşa îi vor determina să le acorde o notă mai bună. „Sper sa fii bun corectorule şi să-mi apreciezi măcar efortul că am ajuns până la şcoală”, este mesajul cu care unul dintre elevi şi-a încheiat lucrarea, anunţă Adevărul.ro.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Dacă se dădea test cu denumiri de baruri loco sau aiurea, branduri în ale drogului fumat/băut, ultimele can-can-uri în materie de show-biz, ce chiloți (nu) se poartă vara asta și cum s-o faci ca să nu…, top-uri turbo și filme explicite pt adulți – luau magna cum laudae direct pe(ste) cap!
      Mă cutremur și eu precum elevul care a scris la examen despre poezia Lacul. ”Acest lac (def. este o apă care pe timpuri stătea pt că nu existau utilaje care să o sece)- cutremura o barcă. Acest fapt seismic (pe de altă parte băiatul nu e prost, doar neajuns de prea multe ori la școală) este relatat de către eminescu în versuri simple el fiind un poet complex. Nu pot da detalii despre sentimentul poetului vizavi de această cutremurare pt că el nu spune nimic despre faptul că lacul răstoarnă barca sau nu, deci se remarcă și filonul filozofic al poeziei. Deci nu poate fi vorba de niciun sentiment legat de natură sau cutremurarea bărcii sau vreun fior înafara fiorului fricii de un apropiat cutremur deși pe vremea aceea nu existau cutremure. (decât ale neștiinței)
      Textul a fost publicat în urmă cu mai mulți ani într-o revistă literară. De-atunci, de câte ori aud de cutremur mă gândesc la înfiorarea lacului eminescian ce cutremura o barcă și viceversa.

      --1 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    5 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.