Știri Arad. Semnalate în repetate rânduri pe rețelele de socializare, problemele din parcurile de joacă arădene rămân nerezolvate. Sunt scânduri rupte, foarte multe „lipsă”, și putem spune că mobilierul de joacă este într-o stare deplorabilă.

Acestea sunt doar printre „puținele” probleme pe care parcurile de joacă din Arad le au, iar de suferit au atât copiii cât și părinții deopotrivă. Copiilor li se spune că „acolo” nu e voie să se joace, pe „acolo” nu au voie să meargă ș.a.m.d.

A fost o investiție considerabilă a Aradului în Parcul Europa, anunțată cu trompeta de către administrație (nici nu mai pomenim de avionul din lemn de douăzeci de mii de euro…). Din păcate, nu doar calitatea proastă a materialelor contractate, montajelor și întreținerea au dus ca parcurile să arate vechi de cel puțin zece ani, ci și actele de vandalism au „ajutat” la imaginea „bolnavă” a acestor „oaze” pentru copii.

O imagine cu care, noi arădenii se pare că ne-am obișnuit. O imagine a unui oraș, care pe an ce trece, devine din ce în ce mai „bolnav”, iar „farmaciile” se pare că sunt închise demult.

Mulțumim unuia dintre cititorii Special Arad care ne-a trimis fotografiile în speranța ca administrația să ia măsuri.

21329436_1562335290492151_1752064579_o 21330529_1562335213825492_1916363413_o 21330886_1562335160492164_346655688_o 20882973_1508791422534064_7497810530433529967_n 20915404_1508791445867395_2725634503507605250_n 21284608_1562335280492152_152446689_o 21297700_1562335153825498_3009606_o 21298611_1562335220492158_260793443_o 21298803_1562335190492161_1563240773_o

Mihai Todoca, 4 septembrie 2017, 1:19 PM