sâmbãtã, 20 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Până la 800 de pasageri blocaţi, în urma unui incendiu la bordul unui TGV

    de - | 30 ianuarie 2016, 1:35 PM | Internaţional

    0

    Un incendiu a izbucnit vineri seara, la sud de Tours, într-un tren de mare viteză (TGV) care efectua o cursă de la Paris la Bordeaux în care se aflau 700 până la 800 de pasageri, potrivit prefecturii din Indre-et-Loire, care a precizat că nu s-au înregistrat victime, relatează Mediafax citând AFP.

    Focul a izbucnit către ora locală 19.45 (20.45, ora României) în tren, care a fost oprit la Monts (Indre-et-Loire), în apropiere de drumul departamental D84, au precizat prefectura şi pompierii.

    „Incendiul a fost controlat rapid”, anunţa prefectura către ora locală 22.00 (23.00, ora României).

    Măsuri au fost luate pentru asigurarea aprovizionării pasagerilor „cât mai rapid posibil”, potrivit aceleiaşi surse.

    O problemă la locomotivă a provocat incendiul, potrivit Le Parisien.

    O linie a fost blocată, iar traficul feroviar a fost blocat, a declarat SNCF pentru ziar. Traficul feroviar a fost reluat către ora 21.15 (22.15, ora României), iar trenurile afectate urmau să prezinte întârzieri medii de o oră. Prefectura din Indre-et-Loire a anunţat că pasagerii din TGV urmau să fie transbordaţi în alt tren care să-i conducă până la Gara din Poitiers.

    Potrivit Le Parisien, alt incident a avut loc la Valence, unde un tren a lovit o căprioară, obligând trenul să staţioneze aproximativ 20 de minute.

    De asemenea, circulaţia trenurilor a fost foarte puternic perturbată pe linii deservite de Gara Lyon, la periferia Parisului. O sinucidere pe liniile către Maisons-Alfort (Val-de-Marne) a provocat o întrerupere a traficului pe reţelele RER şi linii importante începând de la ora locală 17.15 (18.15, ora României), în ambele sensuri.

    Sursa: mediafax.ro

    Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/pana-la-800-de-pasageri-blocati-langa-tours-in-urma-unui-incendiu-la-bordul-unui-tgv-paris-bordeaux_1876468.html#ixzz3yj6fxJ4U
    Follow us: @realitatea on Twitter

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    5 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.