vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    Pariu cu „umorul de autobază”. Filmul DOUĂ LOZURI a câștigat și publicul arădean

    de Tomck@t | 17 octombrie 2016, 7:44 PM | Film | Știri Arad

    0

    Comedia românească „Două lozuri” a luat cu asalt cinematografele și se pare că doboară record după record în box-office-ul românesc, în ciuda anticampaniei demarate de unul dintre cele mai mari grupuri de trolling de pe Facebook: Autobaza. Actorii, regizorii și producătorii filmului low-budget au pornit într-o caravană de promovare în țară, iar duminică seara a venit rândul Aradului. Scurt pe doi: a fost un succes fulminant. Un fel de „dă-te-n steluță-steluță-steluță de hater” din partea publicului, la adresa celor care au încercat să saboteze filmul pe rețelele de socializare, pe IMDb și pe CineMagia.

    O producţie independentă, cu un buget de numai 30.000 de euro, „Două Lozuri”, în regia lui Paul Negoescu, spune povestea comică a trei bărbați dintr-un mic orășel de provincie, care câștigă marele premiu la loto, însă nu după mult timp, biletul câștigător nu mai e de găsit, așa că cei trei sunt nevoiți să pornească într-o călătorie ca să-l recupereze. Inspirată de nuvela „Două Loturi” de Ion Luca Caragiale, comedia „Două Lozuri” îi are în rolurile principale pe Dragoș Bucur, Alexandru Papadopol și Dorian Boguță. Riscul unui eșec, propagat de cei de la „Autobaza”, ar fi fost cât se poate de dureros pentru actori, mai ales că aceștia au investit în acest film din buzunarele lor.

    „Jihadul” internautic avea un singur motiv: Poponeț

    Cine naiba e Poponeț și de ce reprezintă un „glonț împotriva râsului” în cazul acestui film? Cu ajutorul atotștiutorului Google ni se spulberă orice urmă de inocență și ignoranță în ale cancan-ului de pe plaiuri mioritice. Îl cheamă Codin Maticiuc și i se spune„Poponeț”. E un băiat de bani gata, un Playboy care, cică, e mult prea băgat în seamă de mass-media din România. Faptul că ni se fâlfâie de acest „Poponeț” și că auzim în premieră abia acum de el explică și cât de „băgat în seamă” e acest personaj, dar nervoșii de la grupul de Facebook „Autobaza” au considerat că din cauza lui trebuie neapărat să dăm note proaste en gros acestui film pe IMDb și pe CineMagia, pentru că avea deja note mult prea exagerate și pentru că… doar de-al dracu’.

    vlad-furtuna-printscreen

    Într-adevăr, e cu un mare semn de întrebare dacă „Două Lozuri” merită un punctaj de 8,3 din 10 pe cel mai mare portal de filme din lume, concurând astfel cu „Citizen Kane” (8,4), „Portocala Mecanică” (8,3), „Amelie” (8,3) sau „Războiul Stelelor – Întoarcerea lui Jedi” (8,3). E un semn de întrebare – de fapt – care te face automat să pufnești în râs, indeferent cât ai râs la „Două Lozuri”.  Se pare, însă, că planul de sabotaj a avut tocmai un efect invers. Producătorii nu se așteptau să-și scoată banii investiți, dar… ca să vezi, au ieșit cu profit chiar după primele proiecții în cinematografele din capitală.

    Nu am văzut filmul, de aceea evit să șterg pe jos cu el sau să-l ridic în slăvi, dar am auzit că e o comedie surprinzător de bună… și spun „surprinzător” pentru că ștampilele „o comedie spumoasă” de pe afișe mi se par înșelătoare, nimic mai mult decât o campanie de marketing. Până la urmă, mă bucur că nu l-am văzut, pentru că mai mult ca sigur i-aș fi trântit o critică negativă. Asta fiindcă, evident, aș fi fost subiectiv, iar comediile de acest gen nu sunt pe placul meu.

    „Două Lozuri” e un exemplu perfect că poți face un film de succes (și chiar o comedie de duminică mai mult decât agreabilă), în ciuda faptului că nu ai fonduri spectaculoase, în ciuda faptului că accepți un mic compromis (ca de exemplu un „Poponeț”) și în ciuda faptului că lumea virtuală te acuză de „umor de autobază”, adică un umor ieftin și deja exploatat la maxim, dar tocmai din acest motiv cu o rețetă de succes garantată. Din ciclul reclamelor – de altfel creative – cu „Dorel”, „Crezi c-o va…” sau „…dar tu nu! Batman! Batman!”.

    Dragoș Bucur și Alexandru Papadopol nu au ajuns la premiera de la Cinema City Arad deoarece lucrează la alte producții cinematografice, dar a fost prezent Dorian Boguță și echipa de filmare. Câțiva din staff au stat în sală pe tot parcursul filmului, însă nu au mai avut loc decât pe trepte… și cu asta am spus tot despre succesul filmului la Arad. După proiecție a urmat și o sesiune de autografe și fotografii, actorul Dorian Boguță și echipa de producție fiind de-a dreptul asaltați de arădeni (Vezi galeria foto de la finalul articolului).

    Un autoturism Dacia e baza

    Producătorii filmului, împreună cu Groupama, au hotărât să răsplătească publicul printr-o tombolă, dacă tot veni vorba de lozuri. Astfel, biletele de intrare la cinema au posibilitatea de a fi înregitrate pe site-ul oficial, iar premiul oferit prin tragere la sorți este o frumusețe de Dacia 1300, neagră, exact modelul folosit în film. Câștigătorii vor fi anunțați în data de 4 noiembrie.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    2 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.