Eram în birt, la mine. Stăteam pe un taburet ca un gânditor de la Hamangia. Numai că ăla de la Hamangia nu a avut de unde să ştie că eu mă gândesc la datorii, aşa cum nici eu nu ştiu la ce se gândea el în timp ce era sculptat. Număram sticlele de bere din frigider, sperând să mai fi vândut cineva una fără ştirea mea, ceea ce ar însemna că dacă cineva mă fură are şi de unde, chestie care m-ar convinge că sunt şi avut. E ca şi chestia aia din bătrâni: dacă ai şoareci, înseamnă că ai cămara plină. În timp ce mie nu îmi ieşea numărătoarea, aud un zornăit pe scări. Ies pe hol să văd ce client vine. Se iveşte un tip bine făcut, ceva mai scund decât mine, tuns scurt, îmbrăcat într-un fel de fustă  din piele, cu  nişte franjuri metalici, ataşaţi la nişte franjuri de piele. Sub braţ purta un fel de coif din metal.

-Bună seara, îmi zice, întinzându-mi o mână hotărâtă şi uitându-se dispreţuitor la pletele mele. Traian mă numesc. Împăratul Traian.

-Ovidiu, răspund eu.

-Ah, acum înţeleg pletele. Mai scrieţi poezii? Ce mai e nou pe la Tomis?

Nu apuc să îi răspund. Îmi vede privirea înmărmurită în tâmpenie şi dă din mână în sensul de „lasă asta”.

-Unde pot să iau loc?

-Unde doriţi!, zic eu politicos. Că şi-aşa e gol, continui tot eu în gând.

Îşi pune coiful pe masă şi se aşează pe fustă.

-Aştept pe cineva. Ai un vin?

-De Miniş.

-Asta-i lângă Ulpia Traiana?

-Nu, dar e bun.

Încep să îi torn o carafă de Mustoasă de Măderat. Prin spatele meu aud un alt zornăit. Mă întorc şi văd un tip îmbrăcat la fel. Fustă, piele, metal, coif, tot harnaşamentul. Se îndreaptă direct spre masa primului venit.

-Ave, zice primul.

-Ave, zice al doilea. Şi se salută cu un fel de salut „heil hitler”. După care se aşează la masă.

Duc carafa la masă şi torn vin în pahar.

-Bună seara, doriţi ceva?, îl întreb eu.

-Tot un vin. Aveţi şi o apă de Lipova?

-Da, zic, bucuros că ăsta ştia ceva despre judeţul nostru.

-Fă cunoştinţă cu domnul, îi zice numitul Traian celui venit, arătând spre mine.

-Adrian, zice tipul. Împăratul Adrian. Şi îmi întinde o mână caldă, dar fermă.

Ei, şi de aici încolo am tras cu urechea, ca un birtaş înăscut.

-Cum eşti Adriane? Cum e acolo?

-Nu e aşa răcoare cum se spune, măi Traiane. În rest, rana de pe frontul politic mi-a trecut.

-Măi, copile, Adriane, eu acuma mă pregătesc să mor. Şi aş vrea să te las pe tine în locul meu, la împărăţie. Dar pentru asta trebuie să te pregătesc. Ştiai că poporul şi istoria ne consideră doi dintre cei cinci împăraţi buni?

-Hai să fim serioşi, Traiane! Tu crezi că ai fost bun?

-Păi, dacă am cucerit de două ori Dacia, în două scrutinuri… Am cucerit-o o dată, dar opoziţia dacică mi-a creat probleme, din cauza lui Decebal, ăla. La al doilea scrutin, după patru ani, l-am adus pe Apolodor să îmi facă un pod şi am cucerit-o definitiv. Ce nu am făcut bine? Pe timpul împărăţiei mele Imperiul meu a fost cel mai extins şi cel mai puternic. Toate ofrandele veneau direct la mine. În plus am pus nişte femei dace în jurul meu… Eu le-am dat sevă, iar ele mi-au dat lapte şi un popor din sângele meu. Eu am trăit bine pe vremea mea!

-Traiane, hai că amândoi avem aceeaşi obârşie politică, nu mă mai aburi! Ce vroiai să îmi spui?

-Adriane, nu te supăra că te-am trimis la răcoare. Nu fi prost, e caniculă pe Via Apia! Vreau să îţi dau ţie Dacia spre moştenire.

-Şi cum să o conduc?

-Împarte-o în două. Dezbin-o! Mai, dă un vin!, îmi strigă mie. Ce mai e pe la Pontus Euxin, Adriane?

-Flota e tot acolo unde ai trimis-o, Traiane. Oricum nu mai aveam cu cine să ne batem. Avem şi acum scufundători buni. Cu vămile stăm bine,  îi trage cu ochiul numitul Adrian.

-Mă, Adriane, dar mai avem pescuit oceanic pe coasta de vest a Africii?

-Cu ce să pescuim şi cu cine? Flota e unde trebuie, banii tot unde trebuie, iar dacii au început să plece prin Galia şi Britania.

-Da’ pe Dunăre, ce mai e?

-La barbari, sau în Dacia?

-În Dacia.

-Trage curentul! Adică se trag vânturi!

–Hă, hă, hă! Îmi plac glumele tale, Adriane!

Au mai băut vreo cinci litri de vin. Nu mai înţelegeam ce vorbesc. Li se împleticeau limbile atât de bine încât ei se înţelegeau între ei. Am aţipit la un moment dat. M-am trezit cu televizorul deschis. Traian şi Adrian aţipiseră şi ei în faţa televizorului, tolăniţi în canapele. Sforăiau cu gura deschisă şi se scărpinau în cur. Am adormit la loc, aşteptând să se trezească să îmi plătească.