Pălăscarii – o tradiție de nuntă care încă se păstrează la Semlac
Chiar dacă în ziua de azi mulți consideră respectarea tradiției drept un gest învechit, inutil, tradiția unui popor, sau a unei zone, este de fapt o adevărată comoară: este însăși seva identității noastre. Un popor care-și ignoră tradiția, e un popor care-și ignoră propria sa existență.
Acesta nu este cazul în localitatea Semlac, din județul Arad însă. Acolo, printre altele, a reușit să supraviețuiască un obicei foarte frumos, de origine șvabă, pe care tinerii continuă să-l respecte în pragul nunții vreunui sătean.
Este vorba de „Pălăscari”, pe care i-am surprins în plină desfășurare, în timp ce chemau o familie semlăcană la nuntă.
Tradiția decurge în felul următor: cu puțin timp înaintea nunții, vecini sau rudele tinere ale nuntaşilor, călare pe cai frumos împodobiți (ulterior pe biciclete împodobite) poartă cu ei „palasca”, de unde li se trage numele de pălăscari, chemând oamenii la nuntă („palasca” sau „ploscă”= vas în care se ţine băutură şi care se poartă atârnat de o curea). „Palasca este de regulă plină cu vin sau răchie cu care se îmbie invitaţii. Aceştia nu au voie să refuze invitaţia de a bea şi chiar dacă o mimează, rostesc în acel moment câteva urări de bine pentru viitorii însurăţei. Se prezintă apoi invitaţia din partea familiilor ce organizează nunta. Pe drum, veselia este incitată de numeroase glume şi strigături la adresa socrilor, naşilor sau a tinerilor însurăţei. La terminarea chemărilor se întorc la casa unuia dintre miri unde li se serveşte mâncare caldă.”
Comentariile portalului
Sunteți o comentatoare de bază și de elită a publicației noastre, vă răspund la ceea ce ne privește direct: avem o politică de moderare a comentariilor (...)
Cunosc cel puțin trei ninja din poza. Simplu! Greață efectiv! Aveam eu bănuieli mele, ei se jurau ca usturoi nu mănâncă dar gura le miroase. Halal (...)
A mai ramas asa…o mica reduta aceasta publicatie online pe care n-au reusit s-o anihileze politicienii a caror singura doctrina e puterea si inavutirea. Ne-a “durut” cenzura cand o (...)