Păpușarul Dragnea trage de sfori, iar păpușa Ciorbea dansează. Petiția care îl „concediază” pe Avocatul Poporului are peste 50.000 de semnături!
Dacă în 4 luni s-au strâns doar 500 de semnături, aceeași PETIȚIE care „îl vrea concediat” pe Avocatul Poporului, Victor Ciorbea a explodat ajungând într-o zi la 50.000 de semnături! Motivul, pe scurt, acestei explozii este decizia lui Victor Ciorbea de a ataca la Curtea Constituțională dreptul lui Dragnea de a putea deveni la un moment dat prim-ministru din cauza unei legi din 2001 care spune că: „Pot fi membri ai Guvernului persoanele care au cetăţenia română şi domiciliul în ţară, se bucură de exerciţiul drepturilor electorale, nu au suferit condamnări penale şi nu se găsesc în unul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute de lege”.
Victor Ciorbea declară că această exprimare a legii ar fi ambiguă și că nu face dinstincția între cei condamnați definitiv cărora le-au fost suspendate drepturile civile și cei care au suferit doar condamnarea, fără alte restrângeri de drepturi constituționale.
De menționat că această acțiune al Avocatului Poporului a venit la doar câteva ore după instaurarea guvernului-păpușă, avându-l pe Liviu Dragnea păpușar, este una care aduce un prejudiciu enorm integrității acestei funcții.
Dealtfel și administrația prezidențială a declarat că: Prin demersul Avocatului Poporului, se poate deschide poarta condamnaților penali să ajungă să ne conducă, să ocupe funcții înalte în stat. Președintele României este indignat de acțiunea din această dimineață a Avocatului Poporului, o acțiune cu un unic beneficiar.”
Semnează și tu petiția AICI pentru demiterea acestui Avocat al Nepotismului, nicidecum al Poporului!
Comentariile portalului
Hotararea aceasta este neconstitutionala, invit persoanele care vor suferi intr-adevar pe urma acesteia sa scrie avocatului poporului, presedintelui, primului ministru si mintrului de resort, poate poate s-o auzi acolo sus. (...)
Pe ăia cu asfaltul i-or scos de acolo. Dacă pe unii ii scot afară pe alții de ce nu? Parc cu topit de fer vechi.... Mai greu
Asta se intâplă cănd un amărăt de prezentator tv de mâna a doua ajunge la putere și e lingăul celor care lau pus acolo . (...)