De destule ori, omul, ființă pe cât de rațională pe atât de controversată, în așa fel se pierde în amănunte, despicând firul în patru înmulțit cu n, încât ajunge să „nu vadă pădurea de copaci”. Uite („vezi”), spre exemplu ieri, mă uitam la o emisiune interesantă – „Ochii din umbră” – când, la un moment dat, a început să se întunece încăperea iar televizorul meu color, tip lădoi de zestre, parcă s-a dezumflat micindu-se inexplicabil. Hopaaa, mi-am zis: „Să vezi și să nu crezi!” Ceva „nemaivăzut ochilor” se întâmplă! Și uite așa am început să caut explicații fenomenului. Pentru început mi-am „întrebat din ochi” soția. Rezultatul… nici nu m-a băgat în seamă. Apoi am aprins becul din candelabrul cu cinci brațe. Rezultat… ceva-ceva parcă s-a mai luminat în cameră, însă televizorul se încăpățâna să rămână mic. Cum „nu-mi venea a crede ochilor” am început să-i frec. Rezultat… același! Ca ultimă soluție „mi-am aruncat ochii” pe geamul de la bucătărie, crezând că se întunecase între timp. Când colo, „ce să vezi”? Afară un soare blând de iarnă încălzea lumea cu tot cu copiii vecinilor care încinseseră un meci gălăgios de fotbal primtre mașinile parcate. Le-am strigat:„Copii! Atenție la parbrize! Și nu uitați că «sunt cu ochii pe voi»!” Cu ochii pe ei, deși trebuie să admit sincer că mai că nu-i recunosc de o vreme, de la distanță. Eh, asta e! Cresc copiii de astăzi într-o zi cât creșteau copiii pe vremuri într-o săptămână. Negăsind explicații celor ce se întâmplau m-am destăinuit soției, așternându-i frământările mele. La care partenera mea de viață și de o viață „m-a privit în ochi” zicându-mi sec:„Omule! Ai nevoie de «înaintași»!”,după care a dus mâinile la ochi preînchipuind cu degetele viitoarea mea pereche de „privitori”. Mda… acesta e “punctul ei de vedere!” și nu prea aveam cum să o contrazic. Uite, dacă mă gândesc bine, de o vreme am început să citesc ziarul ținându-l tot mai departe de ochi, de la un moment dat nu am mai putut întinde mâinile atât cât ar fi trebuit să-mi permită deslușirea textului fără să-mi strâng pleoapele a strâmbătură. Dar nu, ochii nu au nimic, sunt sănătoși! Cred că mâinile sunt prea scurte!  Pe de altă parte s-ar putea totuși ca soția mea să aibă dreptate, nu de alta dar de un timp ba salut pe stradă oameni necunoscuți, crezând că-i știu, ba trec pe lângă cei pe care-i știu, fără să-i mai recunosc. Deci, da! Am nevoie de ochelari! Soția mea e mulțumită că-i dau dreptate, „i se citește fericirea în ochi” , nu de altă dar mi-a și zis că în sfârșit voi avea și eu moacă de intelectual, că de diplome e plină casa și ce folos?

Eh, nu mi-a fost ușor mie cu mine însumi noaptea ce tocmai a trecut! Cum? Eu o să port ochelari?„Vezi să nu!”  Ce? Nu arat a om serios și fără ei?„Să nu-mi fie de deochi!” că-s bărbat bine și așa, fără ochelari! La ce-mi trebuie?Păi se zice că „ochii sunt oglinda sufletului”, așa încât ar trebui „avuți în vedere”. Nu? Păi… și dacă va râde lumea de mine?Să umblu eu cu sticle înrămate pe ochi?… Nu! Nici nu mă gândesc! Și totuși cred că văzând bine altfel îți “clătești ochii” cu frumusețile lumii? Da, dar de aici până la „ochii văd, inima cere” mai e un pas și … Nu! “Vezi-ți de treabă!” – mi-am zis, mai bine „să nu le vezi chiar pe toate!” … Când gata-gata să ațipesc m-au sfredeleit stăruitor în minte trei înțelepciuni: „Ochii înțeleptului văd mai departe!”; „Cine are ochi de văzut să vadă!” și „Cine știe carte are patru ochi!”  Am stat pe loc cu mintea, am cugetat adânc și apoi mi-am zis: -„De înțelept prost nu-s, curios sunt, ceva carte cred că mai știu… ochelarii sunt ca ai mei! Chestiune de ore!” Din acel moment „am văzut cu alți ochi” situația. Și am adormit brusc. După care am început să visez bazaconii: mă aflam ba „în țara orbilor unde împărat (nu) e chiorul”, ba în împărăția în care „corb la corb (nu) își scoate ochii ”, ba în ținutul în care  „(nu) trebuie să te păzești de omul a cărui ochi vorbesc altă limbă decât gura”, …

E duminică. Sunt treaz de câteva ore. Până mâine când o să-mi cumpăr ochelari îmi vor părea orele zile. De-abia aștept să văd lumea și oamenii „cu ochi noi”. Sub privirea mea ageră unii „vor crește iar alții vor scădea (în ochii mei)”. De cei care au „căutătura răutăcioasă” mă voi feri mai ușor, iar pe cei care „sub ochii noștri” fac nelegiuiri îi voi vedea așa cum sunt, adică urâți.

Până data viitoare doar atât vă mai zic: „Să ne vedem (cu) bine și nu uitați că și ursul se freacă la ochi”

Ia auziți aici expresii: Să te ferească Dumnezeu când o face râma ochi, că-i mai rea decât șarpele! Ochii omului sunt din mare, că se bucură tot la mare! Pereții au urechi iar străzile au ochi! Cu un ochi râde și cu altul plânge! Cu un ochi la slănină și cu altul la smântână Cine nu cască ochii cască punga! Până voi închide ochii! Să vezi cu ochii tăi și să auzi cu urechile tale! Norocul e orb! Mă, omule! Unde mă îndrepți? înspre unde arăți sau înspre unde te uiți? Nu vrea să fie văzut. Pune bani pe ochi! Văzător cu duhul. Ochii care nu se văd se uită. Scumpi ca lumina ochilor. Are ochi și la spate. Morcovii, buni pentru ochi. Ochii în lacrimi. E bine (de) văzut