joi, 18 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Pentru a nu-şi murdări pantofii după ce a coborât din bolidul de lux, Episcopului Huşilor i s-au întins covoare pe drum. A avut și alte cerințe

    de - | 28 aprilie 2017, 9:04 AM | Naţional

    0

    Scene ciudate cu ocazia sfinţirii locului pe care urmează să se construiască o biserică într-un sat din judeţul Vaslui. Pentru a nu-şi murdări pantofii după ce a coborât din bolidul de lux, Episcopului Huşilor i s-au întins covoare pe drum şi pe terenul unde a avut loc ceremonia religioasă.

    Sfinţirea cu fast a avut loc în localitatea vasluiană Todireşti. Întreg satul a fost mobilizat pentru a-l primi pe Preasfinţit ”aşa cum se cuvinte”. Îmbrăcaţi în straie populare şi cu flori în mâini, credincioşii l-au aşteptat smeriţi pe Episcopul Huşilor pe terenul unde urmează a fi ridicat lăcaşul de cult.

    Având în vedere precipitaţiile din ultima săptămână, organizatorii, Parohia Todireşti, au solicitat enoriaşilor să contribuie pentru asigurarea confortului înaltei feţi bisericeşti, prezenţa episcopului la o sfinţire fiind considerat un eveniment marcant pentru comunitate.

    Astfel, sătenii au achiziţionat covoare şi zeci de metri de traversă pe care le-au întins de la şosea pe drumul de pământ şi pe terenul unde avea loc ceremonia religioasă, astfel încât Episcopul să nu calce cu pantofii pe pământ şi să-i murdărească de noroi.

    În timp ce enoriaşii îl aşteptau smeriţi, Preasfinţitul Corneliu şi-a facut apariţia într-un SUV marca Volkswagen, cu şofer personal şi un aghiotant în sutană care a avut grijă să-i deschidă uşa şi să-i ţină la distanţă pe enoriaşii dornici să-i atingă straiele sfinte. După sfinţirea locului, Preasfinţitul a fost invitat la masa pentru care, potrivit organizatorilor, s-au pregătit bucate alese, bio, după preferinţa Episcopului.

    Sub protecţia anonimatului, mai mulţi preoţi din Vaslui au relatat că la fiecare sfinţire, Episcopul Corneliu percepe o anumită taxă pentru a oficia slujba, sumele variind între 2000 şi 3000 de euro, iar pentru meniu organizatorii trebuie să-i respecte preferinţele. În ultimii ani, împotriva episcopului Huşilor s-au ridicat mai mulţi preoţi din judeţ care sătui de umilinţe şi abuzuri s-au decis să îşi apere credinţa în adevăr chiar cu preţul excluderii din preoţie. Lucian Botez (Parohia Bozia), Dumitru Ţurcanu (Parohia Sărăţeni) şi Lucian Modiga (parohia Blăgeşti)  au demascat pentru prima dată abuzurile, reclamând faptul că le sunt opriţi bani din salarii, deşi pe statele de plată figurau sumele corecte. Toţi preoţii au intrat în dizgraţia Episcopiei, care i-a judecat şi caterisit, în lipsă, fără niciun drept la apărare. Dacă cel mai vârstnici dintre preoţi s-a retras din activitate, pensionându-se, cel mai tânăr Lucian Botez, pe atunci în vârstă de 31 ani a decis să continue demersurile pentru dreptate. După mai mulţi ani de procese a reuşit să câştige definitiv drepturile salariale reţinute în mod ilegal, Episcopia fiind executate silit.

    Abuzuri Episcopiei Huşilor au fost reclamate de enoriaşi şi preoţi de la parohii din toate colţurile judeţului Vaslui. Episcopul Huşiului, a fost huiduit de zeci de enoriaşi la uşa Protopopiatului Bârlad, când Preasfinţitul cobora dintr-un bolid de lux. Oamenii cereau să le fie adus înapoi preotul Sorin Chirvase de la biserica “Sfântul Spiridon” Bârlad, transferat în postul Crăciunului într-o parohie săracă, la ţară, pentru că avea 25.000 de lei datorii la Episcopia Huşi. Banii ar fi trebuit să fie încasaţi de la enoriaşi prin vânzarea de lumânări, calendare şi alte lucruri bisericeşti.

    sursa: adevarul.ro

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    5 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.