Pe toate posturile de TV, în ziarele de hârtie și cele de pe internet, pe Facebook, discursurile calificate sau nu, care mai de care laudative față de consecvența cu care de 7 zile se demonstrează în fiecare seară, au început să se înmulțească până la un nivel care face rău la fiere.

Stau și mă întreb, de ce românii nu au simțul echilibrului? De ce reacționează dramatic… sau deloc? De ce nu tot timpul, ci doar la un presupus „supraplin”? Care este motivul că ceea ce văd, aud sau citesc ajunge să-i revolte? Are butonul de setare al nivelului democrației doar două poziții, „Off” sau „On”? Cum de zilnic trec nepăsători pe lângă încălcări evidente a Legilor și pe fața lor nu mișcă nici un mușchi cât de mic?

Nu merită să compari România cu alte state din Europa sau de pe oricare continent. Fenomenul românesc este unic. Civismul românesc trebuie apreciat doar cu el însuși. Implicarea în evenimentele politice de pe parcursul unui an, tot la fel. Ori, la ambele subiecte, senzația este aceeași: On/Off.

„Românii și România intră definitiv în istorie”… „Dar unde erau până acum, pe lângă istorie?”, reacționează spontan un prieten. Da, exact! Unde sunt România și românii când zilnic se scrie istoria contemporană?

„Aveți, în spatele meu, carele de reportaj de la BBC, Al jazeera… etc, etc.”

Suferim și azi de sindromul inferiorității? Dacă vine BBC-ul și raportează din România, devine știre pentru televiziunile naționale ca pe vremea comuniștilor?

„Marea de lanterne de pe telefon, din Piața Victoriei a facut înconjurul lumii!” Wow! Și cu asta trebuie să ne lăudăm? Păi dacă suntem atât de buni la aprins lanternele de pe telefoane… hai să ne vedem în fiecare duminică și să le aprindem. Poate le văd și astronauții de pe stația orbitală și ne laudă și ei. Sau poate, atrași de ele niște extratereștri, se opresc și ne salută. Să intrăm și noi în istoria modială.

„50 000 de oameni …”, „Manipularea ordinară de pe Antena 3…”, „Ce 50 000, domn’e, poate voiau să zică 150.000!”. De ce are importanță așa mare câți au fost? Oricum nu au ieșit toți, indiferent cine i-ar număra. Asta este important să știm, câți au fost? Era cumva o întrecere între orașe și noi nu am știut?

De ce doar întrebări? Nu vi se pare normal?

Unei Românii Bolnave este greu să-i fi „Doctor de familie” și să găsești simptomul care a declanșat boala. Nici nu o poți defini cu siguranță să poți căuta un remediu. Și tocmai faptul că se găsesc „deștepți” mai tot timpul să-și dea cu părerea, cred eu că este cum este. Ca și cum nu mai există calificați, ci am ajuns să cautăm în disperare leacurile la „Babele de cartier”. „Ne spălăm rufele în public” și discutăm cu bârfitoarele șefe de pe strada pe care locuim, în încercarea de a ne rezolva problema ce ne macină din interior ca un cancer. Șansele să ne regăsim echilibrul sunt la fel de mici ca „puța de furnică”.

Oare există un remediu? Există un medic care poate defini cauza ce a dus la o Românie Bolnavă?

DEMISIA! DEMISIA!

Și?! Are STRADA soluția?

Peterpan