marþi, 23 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Panică pe autostradă! Droguri într-un autocar care venea la Arad. Și șoferii au fost încătușați…

    Panică ieri dimineață într-un autocar care venea dinspre Spania spre România și avea ca stație și Aradul. De fapt, în autocar se afla cel puțin un arădean, acesta fiind fratele Mirelei, cea care ne-a fost și sursă la această știre.

    Autocarul aparține companiei Tabita Tour, dar acesta este doar un detaliu, șoferii sau angajații companiei neavând practic nicio vină în cele întâmplate.

     

    Se pare că poliția franceză a acționat la pont. Eu l-am dus pe fratele meu la autocar ieri la ora 4.10 dimineață. Șoferii chiar au fost drăguți, în sensul că ne-au așteptat cele 8 minute în care am întârziat. Stația de la care a urcat fratele meu în autocar este aproape de Cannes. Ne-am oprit la o benzinărie. Nu a trecut mult timp și m-a sunat. Era speriat. Poliția franceză a oprit autocarul între Cannes și Nisa și a urcat direct la două persoane. Este vorba despre doi italieni asupra cărora s-au găsit droguri. Alți polițiști le-au pus cătușe inclusiv șoferilor, iar toți cei din autocar au fost legitimați.

    O sperietură groaznică a tras un cetățean român deasupra cărora s-au găsit bagajele.L-au reținut și pe el, deși nu avea nicio vină. După aproximativ două ore în care autocarul a staționat, fiind oprit și controlat de polițiștii francezi, acesta a plecat spre România. Fratele meu nu știe nici ce fel de droguri și nici cantitatea acestora, dar spune că inclusiv în niște recipiente de plastic s-au găsit tot felul de substanțe.

    În cele din urmă au fost eliberați și șoferii și cetățeanul român deasupra căruia au fost puse bagajele celor doi italieni. Unul era din Calabria, și celălalt nu știu din ce regiune. Poliția franceză i-a reținut pe cei doi italieni.

    La Turbie : Péage : 2.40 EUR cred ca aici i-a oprit. Peage sunt barierele acelea de pe autostradă, unde se plătește taxa.” (Mirela Roșianu).

     

    Cum șoferii sau personalul companiei de transport nu sunt organ de control, firma nu are nicio vină în ceea ce privește faptul că în autocar s-au găsit droguri.

    Tabita Tour este o companie de transport românească cu sediul central în Bistrița.

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    8 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.