vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    „Nu e treaba voastră!”. Dialoguri de doi bani cu un director din Arad plătit din bani publici

    de Special Arad | 2 decembrie 2015, 8:41 PM | Recomandările editorilor | Sport

    10

    Vasile Bociort, încă director la CSM Arad, a organizat săptămâna trecută o conferință de presă. Subiectul a fost legat chiar de Special Arad și de așa zisul scandal mediatic în care este implicat clubul. Noi spunem că nu clubul este implicat ci doar directorul Vasile Bociort, cel care – spre deosebire de noi – a adus grave prejudicii de imagine acestei instituții prin modul de a conduce și de a se comporta.

    Ne-am prezentat la ora 14 la locul stabilit: sala de conferințe de la CSM Arad de pe strada Lucian Blaga. Am fost doi reprezentanți ai Special Arad, Lucian Dănilă și Lucian Precup.

    Ne-am așezat în capul mesei, la aproximativ 3-4 metri distanță de, încă, directorul CSM. El, șmecherește, ne-a aruncat pe masă două pixuri roșii cu însemnele clubului.

    I-am ascultat preț de 15, poate 20 de minute, inepțiile pe care cu greu le-a citit din propriul comunicat – cel mai probabil scris de altcineva… Vorbea despre de toate și… nimic. Docili, am stat și am ascultat. Am și scris despre acel comunicat în articolul Decalogul lui Vasile (CLICK AICI).

    Apoi, când părea că a epuizat subiectele, l-am întrebat dacă acum e rândul nostru pentru că avem un set de întrebări pentru el. „Am să vă răspund la câteva”, spunea Bociort. „Ne veți răspunde la toate, că doar de aceea ne-ați chemat aici”, am completat noi. Nu a rezistat…

    IATĂ MAI JOS DIALOGUL DE DOI BANI DINTRE NOI ȘI BOCIORT. ÎI SPUNEM DIALOG DE DOI BANI, PENTRU CĂ ÎN MOD NORMAL ASTFEL DE DIALOGURI NU AR TREBUI SĂ AVEM CU UN DIRECTOR PLĂTIT DIN BANI PUBLICI.

    DAR NE-AM COBORÂT LA NIVELUL LUI… NU AVEAM DE ALES.

    Una dintre condițiile pentru acceptarea dosarului la CSM Arad a fost să fi fost manager timp de cinci ani la o firmă, sau mai multe. La ce firme ați activat și câte dintre ele au dat faliment?

    VB: Nu este treaba dumneavoastră… (N.R. Semăna foarte mult când dădea acest răspuns cu celebrul personaj de pe youtube care striga: „eu nu știu din astea! Nu știu din astea! Lăsați fetele să vină la mine :)” VIDEO AICI)

    – Este adevărat că de când sunteți director la CSM Arad ați semnat contracte de prestări servicii cu doi membrii ai PSD Arad, Alexandru Chiriță și Gianina Ignuța?

    VB: Da, dar nu i-am întrebat dacă sunt din PSD sau nu.

    Sunteți membru PSD, deci cu siguranță îi cunoașteți dinainte că fac parte din partid.

    VB: Nu vă răspund.

    Dar când ați avut probleme la câteva zile de la instalarea în funcție de ce ați fugit tocmai la președintele PSD Arad, Dorel Căprar să vă sfătuiască? De ce nu la altcineva?

    VB: Nu e treaba dumneavoastră.

    De ce vă ridicați banii cash, și nu prin card așa cum fac ceilalți angajați ai CSM Arad?

    VB: Pentru că așa vreau eu.

    Vă spune ceva firma SECAPITAL SARL?

    VB: Nu.

    Chiar nu vă spune nimic? Este firma care v-a pus poprire pe venituri.

    VB: Aaaah, da. Mi-au pus poprire pe venituri pentru că nu vreau să mai plătesc un impozit pe care l-am plătit deja o dată și nu mai vreau să plătesc și a doua oară.

    De ce v-ați acordat prima de 4.000 de lei pentru rezultatele bune ale sportivilor?

    VB: Am respectat legea. Nu am făcut nimic ilegal.

    Este adevărat că ați dat parola de la adresa de e-mail a clubului CSM Arad concubinei dumneavoastră?

    VB: Nu.

    Dar cine a intrat de pe serverul Inspecției Muncii pe adresa de e-mail a clubului CSM?

    VB: Eu. De ce? Nu am voie?

    – La ora când spuneți că ați intrat de pe serverul ITM pe adresa de e-mail a clubului erați în biroul de la CSM.

    VB: De unde știți dumneavoastră?

    Este adevărat că ați dat televizorul marca Phillips al clubului CSM concubinei dumneavoastră la ITM?

    VB: Da, se practică între instituții.

    – Dacă se practică de ce nu l-ați dat celor de la Special Arad. Tot două instituții erau…

    VB: Pentru că nu mi l-ați cerut…

    Este adevărat că v-ați adresat în repetate rânduri secretarei clubului Otilia Zomoniță cu termenul mincinoaso?

    VB: Da. I-am spus că e mincinoasă.

    În plus, v-ați adresat și cu termeni ca ordinaro sau nesimțito.

    VB: Nu e adevărat.

    De ce timp de trei luni ați semnat statele de plată ale angajatei Otilia Zomoniță, iar după apariția unui articol în Special Arad v-ați autosesizat că a încasat bani ilegal?

    VB: Aveam un termen de 90 de zile să fac asta.

    – Au trecut mai mult de 100 de zile.

    VB: Dacă sunt vinovat, atunci plătesc și eu.

    – Ați trimis dosarul secretarei CSM Arad, Otilia Zomoniță, către ITM? Ați scos dosarul ei din firmă fără să o anunțați?

    VB: Nu am trimis dosarul. Nu l-am scos din firmă. Oricum, aveam voie să îl scot din firmă.

    Ați participat vreodată la o competiție la care să participe sportivi de la CSM Arad?

    VB: Da. Am fost la concurs de haltere.

    Care sunt sursele de finanțare ale CSM Arad?

    VB: Nu vă răspund. Nu este treaba dumneavoastră. (În cele din urmă a răspuns la aceeași întrebare, dar când a fost întrebat de Daniel Scridon de la Jurnal Arădean)

    Spuneați că Bernadett Balint nu putea primi indemnizație de la club pentru că se pregătea în Germania. În aceeași ordine de idei, Marius Copil primește indemnizație de la club?

    VB: Da.

    Dar de ce Marius Copil primește, el fiind plecat aproape tot anul la turnee?

    VB: El are un contract special. (În momentul în care a refuzat să ne mai răspundă nouă, Vasile Bociort a răspuns aceleași întrebări puse tot de Daniel Scridon. „Marius Copil are un contract special cu clubul CSM. Nu l-am făcut eu. Dar nu e nimic. La 1 ianuarie va expira contractul și îl vom rezilia”, a afirmat Bociort)

    Spuneți că după Bernadett Balint nu va mai pleca nimeni de la CSM. Noi știm că este aproape să plece Sorin Mîneran, campionul național la maraton.

    VB: Mîneran este un bețivan. CSM Arad nu are nevoie de astfel de sportivi. Înainte cu două zile de Balcaniadă era rupt de beat. Mi-au spus mie câțiva oameni. Oricum, nu eram obligat să îi pun la dispoziție antrenor la Balcaniadă. Federația trebuia să o facă.

    Nu puteți spune asta despre campionul României la maraton în 2014 și 2015. El nu bea niciodată. Vă garantăm noi.

    VB: Știu eu de la mai multe persoane că e bețivan.

    Apoi, vădit iritat, a refuzat să ne mai răspundă la întrebări. „Nu mai răspund la nicio întrebare pe care mi-o pune Lucian Dănilă”, spunea Bociort.

    Lucian Precup a intervenit și l-a întrebat: „să înțelegem că întrebările care vi le punem nu sunt treaba noastră? Chiar sunt treaba noastră, că de aceea ne-ați chemat aici, nu să stăm să vă ascultăm”.

    DACĂ NU ÎNCETAȚI CHEM PAZA! a fost reacția halucinantă a lui Bociort.

    Tot șmecherește, la finalul conferinței, Lucian Precup i-a înapoiat pixurile… 😉

    CONCLUZII

    – Este cel puțin interesant cum un director de club sportiv susținut din banii ministerului își face praf proprii sportivi, spunând despre Mîneran că este bețivan.

    – Este tot la fel de interesant cum dă el televizorul clubului CSM concubinei sale la ITM, spunând sec că „se pactică între instituții”. Acel televizor era folosit la competițiile sportive…

    – Este foarte interesant cu câtă lejeritate a afirmat despre Marius Copil, cel mai bun jucător de tenis de câmp al României în acest moment, conform ierarhiei ATP, că îi va rezilia contractul la 1 ianuarie.

    – Este foarte instersant și cum, fiind numit pe criterii politice de cei de la PSD, a angajat după două luni doi membrii ai PSD, iar sfătuitorul său din umbră este chiar președintele PSD Arad, Dorel Căprar.

    – Iar pentru noi este la fel de interesant și câte dintre firmele pe care le-a condus au falimentat, asta ca să ne dăm seama de competența sa în calitate de manager.

    – Și mai sunt multe lucruri interesante

    PS: În aceste zile, cel mai probabil vineri 4 decembrie, pe masa Ministerului Tineretului și Sportului, a doamnei ministru Elisabeta Lipă, va ajunge scrisoarea semnată de peste 120 de arădeni, iubitori de sport sau chiar sportivi, care îi cer DEMISIA LUI VASILE BOCIORT.

    FOTO: MARDALE

    NOTĂ: Am ales această fotografie pentru că un astfel de dialog ne era foarte greu să îl ilustrăm altfel…

     

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Si uite cum PSD Arad se dezintegreaza … Multumim Vasile … ne scapi de ei … ma irita penalul asta … dar intr-un fel sunt fericit cand il vad cum se sapa singur si ingroapa si PSD-ul cu el … Caprar … ce nume predestinat … baietii astia nu vor ajunge bine …

      +7 voturi
      +1
      -1
    2. Vasalie – a inchis 3 firme adica cel mai probabil faliment, mai are un in insolventa si mai este implicat direct in o firma care genereaza minus (la profit) probabil evazioneaza sa nu plateasca impozit si mai este administrator la o firma care are ca actionar majoritar o alta firma care e a lu sora-sa cred … tot o BOCIORT si bineinteles si firma respectiva genereaza MINUS probabil din aceleasi motive, plus ca una din ultimele doua se ocupa cu subcontractarea personalului … gen AERIS daca va amintiti … CU SIGURANTA NU E UN BUN MANAGER SI POATE MAI E SI EVAZIONIST … SIGUR ESTE !!!!

      VASILE SA MA SUNI SA IMI POVESTESTI INCA O DATA CUM AI REUSIT SA NU IMI PLATESTI PARTILE SOCIALE PENTRU CA AI UITAT SA DEPUI LA CONCUBINA CONTRACTUL DE MUNCA SI CUM AI UITAT SA IMI DAI BANI PE ULTIMA LUNA … SI POATE VII LA UN CURS DE MANAGEMENT IN ENGLEZA SA FII SMECHER … ORICUM SERVESTI UN AN DOI PATRIA … POATE PANA ATUNCI SE BAGA LEGEA SI ZUGRAVESTI STALPII LUI FALCA PE CENTRU … NU DE ALTA SA MUNCESTI SI TU CU ADEVARAT MACAR ODATA IN VIATA TA MIZERABILA …

      +7 voturi
      +1
      -1
    3. Chiar așa, Special Arad. Nu e treaba voastră. E treaba procurorilor să-l ia la întrebări pe dl Vasile Bociort. Și a celor care se ocupă de controale pentru proiecte POSDRU. Deci, dle Vasile, păstrează-ți pixurile ostentativ roșii că ai nevoie pentru scris declarații. Vezi că s-ar putea să nu-ți ajungă cele două. Roagă-ți șefii de la partid să vină cu mai multe pixuri la ei. Nu de alta dar și ei vor trebui să scrie. Tema nu e compunere liberă ci una impusă, din ciclul ,,unde s-au dus banii din fonduri europene,,…Baftă…ah,nu ție…procurorilor.

      +7 voturi
      +1
      -1
    4. dragi reporteri care va faceti meseria particind si la conferinte de presa prezidate de conducator si reprezentant al unei institutii( d-nul Bociort Vasile) patronata de un minister(cel al sportului) si care isi „maninca puii” pentru a supravietui, dar care se vrea ancorat in realitate si care nu prea cunoaste limba romana. face afirmatia ca unii sportivi sunt betivi, dar oare cunoaste definitia acestui cuvint din dictionar? Adica: BEȚÍV ~ă (~i, ~e) și substantival (despre persoane) Care face abuz de băuturi alcoolice; care are patima beției; alcoolic. /beție + suf. ~iv. Acest personaj policit inscaunat de PSD nu consuma si el alcool si poate chair sunt martori care sa ii confirme o anumita stare avuta dupa ?!
      Noi simplii alegatori,votanti oricit incercam sa ii schimbat, nu conteaza momentul, observam ca toti policitiecii actuali si cei inscaunati politci sufera de autism. Hai sa aflam si definitia acestui cuvint care semnifica faptul ca aceste categorii de oameni mentionate mai sus se izolează şi pierde din abilităţile dobîndite. Poate fi vorba de o pierdere a utilizării cuvintelor folosit de copil ce le-a folosit pînă atunci, de pierderea contactului vizual, a interesului pentru joc sau de retragere socială.
      Din caeasta cauza mai sunt si desprinsi de realitatea sub toate aspectele si din aceasta cauza leviteaza ce poate fi tradusa prin
      Capacitate a unor indivizi de a face să se ridice diverse corpuri fără să le atingă sau de a se ridica în spațiu fără sprijin material.
      Acum referitor la starea de fapt descrisa in atitea articole de presa, as dori ca toate aceste actiuni sa nu ramina incremenite ca si pina acum si sper din toata inima ca acea scrisoare adresata minstrei sportului sa nu ramina numai o simpla scrisoare expediata din teritoriu.Doresc ca cei care devin conducatori de institutii de stat sa merite acest statut prin fapta si cunvint !! M-as muntumi in cazul de fata , ca d.nul Bociort V. sa plece simplu cu scuze pentru cei pe care i-a facut betinavi.

      +1 voturi
      +1
      -1
    5. Sa ma p.s pe fata ta de ordinar alcoolic! Tu ai tupeul sa numești pe cineva bețivan? Ordinarule, duhnești a alcool zilnic! Esti roșu la fata de la ficatul îmbâcsit in aburi etilici! JEGULE! Ai dat teapa după teapa, dar o sa mergi la pușcărie cât de curând! Ai fraudat fonduri UE! Furi statul zilnic NENOROCITULE! Bai JEGOSI DE LA PSD, nu va crapă obrazul gros de rusine cu asta pe post de șef??? TICĂLOȘI ORDINARI! Promovați PUȘCĂRIABILI! Căprare, o s-o musti urat de tot si tu, din cauza rahatului social numit Bciort! Țeparule, o sa stai la răcoare pt tot ce ai facut! Pilele te cam părăsesc! Banii tai murdari obținuti din infracțiuni, nu-si vor mai avea locul nicăieri. Deja iau ăștia mâna de pe muianul tău urat ca limba rusa! PUȘCĂRIE ITI DORIM JEGOSULE!

      +9 voturi
      +1
      -1
    6. Ca-n reclama de la Schwarzkopf pentru fixativ de pâr, Bociort încă rezistă… La box ar păstra centura pe viață cu așa rezistență… Dar, la modul serios, este doar un nesimțit. Dacă mai avea cineva dubii, acum s-a putut convinge de tupeul acestui jeg sau de tupeul jegos al acestui jeg ca să întărim ideea. Mai grav e că nu se găsește nicio autoritate care să-l înlăture din funcție pe motiv de ,,imagine negativă a CSM,, care , încă, nu e moșia lu tat-so.

      +2 voturi
      +1
      -1
    7. Bociort stie ca este un incapabil care nu are curajul sa recunoasca acest lucru nici cand se uita in oglinda, de aici si toate problemele pe care le genereaza si pe care le va genera, pentru ca in prostia lui nu stie nici cand sa se opreasca, el ii acuza tot timpul pe alti ca ar fi mincinosi si ca ar fi betivi, probabil atunci cand vorbeste cu cineva crede ca se uita in oglinda, de aici si „confuzia” care ii apare pe fata tot timpul

      +7 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    7 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.