vineri, 19 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Percheziţii în patru judeţe și București într-un dosar de evaziune fiscală. Peste 45 de persoane, duse la audieri

    de Special Arad | 12 ianuarie 2017, 9:29 AM | Naţional

    0

    Aproximativ 200 de polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pun în aplicare joi 47 de mandate de percheziție domiciliară în municipiul București și județele Ilfov, Sibiu, Prahova și Brăila, într-un dosar privind săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, în domeniul construcțiilor și IT.

    “Din datele și probele administrate în cauză, rezultă presupunerea rezonabilă că bănuiții, în perioada 2009 — 2016, prin intermediul mai multor societăți comerciale, au înregistrat achiziții fictive de mărfuri și servicii, în valoare de 142.000.000 de lei, beneficiind astfel de deducerea ilicită a unor taxe și impozite, prejudiciul creat bugetului consolidat al statului fiind estimat la 64.000.000 de lei”, se arată într-un comunicat

    În vederea recuperării prejudiciului a fost dispusă măsura sechestrului asigurător asupra a 59 de imobile, în valoare de 50.000.000 de lei și asupra a 56 de conturi bancare aparținând persoanelor implicate.

    Urmează să fie conduse pentru audieri 49 de persoane la sediul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice — Poliția Sectorului 1.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    4 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.