vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    O excursie în lumea cărților ghidată de poeta Ligia Holuţă

    de Raluca Medeleanu | 30 octombrie 2014, 1:05 PM | Cultură

    0

    Ligia Holuță este pseudonimul literar al Ligiei Sălăgeanu, poetă, traducătoare, profesoară și librar, membră a Uniunii Scriitorilor din România, cunoscută printre altele pentru scrierile sale din revistele „Arca”, „Echinox”, „Aradul Literar”, „Orizont” sau „Luceafărul”. 

    Încă de la debutul său în lumea beletristicii, a primit critici favorabile, Laurențiu Ulici spunând despre scrisul ei, în 1985, că reflectă „o poezie a stărilor paradoxale, de o remarcabilă finețe a detalierii și racordată la firele de înaltă tensiune a sugestivității”. Astfel, când ea a vorbit ieri, în sala Concordia din Biblioteca Județeană „A.D. Xenopol”, despre cărțile care au format-o de-a lungul timpului, tinerii prezenți au avut ce să asculte. Poeta a mărturisit că cititul pentru ea reprezintă o evadare. Că acum, când nu mai are posibilitatea de a călătorii la fel de mult ca altă dată, cărțile sunt mijlocul ei de transport spre  locuri noi, palpitante, ele lăsând-o să exploreze atât zone efective, geografice, dar și „zone sufletești”, „călătorind” prin psihicul și sufletul diferitelor personaje.

    Ligia Holuță a reușit să acopere o arie vastă de cărți în prezentarea sa, dând exemple atât din cărți ale stilului științific, cât și ale celui beletristic, la categoria respectivă mărturisind că cel mai mare impact l-a avut pentru ea scriitorul rus Cehov, mai întâi cu creațiile sale epice, ca mai apoi, să o captiveze și piesele lui de teatru.  Un alt scriitor de impact a fost Nabokov, în deosebi cu „Pnin”, cel de-al treisprăzecelea roman al lui, scris în 1957. Opera literară a impresionat-o datorită intrigii create cu atâta iscusință și psihologia atât de credibilă a personajelor, plasate într-un mediu semi-academic.

    Ideea de a invita un om al culturii arădene să discute despre cărțile sale preferate nu este un lucru nou în Arad, ci face parte dintr-un proiect al Bibliotecii Județene numit „Cărţile care m-au format”, ce a luat naștere în 2013 și se adresează tuturor celor pentru care literatura este o parte indispensabilă existenței lor. 

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    4 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.