joi, 18 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Omenirea va fi salvată … de gălețile cu apă

    de Raluca Medeleanu | 23 august 2014, 5:05 PM | Pamflet

    1

    Din timp în timp, pe oameni îî apucă dorul acut pentru lucruri lipsite de noimă, și își dau undă verde pentru „maimuțăreli în masă”, așa cum s-a întâmplat și în cazul mirificelor fenomene precum dansul „Harlem Shake”, ajuns atât de popular anul trecut, sau a videoclipului „Gangnam Style”, cu asiaticul țopăitor a căror mișcări le reproducea întreg mapamondul…

    Cum era de așteptat, nici anul 2014 nu a avut vreo șansă de scăpare. Dar de data asta, ca să nu mai fie nimeni acuzat că „face pe nebunul”, din senin, s-a creat pretextul perfect! Este pentru o cauză nobilă!

     

    Ice Bucket Challenge, chiar dacă pare la prima vedere doar un act de distracție, de fapt este un sacrificiu solemn, prin care bravii soldați luptă împotriva bolii cunoscute sub denumirea de Lou Gehrig (o scleroză laterală amiotrofică ce atacă, încetul cu încetul, întregul sistem muscular, făcând orice mișcare, chiar și cea a buzelor, imposibilă).

    Boala a fost depistată prima dată în 1939, atunci când l-a atacat pe vestitul jucător american de baseball Lou Gehring, iar de atunci, de-a lungul timpului, mai multe celebrități au fost afectate, printre care renumitul fizician Stephen Hawking, liderul politic Mao Zedong și chitaristul neo-clasic Jason Becker. Zeci de ani au trecut, iar nimeni nu a putut găsi un tratament eficient. Cercetătorii erau gata să capituleze.

    Dar asta până acum! Acum „speranța a revenit”, iar persoanale care doresc să facă donațiile pentru cercetare, nu pot da drumul tranzacțiilor monetare decât după ce trec un test inițiatic, extrem de sofisticat, de înaltă clasă: SĂ LI SE ARUNCE PE CAP O GĂLEATĂ CU APĂ RECE CA GHEAȚA.

    ice bucket

    Nu vă chinuiți să vă ștergeți ochelarii, pentru că ați citit bine. La asta s-a ajuns. Anul acesta, pentru a se astâmpăra setea nebuniilor cu efect de turmă, a luat naștere Ice Bucket Challenge, în care au trebuit să implice un subiect atât de sobru și de dramatic, precum boala asta care nimicește vieți, și să îl metamorfozeze în chestia asta ieftină, cu tentă de „Adevăr sau provocare”, doar pentru amuzamentul persoanelor cu bani. Shakira, Tom Cruise, 50 Cent, Mark Zuckerberg, Oprah Winfrey, Bill Gates, Alice Cooper, Gweneth Paltrow etc., participanții sunt atât de mulți, încât Wikipedia a dedicat o pagină de sine stătătoare care conține o listă interminabilă, în ordine alfabetică, cu toți miloșii donatori (vezi lista aici).

    Întregul internet mustește cu video-uri de acest fel. Și cum era de așteptat, dacă afară cineva face ceva aiurea, hopa-tropa, și România se alătură mascaradei. Printre cei care au ales să se „sacrifice” în numele empatiei universale, se numără Andreea Esca, Radu Banciu, Andra, Cătălin Măruță, Simona Halep sau Cabral… și mulți alții urmează să răspundă provocării lepșei ăsteia caritabile.

    Deci,  dacă doriți să fiți și voi în trend, luați cea mai apropiată găleată (de preferat nu cea destinată gunoiului), dați drumul robinetului cu simbol albastru și salvați lumea asta crudă, cât încă se mai poate.

    Oprah Winfrey

    Alice Cooper

     Andreea Esca

    Radu Banciu

    50 Cent

    Ashton Kutcher și Mark Zuckergerg

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    2 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.