Prima organizație columbofilă din România a fost Asociaţia Columba- Uniunea Română pentru Cultivarea Porumbeilor Călători, fondată în 1937 de către Maiorul Traian Nițescu, cel care ulterior a fost executat de către regimul comunist în închisoarea de la Gherla și îngropat într-o groapă comună.

Porumbeii voiajori au fost un aliat de nădejde al Armatei Române în cele doua războaie mondiale prin transmiterea de mesaje in mod rapid și eficient.

Ce înseamnă totuși să fii columbofil? Înseamnă efort, sacrificiu, timp și bani. Toate acestea duc la o relație, de puțini oameni înțeleasă în deplinătatea ei. Bucuria revederii unui porumbel, care și-a găsit drumul înapoi acasă este una care cu greu poate fi exprimată. Bucuria să vezi cum zboară un porumbel este la fel… o plăcere de nedescris.

Omul, care este deopotrivă un om de familie, pune suflet în ceea ce face și se observă. Sufletul este primul lucru al cărui prezență se poate simți în realizările lui. Orice triumf, are în spate o istorie a unui pui de porumbel și a crescătorului lui. O relație care se clădește în timp, cu încredere…

Campionul din spatele campionilor

De peste trei decenii Aurel Mărienuț, un om al cărui loc 1 îi este deja al doilea prenume, a demonstrat că pasiunea poate fi încununată de lauri, că iubirea pentru animale o poate transcende pe cea a unui sport. Un sport în care relația dintre om și necuvântătoare este încununată de succes prin numeroasele medalii, cupe și diplome câștigate. De ce? Pentru că Aurel este un columbofil incurabil, iar în fotografiile de mai jos îi putem urmări parcursul în viață alături de porumbeii atât de îndrăgiți, desigur campioni.

Prima cupă câștigată în anul 1987, făcută la Alba-Iulia

20161001_141804

„Blându’ ”, un campion care, după cum îi spune și numele „era atât de blând încât îți mânca din palmă”

20161001_14122220161001_141515

Campioana, însoțită de părinții mândri

20161001_14014020161001_140306

Un porumbel care să aducă performanță merge pe linie genealogică. Nu se poate scoate un campion din doi părinți mediocri. Lucru dovedit și de documentele însoțitoare

20161001_142219 20161001_142228

Trei diplome dintre multele teancuri, confirmând dominarea concursurilor naționale cât și internaționale

20161001_14261320161001_14265120161001_143038

Plecat fiind din țară, l-am sunat și l-am întrebat de unde vine pasiunea aceasta.

Povestea campionului începe cu bunicul acestuia.

„Bunicul meu a observat că îmi plac porumbeii. Mai erau copii care aveau porumbei și într-o zi m-a dus la piața de animale și mi-a cumpărat o pereche de porumbei. A dat pe ea câteva sute de lei cum era pe atunci. Aveam 9 ani când s-a întâmplat asta” – își aduce aminte cu drag Aurel, și a continuat: „La început am luat-o ca o joacă, dar la 14 ani, în 1982, m-am înscris în asociație, iar lucrurile au devenit mai serioase. Au trecut mai bine de treizeci de ani de atunci. E  greu, se investește mult. În perioada concursurilor trebuie să știi ce să îi dai, vitamine, minerale… și normal motivația”.

Iar dialogul a curs ușor ca și zborul unui … cum altfel?, porumbel:

Cum motivați un porumbel?

Se numește situația de cuib. Dacă are pui mici, aceasta se va întoarce mult mai repede acasă, la cuib. Dar trebuie să știi cum să cuantifici lucrurile acestea. Dacă puii sunt deja mai mari, masculul din pereche se ocupă mai mult de hrănirea lor, deci motivația femelei scade.

Să înțeleg că tot femelele sunt cele care aduc performanța.

Da, spune râzând, tot ele. Ele sunt cele care stau mai tot timpul pe podium.

Dumneavoastră, de profesie, sunteți măcelar. Carne de porumbel consumați?

Da, din când în când. Să nu uităm că în alte țări sunt considerați o delicatesă. Dar niciodată nu sacrific un porumbel de-al meu. Ei își trăiesc viața în tihnă și mor de bătrânețe. Îmi sunt dragi și mi-au oferit multe bucurii de-a lungul timpului.

Trăiește mult un porumbel de concurs?

Viața unui porumbel de concurs e mai scurtă, deoarece le scade longevitatea la 10-12 ani, altfel ar ajunge și la 20 de ani de viață.

E grea pasiunea aceasta? Vă solicită?

Nu pot spune că îmi este greu, e ceva ce fac cu drag și dăruire. Am noroc cu soția mea, Rodica. Ea, draga de ea, cât mai sunt eu plecat din țară, se trezește și la cinci dimineața, umple patru cuști cu porumbei, comandă un taxi și pleacă cu ei la asociație pentru concursuri. Meritul este și al ei. Mă susține mult și îi mulțumesc pentru asta.

Veți continua să participați la concursuri?

Negreșit.

 

L-am mai întrebat dacă sunt și de vânzare campionii…

Ne-a răspuns că pentru un preț potrivit fiecare porumbel este de vânzare, având în vedere că aceștia ajung la ordinul miilor de euro.

Nu am fost singurul care l-a sunat în străinătate. Anul acesta a mai primit un telefon fiind anunțat că a câștigat locul întâi… din nou. Concursul a fost la categoria Maraton și, din 600 de columbofili, arădeanul nostru s-a clasat pe locul 1. (Aici)

Campioana care nu a mai ajuns acasă

Nu toate poveștile frumoase au final fericit. După un timp de privit către cer și de verificat  cuștile, s-a resemnat cu gândul că aceasta nu se va mai întoarce vreodată. „A fost un porumbel, o femelă care odată, nu  s-a mai întors acasă… Și-a terminat concursul dar înapoi nu s-a mai întors. Poate l-a luat un răpitor” ne-a povestit Aurel Mărienuț.

Dar… după 2 ani… porumbelul s-a întors. Bucuria revederii a fost mai mult decât poate fi descris în cuvinte. După care pasărea s-a întors la ceea ce știa mai bine, adică locurile fruntașe, pe podium și în inima unui columbofil nu doar cu numele ci și cu medaliile.

În galeria articolului sunt prezentate diplome, genealogii ale campionilor, cât și poze din arhiva personală a columbofilului arădean

 

 

Mihai Todoca, 2 octombrie 2016, 9:54 AM