joi, 18 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Noaptea șoferilor beți. Li s-a „înălțat” alcoolul la cap și apoi s-au urcat la volan

    de Andrei Fuliaș | 26 mai 2017, 11:41 AM | Știri Arad

    0

    Știri Arad. E un fel de lege nescrisă că, de sărbători, românul trebuie să mănânce cu trei guri deodată și să bea cât pentru două chefuri. Zis și făcut! Doi șoferi arădeni au profitat de sărbătoarea „Înălțării Domnului” și s-au pus pe băut. Și, ca orice erou care se respectă – având în vedere că tot ieri a fost și Ziua Eroilor, la plecarea spre casă s-au urcat la volan. Și eroi s-au făcut…

    Astfel, un tânăr de 22 de ani din Zădăreni, în timp ce conducea un autoturism marca BMW, în jurul orei 02:30, din direcția de mers dinspre zona Fortuna spre zona UTA, la intersecția cu strada Școalei a pierdut controlul autoturismului și s-a răsturnat peste rondoul cu flori de lângă partea carosabilă, accidentându-se ușor. După testarea cu aparatul etilotest, rezultatul a fost de 0,65 mg/l alcool în aerul expirat. Pe numele șoferului a fost întocmit un dosar penal pentru conducerea în stare de ebrietate pe drumurile publice a unui autoturism.

    Două ore mai târziu, în jurul orei 04:30, un bărbat de 32 de ani din Arad, la rândul său „erou euforic”, a condus un autoturism pe Calea 6 Vânători, pe direcția de mers dinspre Șofronea spre Calea Aurel Vlaicu, iar la un moment dat a pierdut controlul volanului și a acroșat serios un autoturism parcat. Polițiștii l-au testat pe bărbat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost de 0,72 mg/l alcool în aerul expirat. La fel ca și în cazul tânărului de 22 de ani implicat în primul accident, bărbatului de 32 de ani i s-a întocmit dosar penal.

    ***Notă: fotografiile atașate sunt doar de la primul accident. Sursa foto: Facebook

    08698507_1922099641406633_8788196210533149416_n 18620190_1922099464739984_3205881026164051066_n 18620424_1922099504739980_4121809062508421027_n 18664529_1154867404617185_8175106704809888183_n 18664604_1154867354617190_6234085950049551326_n 18670901_1154867267950532_1951000009624742015_n 18698119_1154867217950537_466226706121511591_n

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    6 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.