joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    Nici o mărire de salariu promisă nu va avea loc până în 2018. PSD îi amână pe medici, profesori și polițiști

    de - | 6 iunie 2017, 1:02 PM | Politikos

    0

    Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a anunțat că bugetarii nu vor primi majorările salariale după calendarul avansat până acum. De la 1 ianuarie 2018, creșterea va fi de doar 25%, urmând ca de la 1 martie 2018 să fie acordată diferența. Potrivit variantei inițiale a Ministerului Muncii, primele majorări trebuiau aplicate de la 1 iulie 2017.

    „De la 1 ianuarie 2018 toți bugetarii vor avea o creștere de 25%, de la 1 martie încă 25% pentru profesori. Medicii și asistenții au creșteri de peste 100% de la 1 martie, e variantă cu care noi vom intra în comisie. Au fost multe amendamente pe care noi le-am acceptat de la Senat și Camera Deputaților”, a declarat Lia Olguța Vasilescu, la Antena 3.

    Cu alte cuvinte, rezultă din declarația ministrului Muncii, că până la 1 ianuarie 2018, nu ar urma să fie operată vreo modificare, deși, în varianta inițială a proiectului legii salarizării, variantă concepută de PSD și asumată de parlamentarii puterii, primele majorări se acordau de la 1 iulie 2017. Concret, de la 1 iulie 2017, urma să se majoreze cu 20% soldele de funcție ale personalului militar, respectiv cu 5% salariile de funcție ale polițiștilor. Tot de atunci, era preconizată majorarea salariilor de bază pentru personalul plătit din fonduri publice din instituţiile şi autorităţile publice ale administraţiei publice locale și personalul care ocupă funcții de demnitate publică alese din cadrul organelor autorităților publice locale, respectiv primari, viceprimari, președinți și vicepreședinți ai consiliilor județene și ai consiliului general al municipiului București.

    Totodată, în cazul medicilor, care ar fi urmat să li se dubleze salariile de la 1 ianuarie 2018, vor fi nevoiți să se mulțumească cu 25% în plus la salariu.

    Cu mai puțin – 25% în loc de 50% – ar urma să se mulțumească, potrivit ministrului Muncii, și angajații din sistemul de Învățământ.

    Ministrul Muncii a făcut anunțul referitor la decalarea calendarului privind majorările după o întrevedere cu ministrul Finanțelor, Viorel Ștefan.

    Comisia de muncă din Camera Deputaților trebuia să se reunească, marți dimineață, pentru a dat un ultim vot înainte ca proiectul legii salarizării să intre în plen. Ședința a fost amânată, însă, pe fondul discuțiilor legate de depășirea anvelopei de 32 de miliarde de lei, prevăzută pentru perioada 2017-2020.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    5 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.