miercuri, 24 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Patrimoniul cultural și muzica într-o simfonie perfectă: concert SoNoRo Conac la Colegiul Național „Moise Nicoară” Arad

    de Special Arad | 8 septembrie 2015, 12:05 PM | Cultură | Muzică

    0

    SoNoRo Conac readuce muzica de cameră în clădirile de patrimoniu. Seria de concerte de muzică de cameră SoNoRo Conac se desfășoară din iulie până în septembrie 2015 în clădiri de patrimoniu restaurate din mai multe regiuni ale României, iar vineri, 11 septembrie, de la ora 19:00, SoNoRo Conac ajunge la Arad, anunțându-se un concert superb de muzică simfonică la Colegiul Național „Moise Nicoară”.

    Programul serii cuprinde piesede Ludwig van Beethoven (Duet pentru vioară și violă și Trio de coarde în sol major, Op. 9, Nr. 1), Jean Sibelius (Trio de coarde în sol major, JS 210), George Enescu (Lăutarul pentru violă solo) și Frank Bridge (Lament pentru două viole, H.117), în interpretarea muzicienilor Vlad Stănculeasa (vioară), Răzvan Popovici (violă), Christian Naș (violă) și Valentin Răduțiu (violoncel). Concertul va fi urmat de un cocktail.

    Accesul la concertele SoNoRo Conac se face numai pe bază de invitație sau rezervare, în limita locurilor disponibile, la: [email protected] sau 0741.190.470. Pentru mai multe informații vă rugăm să vizitați:conac.sonoro.ro.

    Ultimele două concerte SoNoRo Conac vor avea loc pe 13 septembrie 2015, la Primăria Sectorului 1 Banu Manta din București și, în octombrie, la Muzeul de Artă Timișoara – Palatul Baroc.

    Operă a arhitectului Jozef Diecher din Budapesta, clădirea Colegiului Național „Moise Nicoară” din Arad a fost construită între anii 1869 – 1873. Edificiul a intrat în proprietatea statului în 1895, iar din toamna anului 1919 instituția școlară găzduită de actuala clădire devine Liceul „Moise Nicoară”, primul liceu de băieți din Arad, liceu românesc, care și-a propus să formeze oameni de înaltă ținută morală și profesională. Clădirea  este zidită în stil renaissance și se compune din două părți: clădirea principală cu etaj și corpul scund, în partea de apus, unde se află și sala de sport. Sunt impresionante intrarea principală, scările principale și sala festivă, în care predomină elementele în stil baroc.

    cmnsnrprjct

    Despre SoNoRo Conac

    În 2013, Asociația Sonoro a pus bazele unui nou proiect – SoNoRo Conac, care își dorește, prin asocierea muzicii cu opere arhitecturale emblematice din România, să sugereze nevoia de respect, atenție și sprijinire a patrimoniului și a resurselor culturale extraordinare ale României. În 2014, SoNoRo Conac a desfășurat o serie de 11 concerte în clădiri de patrimoniu din toată țara, printre care Vila Dobrușa din Drăgășani, Casa Avramide din Tulcea, Conacul Bellu din Urlați, Conacul Cuza de la Ruginoasa, Conacul Hagianoff – Manasia,  Sinagoga din Bistrița, Castelul Corvinilor din Hunedoara și Conacul Hodoni de lângă Timișoara.

    SoNoRo Conac a pornit de la ideea de a reda muzicii de cameră spațiul originar, de natură intimă, propice dialogului cultural și ascultării active din partea unui public restrâns. Acest proiect își propune să sensibilizeze opinia publică în ceea ce privește multitudinea clădirilor de patrimoniu reabilitate – clădiri fabuloase, spectaculoase, elegante, care trebuie reintroduse în circuitul cultural.

    SoNoNo Conac este un proiect inițiat de Asociația Sonoro, cu sprijinul partenerului principal – BRD – Groupe Société Générale și al Ordinului Arhitecților din România.

    SoNoRo este un proiect cultural aflat sub Înaltul Patronaj al Președinției României.

    ***

    Sponsor principal: BRD – Groupe Société Générale

    Parteneri principali: Ordinul Arhitecților din România, Asociația Arché

    Mașina oficială oferită de: BMW

    Parteneri: Illy, Avincis, Aqua Carpatica, Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” din Iaşi, Fundația Societatea de Concerte Bistrița, Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud,Merci Charity Boutique, Muzeul Național George Enescu „George Enescu” din București, Catedrala Romano-Catolică din Alba-Iulia, Festivalul „Dilema veche”, Viscri 125, Fundația Mihai Eminescu Trust, Casa Boema, Crama La Salina/ISSA, Marrevolution,Centrul de Promovare a Turismului Cultural ”Grof Károlyi”, Direcția de Cultură, Sport și Turism Carei Nagykaroly-Grosskarol, Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva, Colegiul Național „Moise Nicoară” din Arad, Centrul Municipal de Cultură și Primăria Arad, Primăria Sectorului 1 București, Monumente Uitate.

    Parteneri media: România liberă, RFI România, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Esquire, Igloo, Zeppelin, Arhitectura, Arhitext, The Art of Living, designist.ro, HotNews.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    6 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.