Acum un an de zile scriam un comentariu prin care îmi exprimam convingerea că amândoi candidaţii la Preşedinţia României sunt nişte idioţi. Şi Iohannis şi Ponta. N-am crezut că mi se va confirma atât de devreme, în doar un an de zile.

Mă uit şi mă minunez pe reţelele de socializare cât de mulţi imbecili sunt extaziaţi şi îngrijoraţi de criza emigranţilor. Apropos! Până în momentul în care ajung în ţara în care se stabilesc ei sunt emigranţi. Fiindcă emigrează din ţara în care trăiau. Când ajung în ţara respectivă ei devin imigranţi. Migranţii sunt cei care migrează, cum ar fi popoarele migratoare, care nu prea mai există. Poate ţiganii. Dar şi ei au devenit doar nomazi, adică se mută dintr-o parte în alta. Asta, doar pentru a ne înţelege din termeni! Valabili în orice limbă, nu doar în cea română!

Revenind, nu îmi vine să-mi cred ochilor şi urechilor cât de mulţi proşti sunt pe acest pământ, ca să şi rimeze! De exemplu în România, doi idioţi, Iohannis şi Ponta, au reacţionat la o tâmpenie rostită de guvernul maghiar, cum că ar vrea să extindă gardul de sârmă şi la graniţa dintre România şi Ungaria, în eventualitatea că emigranţii îşi vor schimba ruta din Serbia prin România. Băi, boilor! Emigranţii ăştia sunt dirijaţi, chiar prin intermediul gadgeturilor moderne. Chiar şi în clasele lor primare se învaţă că distanţa cea mai scurtă dintre două puncte este linia dreaptă! În paranteză fie spus, musulmanii ne-au învăţat şi matematica, cu toate disciplinele ei. Deci, ce dracu’ să caute prin România? Firesc că au ales rutele prin Croaţia. S-a şi confirmat deja intenţia lor. Croaţia a şi convocat deja Consiliul de Securitate al ţării. Şi atunci, ce a vrut Ungaria prin declaraţiile sale? Simplu, să atragă atenţia UE că se confruntă cu o problemă gravă pe care nu o mai poate gestiona. Nu se va ridica niciodată nciun gard între două ţări membre ale UE. Nici măcar în Cipru nu s-a ridicat nici un gard, iar tensiunile dintre turci şi greci sunt reale nu contrafăcute, ca şi cele dintre români şi unguri. Bine, şi guvernul ungar plin nişte idioţi a şi crezut că UE o să tremure la ameninţarea lor. Au mai fost din ăştia prin Europa, vezi cazul Haider, premierul Austriei. Da, dar a venit guvernul român cu o imbecilitate şi mai mare, după regula cum repari o gafă: cu o gafă şi mai mare! Şi a şi jignit guvernul ungar! Că dacă se construieşte gardul este o ruşine culturală a Europei! No, asta da! Ţie în ţară ţi se prăbuşesc majoritatea edificiilor culturale şi majoritatea monumentelor naţionale, pierzi un patrimoniu inestimabil, în calitate de guvern român chiar în capitala Ungariei, un patrimoniu cultural lăsat moştenire României, şi tu îi faci pe ăia ruşinea culturală a Europei. Incredibil, câtă prostie şi ipocrizie şi la Bucureşti şi la Budapesta!

Dar, hai să vă dau spre recitire ce scriam acum un an despre conducătorii de azi ai României. Despre cei din Ungaria să scrie ziariştii unguri, că au ce scrie şi ei! Sincer, nu îmi vine să cred că am avut dreptate!

Soborul cu proşti

Doi boi! O pereche!

Când să îmi curtez inspiraţia, doar, doar îmi devine muză, nemernica îmi întoarce spatele, îşi ridică fustele şi îşi dezveleşte un cur gras şi sfidător, cât să îmi piară cheful de scris. Dar, ce să vedeţi? Prostia s-a năpustit asupra mea din toate părţile, împresurându-mi mintea ca pe Napoleon la Waterloo. Fără nici o şansă de scăpare din ghearele prostiei, m-am apucat să aştern pe hârtie ce mi s-a-ntâmplat.

Mort de sete de idei într-un deşert de nimicuri cotidiene, mă trezesc cu o discuţie aprinsă lângă mine. Doi tineri se contraziceau cu foc pe teme de susţinere politică a unuia sau altuia dintre candidaţii la Preşedinţia României. Zici că erau desculţi pe jăratec, aşa săreau de la un argument la altul, fără să îl poată explica pe vreunul. Fuseseră în acelaşi partid până nu demult, iar unul a trecut în tabăra adversă. Unul îl înfiera pe Ponta, celălalt îl înfiera pe Iohannis. Niciunul dintre combatanţii politici nu zicea nimic în favoarea candidatului pe care îl susţinea. Adică niciunul nu ştia să spună ceva de bine despre favoritul său. Era prea elocventă cearta politică a tinerilor pentru societatea românească, aşa încât era păcat să o întrerup. Şi cum mă amuzam eu mocnit şi ipocrit, unul dintre tineri dă cu un argument de masa discuţiilor de mi-a zdruncinat din toţi rărunchii curiozitatea. Zice: cum poţi vota unul de stânga? Interesant, îmi zic eu, şi arunc întrebarea ca pe o nadă de la care aşteptam să îmi aducă prada cea mare, adică o atitudine, sau o opinie: dar ce înseamnă stânga în politica românească, sau ce înseamnă dreapta? Păi, stânga se ocupă cu socialiştii, iar dreapta se ocupă de oameni! M-am simţit ca Bute în meciul în care a pierdut centura: cu ochii umflaţi şi năucit de lovitură. Am tăcut şi am deschis televizorul.

Ştiam că dau tot peste prostie dar nu mă aşteptam la atâta bogăţie în ofertă. Emisiune electorală în care era invitat candidatul Iohannis. Întrebările erau servite profesionist, ridicate la fileu astfel încât răspunsurile să puncteze simplu şi decisiv pentru convingerea electoratului. De pildă: cum vă explicaţi că la dumneavoastră se apelează în toate situaţiile de criză? Eu l-aş fi întrebat mai direct: cum vă explicaţi că sunteţi frumos ca un Adonis, inteligent ca un computer, sensibil ca o mimosa pudica şi modest? Însă candidatul Iohannis nu s-a lăsat dus de nas şi a dat nişte răspunsuri de nu le-am putut uita. Iată câteva exemple nimicitoare, pline de demnitate naţională:

„Numai NATO poate rezolva situaţia României cu Rusia!”

„Nu decidem noi. Suntem prea slabi şi prea mici!”

„Poate doar pe timpul Imperiului Roman a mai trăit România o asemenea perioadă de linişte şi pace, şi asta doar datorită Uniunii Europene.”

„Trebuie să dezvoltăm economia ca să avem bani să ne apărăm împotriva ameninţării Rusiei. Asta este viziunea mea.”

Nu-i bai, mă îmbărbătez eu. Mai am un candidat pe care pot să îl votez. Nici nu apuc să îmi cioplesc bine speranţa în mai bine, că îmi pică în palmă un pliant cu Ponta. M-am simţit ca motanul (ptiu, era să zic pisic!) din desenele animate în care i se aprinde coada, ca un fitil, în explozia lui spre prinderea şoricelului. Mesajul către alegători mângâia perfecţiunea imbecilităţii: România are nevoie de un preşedinte ortodox!

Eu sunt botezat ortodox, sunt creştin ortodox, dar mi-aş fi dorit un preşedinte credincios! Asta însemnând mult mai mult decât ar putea crede un preşedinte ortodox. Adică preşedintele credincios, ar avea credinţă în Dumnezeu, dar ar fi şi credincios principiilor democratice, care nu permit discriminări. Acelaşi preşedinte credincios ar mai fi credincios poporului, care nu este neapărat omogen nici în confesiuni, nici în convingeri, nici în păreri, nici în educaţie. Acelaşi preşedinte credincios ar avea credinţa responsabilităţii în reprezentarea ţării şi credinţa în slujirea ţării pe care o reprezintă. Astea spuse aşa, în graba enervării pe prostia mesajului. Ca să nu mai pomenim de faptul că mesajul jigneşte direct toate celelalte confesiuni religioase, de la catolici şi greco-catolici şi până la neoprotestanţi şi reformaţi.

Bun, şi eu acuma, cu cine votez? Am doi boi. Ţăranul ar spune că are o pereche, ceea ce l-ar putea ajuta la muncă în câmp. Ţăranul s-ar fi lăudat că are doi boi. Eu stau şi mă uit în oglindă şi nu îmi vine să cred că după 25 de ani de când cred că trăiesc într-o ţară liberă, sunt obligat să aud din nou opinii de genul: alegem răul cel mai mic, sau votează împotrivă! Totuşi, n-am putea alege şi noi, românii, odată ceva bun? Sau n-am putea să votăm pentru cineva, ci numai împotriva cuiva? După 25 de ani avem aceeaşi ofertă politică. Votaţi împotrivă! Nu „votaţi cu mine”!

Au murit păduri pentru hârtia asta pe care scriu! De-aia sper că strigătul meu va avea ecou!

Şi totuşi, nu-mi pot stăpâni o întrebare: Dacă votez cu boii înseamnă că o să trag eu plugul?