Sincer, nu înţeleg de ce se bucură, de ce urlă toţi în extaz, fie că sunt aleşi fie că sunt alegătorii aleşilor când un scrutin iese în favoarea candidaţilor! Ei, candidaţii, care devin aleşi, în urma votului exprimat, se pun în slujba, atenţie!, în slujba alegătorului! Să înţeleg că viitorii parlamentari se bucură fiindcă urmează să ne slujească interesele comunităţii, ori pe cele naţionale?

Am făcut parte din cinci echipe de campanie, de-a lungul celor 26 de ani post-revoluţionari, patru dintre ele fiind câştigătoare, dar eu atâta prostie cât a fost exprimată, exhibată şi gândită în această campanie n-am văzut. Nu contează despre ce partid aş vorbi, reţeta prostiei politice afişate a fost aceeaşi: discurs conflictual, candidaţi slabi (uneori chiar proşti), lipsa unui mesaj consistent, lipsa unui program politic, ori mimarea unui program politic.

Păi, şi atunci cum de a obţinut acest scor istoric PSD? Pentru că „dreapta” politicii româneşti, a cărui navă amiral a fost, ori a crezut că este, PNL a desăvârşit prostia electorală. Înainte de toate a profesionalizat scindarea alegătorilor de dreapta prin două măsuri spectaculos de stupide: unificarea cu un partid muribund, adică PDL, şi alegerea unui lider total lipsit de substanţă politică, fără nici o urmă de charismă, afişând permanent un zâmbet atât de fals încât n-a păcălit nici copiii, şi cu un discurs atât de plat încât nici nici inflexiunile vocale nu te deranjau – am numit-o pe doamna Gorghiu. Bineînţeles că un lider de proastă calitate nu putea să îşi aleagă o echipă de bună calitate. Şi, ca orice proşti care se respectă, echipa PNL a avut şi orgolii! Cu alte cuvinte, ceea ce n-a reuşit umbra Securităţii să facă în 26 de ani, cu toate tehnicile de diversiune şi trădare, mergând până la scindări repetate, căutând lideri falşi (amintiţi-vă de PNL-AT, PNL 93 etc.), a reuşit doamna Gorghiu, cu întreaga ei echipă, într-un timp extrem de scurt: să dinamiteze PNL din interior şi să terorizeze prin atentate eşuate tot electoratul de dreapta.

PNL a mizat totul la alegeri pe reţeta de campanie a defunctului PDL. Nu doar fiindcă a fost condusă de foştii pedelişti, ci fiindcă această reţetă a fincţionat de câteva ori. Ce nu au înţeles liberalii autentici a fost faptul că tocmai din cauza acestei reţete a şi murit PDL. Că foştii liberali autentici au făcut din cimitirul pedelist un monument la care să se-nchine nu e rău, dar nu e folositor într-o bătălie electorală. Pe programe politice, cum ar veni. Mai pe înţelesul nostru, al alegătorilor, liberalii au uitat ce înseamnă liberalismul.

Şi, cum pe un compost politic răsare foarte repede orice ai fi pierdut la semănat, au apărut mai multe partiduleţe de dreapta. Toate mici, dar toate cu orgolii mari! Cât liderii lor! Adică de sub 10 procente!

Dacă ne uităm la procentul obţinut de singurul partid de stânga din România, PSD, o să ne ameţească procentul obţinut de multele mâini drepte ale politicii româneşti: PNL, PMP, ALDE, UDMR, USR şi chiar şi extremiştii de dreapta ANR şi PRU. Îţi trebuie două mâini ca să numeri partidele care se revendică de dreapta în România, nu? Şi, ca orice degete ale unei mâini, sunt la fel de diferite şi la fel de utile, fiecare cu rolul său la prinderea unui… mandat, să zicem. Numai că fiecare a vrut să fie şi inelar, şi arătător, şi opozabil, şi… Dar dacă ar fi fost un pumn? Nu pentru o luptă de stradă, ci un pumn al mâinii ridicate spre revoltă? Eh, asta ar fi însemnat o unitate, o solidaritate în idei şi în intenţii, precum şi o voinţă imbatabilă pentru a servi şi a sluji o cauză. Dar, dreapta a avut şi are orgolii! Mari! Cât liderii lor! Dintr-o aritmetică simplă, în urma alegerilor din 11 decembrie, „dreapta” politicii româneşti are 54%. Dar orgoliile celor şapte partide însumează 180%. Dacă le-ar transforma în gradele unui cerc şi dacă ar fi fost măcar la o instruire militară, ar trebui să facă la stânga-mprejur şi s-o ia de la capăt. Spre dreapta. Poate că va fi aia dreaptă.

Ce ne oferă PSD? Aceiaşi candidaţi slabi, acelaşi program mimat, aceeaşi lipsă de mesaj, acelaşi discurs conflictual. Ce-i drept, ei sunt uniţi. Nu neapărat de un ideal, fiindcă dacă ar fi fost aşa am fi simţit de acum 20 de ani. Pe ei îi trage în luptă o inerţie de partid. Oricum, România este o excepţie pe plan european şi mondial, dacă avem în vedere valul „dreptei” care a trecut şi Oceanul Atlantic, şi Marea Baltică, dar şi Oceanul Pacific. Şi nu fiindcă „stânga” politicii româneşti ar avea o forţă nimicitoare. Ci fiindcă dreapta n-are nici vlagă şi mai stă şi cu mâna în buzunar când vorbeşte cu tine!

Aşadar, oameni buni de dreapta şi de stânga, de ce vă bucuraţi? Alegerile nu sunt o competiţie sportivă! La finalul votului nu se dau medalii! Se dau responsabilităţi! Se împart promisiuni pe care ar trebui să vi le asumaţi!

Bine, ştiu că recompensele se iau începând cu validarea votului. Prin urmare, închei şi vă urez baftă la recompense! Ne vedem peste patru ani, cu ambele mâini politice cu care vom putea aplauda victoria în alegeri!

P.S. Băi, am uitat să zic şi eu ceva de prezenţa slabă a tinerilor de la vot!

Ovidiu Balint, 13 decembrie 2016, 10:45 AM