Numele și „Ruga” lui Corneliu Coposu au fost furate
Nu se știe de când sau de ce… deocamdată se știe doar că cele două plăci, cu numele fostului om politic român Corneliu Coposu și cu versurile din „Ruga“, au dispărut de sub bustul de bronz de lângă parcul Pădurice.
Direcția pentru Cultură, Culte și Patrimoniu nu știa nimic despre dispariția acestor plăci în momentul în care a fost sesizată astăzi, fiind astfel clar că este vorba despre un furt și nu despre înlăturarea provizorie în vederea înlocuirii / reparării plăcuțelor.
Poliția Locală Arad s-a autosesizat și efectuează cercetări în acest caz.
Pe soclul pe care a fost așezat bustul în noiembrie 2012 a fost amplasată și o placă pe care au fost inscripționate versurile din „Ruga“, de Corneliu Coposu: „Cerne Doamne liniştea uitării/peste nesfârşita suferinţă,/seamănă întinderi de credinţă şi sporeşte roua îndurării. /Răsădeşte Doamne dragostea şi crinul/ în ogorul năpădit de ură/şi aşterne peste munţi de zgură/liniştea, iertarea şi seninul”.
Bustul realizat de sculptorul arădean Dumitru Șerban nu a fost lipsit de reacții negative, încă de la început.
Primăria municipiului Arad a fost amendată de către Ministerul Culturii şi Cultelor cu 8.000 de lei în anul amplasării monumentului, invocând probleme de ordin estetic. Cel care a criticat cel mai vehement bustul lui Corneliu Coposu din Arad, spunând că „este sub aşteptări”, a fost ministrul Mircea Diaconu. Ulterior, municipalitatea a câștigat în instanță procesul prin care a contestat amenda.
Suma la care s-a ridicat investiția pentru realizarea monumentului a fost 41.021 lei, din bugetul local.
Comentariile portalului
Și de votat cine-i votează? Eu aș vrea să-l votez pe Falcă. Cu el la primărie Aradul a " înflorit "
Faur dintr-un ilustru necunoscut secretar de comuna la Petris a devenit jurnalist, unde in scurt timp a devenit lingau a lui Falca pe la televiziunile de casa. Apoi Falca l-a (...)
==NORMALITATE == E LA NIVELUL OLTENIEI SI A BARAGANULUI == SCARBA MI E DE FANARIHOTZII LOCALI ==