Când te gândești la maestrul Molière, te gândești automat la satirizarea moravurilor secolului al XVII-lea. Și poate tocmai de aceea ți-ar fi dificil să te gândești că o piesă de-a lui încă ar mai avea succes în vremurile noastre, în care prea puține lucruri au mai rămas tabu.

Însă, chiar dacă decorul și activitățile zilnice s-au schimbat cu totul, un lucru rămâne la fel, indiferent de epoca din care face parte: natura umană. Fie că e vorba de antichitate, ev mediu sau secolul vitezei, întotdeauna va exista persoana cea naivă (ținta ideală pentru profitori și paraziți) și persoana șarlatană, a cărui singur scop e să profite de orice oportunitate i se ivește pentru a înșela și manipula.

Tartuffe, piesa pusă în scenă la Festivalul de Teatru Clasic, vineri seară, vorbește exact despre aceste adevăruri eterne. Impostorul ipocrit, care joacă atât de bine rolul său de „sfânt”, încât reușește să intre sub pielea naivului Orgon, devine în scurt timp cel mai de preț oaspete al casei și distrugându-i întreaga familie. Prin vorbele sale pioase și pline de smerenie, îi controlează fiecare decizie, reușind chiar să scape basma curată după ce este prins în flagrant de către Damis, făcându-i avansuri doamnei Elmire (mama sa vitregă și soția lui Orgon).

E amuzant, dar în același timp extrem de tragic să privești cum, indiferent de cât le e de clar restului membrilor familiei că Tartuffe e un impostor, Orgon rămâne orb, încăpățânat de fidel și nebunesc de iubitor cu „umilul” său prieten. Ba mai mult, o ia ca pe o ambiție personală să le demonstreze celorlalți contrariul, ajungând chiar să-și dezmoștenească fiul și să-și forțeze fiica să se căsătorească cu Tartuffe.

Din păcate, ca de multe ori în viața reală, Orgon își conștientizează greșeala prea târziu. Tartuffe își dezvăluie adevărata personalitate abia când nu mai are nimic de pierdut, întreaga avere a familiei fiind trecută deja pe numele lui.

Zbuciumul sufletesc al personajelor a fost impecabil redat de către actorii bucureșteni de la Teatrul Metropolis, reușind să joace extrem de natural în ciuda faptului că întreaga piesă a fost în versuri.

Întrebat fiind despre decizia de a aborda o piesă atât de pretențioasă, directorul de scenă Victor Ioan Frunză a explicat:

„Chiar azi discutam cu un om de teatru la telefon, care-mi zicea «Vai, ce surpriză! Eu consider că Molière e nejucabil»… Eu n-aș zice deloc așa, eu cred că Molière e foarte jucabil și că prejudecata asta care funcționează în legătură cu textele clasice, că sunt prăfuite, depășite etc. e doar o expresie a unei culturi mici, provinciale. Autorii dramatici n-au termen de expirare. Readucerea în circuit a acestor opere, în forma lor originală, adică în versuri, ne facem să descoperim o lume extraordinară, o lume de care de multe ori oamenii de teatru fug pentru că n-o cunosc. Ideea că un spectacol în versuri e greu sau învechit e o idee falsă.” 

Adăugând că:

„În plus, textul acesta este un text care a fost interzis și pe care noi îl jucăm într-o formă necenzurată. În această nouă variantă scenică jucăm Tartuffe fără adăugirea pe care cenzura l-a silit pe Molière să o scrie ca să-l poată juca. La vremea respectivă, spectacolul a fost reluat la un an după ce fusese interzis și atunci i s-a cerut lui Molière să adauge un act și jumătate, un fel de happy-end, când un trimis al regelui venea și rezolva totul… Or, partea asta noi am eliminat-o și spectacolul se oprește exact în momentul în care Molière l-a oprit, atunci când Tartuffe iese învingător…”

Distribuția:

(In ordinea autorului.)

ADELA MĂRCULESCU (Doamna Pernelle, mama lui Orgon), SORIN MIRON (Orgon, soțul lui Elmire), NICOLETA HÂNCU (Elmire, soția lui Orgon), ADRIAN NICOLAE (Damis, fiul lui Orgon), IRINA BUCESCU (Marianne, fiica lui Orgon), LUCIAN RUS/ ANDREI HUȚULEAC (Valère, iubitul lui Marianne), GEORGE COSTIN (Tartuffe, bigot ipocrit), MĂDĂLIN BRADEA (Laurent, valetul lui Tartuffe), ELENA GHIMPEȚEANU (Flipote, fată în casă)

Decorul și costumele: ADRIANA GRAND
Direcția de scenă: VICTOR IOAN FRUNZĂ