Nu vă crapă obrazul de rușine?! Banii arădenilor, bătaia de joc a municipalității

    de Raluca Medeleanu | 25 octombrie 2016, 11:56 AM | Recomandările editorilor | Strada

    4

    Atunci când s-a anunțat finalizarea lucrărilor de pe Bulevardul Vasile Milea, în data de 6 septembrie, am avut pornirea să comentăm că așteptăm să vedem cât timp va trece până ce vreuna dintre companiile care se ocupă cu țevi din Arad va hotărî că a venit timpul să „crape” strada… din nou. Ne-am abținut, totuși, căci n-am dorit să fim cărcotași. Iată însă că, spre disperarea noastră și a tuturor arădenilor, ceea de ce ne-am temut s-a întâmplat, iar asta într-un timp record. Asfaltul cel nou de pe Milea a fost spart, după nici două luni de la turnarea lui.

    De câte ori s-a întâmplat acest lucru, în istoria recentă a orașului? De câte ori s-a reparat o stradă, ca mai apoi să se spargă iar și iar și iar?! Pretexte se găsesc mereu. „A apărut ceva imprevizibil”, „Nu avem o comunicare bună între administrația locală și cea a companiilor responsabile” etc. Ajunge cu pretextele! Ne-am săturat! Indiferent ce pretext se oferă drept scuză de această dată, considerăm această atitudine deja nesimțire crasă la adresa arădenilor plătitori de taxe!

    Atunci când s-a început reasfaltarea Bulevardului Vasile Milea, se desfășurau deja lucrări de schimbare a țevilor de gaz pe strada perpendiculară, str. Nicolae Grigorescu. Nu ne mai vindeți gogoși! Ați fi putut afla cu ușurință că se intenționează și schimbarea conductelor de gaz de pe Bulevardul Milea. Păi, nu era mai normal să așteptați ca aceste conducte să fie mai întâi schimbate, ca abia după aceea să asfaltați strada? Căci acești bani sunt din bugetul local, adică de la oameni din buzunar… dacă tot îi folosiți, de ce nu îi folosiți cu cap? De ce „a face un lucru bine” a devenit o sintagmă egală cu cuvântul „utopie” în orașul acesta?

    Cârpeli peste cârpeli. Lucruri de mântuială, făcute cu rol de „praf în ochi”, ca locuitorii să nu poată comenta că Aradul nu se modernizează. „Cooperativa Munca în Zadar” domnește în orașul ăsta, iar cei care îndrăznesc să arate cu degetul sunt catalogați automat drept cârcotași. Însă dacă începem să numărăm cârcotașii aceștia vom ajunge ușor la concluzia că sunt majoritari. Asta nu spune nimic? Nu e un semnal de alarmă?

    Dragi reprezentanți ai municipalității, de ce nu ne oferiți motive să nu mai cârcotim? Până atunci, noi numărăm zilele până când se va hotărî că e nevoie de țevi noi și pe proaspăta inaugurată str. Cloșca…

    20161024_171017

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. ”Cârpeli peste cârpeli. Lucruri de mântuială, făcute cu rol de „praf în ochi”, ca locuitorii să nu poată comenta că Aradul nu se modernizează. „Cooperativa Munca în Zadar” domnește în orașul ăsta, iar cei care îndrăznesc să arate cu degetul sunt catalogați automat drept cârcotași.”

      Asta este rezultatul unui proces de răsucire a Moralei cu 180 de grade. Adică cu susul în jos!

      Promisiunile sunt niște cuvinte doar.
      FURTUL – o afacere bună! ”Ei na! M-am descurcat!”
      HOȚUL? OM de nădejde! OM important în PARTID!
      PRIMARUL? ”Unsul lui D-zeu pe Pământ”! Doar dă de pomană! Are ”Relații sus puse”. ”A pus umărul la construcția bisericii!”

      PROSTEALĂ! Totul este făcut de la bun început să umple buzunarele celor care ”trebuie”.
      ”Dar drumul se umple de gropi după doi ani!”
      Fantastic! Se umplu buzunarele care ”trebuie” din nou!
      Presa scrie că … ”Ei na, … și tu crezi ce scrie presa?”

      Problema Aradului?
      ”Invidioșii naibi și Cârcotașii ăia de la Special Arad! Sunt niște lipsiți de viziuni. Niște nerecunoscători pentru ce le-am facut în toți anii ăștia!”

      Da Raluca, trebuie să ne cerem scuze că încă mai ”vedem” și că Morala și Etica primită de la părinții nostrii, nu ne lasă să ne aliniem cu mâinile întinse la ușa Vizionarului,… când se face împărțirea procentelor din PRADĂ.

      +9 voturi
      +1
      -1
    2. Nu ,nu le crapa obrazul ca astia sunt lipsti de moralitate,nu au rusine de loc,uite vezi si “investitiile” anapoda de pe str Marului…acum din nou alte studii de fezabilitate,alte milioane inghitite cu alte cuvinte alte miloane de euro inghesuite in conturile “vinovatilor” Esti curajosa Raluca! sper sa ai si sustinerea necesara ,pentru ca nu stii de cine te iei! sau stii ca sunt capabili si de crima…pentru asta.Orcum succes pe mai departe.

      +16 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    7 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii.
    Logo Aplicatie Special Arad

    Special Arad