„Nici moartea nu ne poate despărți!”… Extraordinară poveste de prietenie în mijlocul unei străzi din Arad
Cuvânt înainte: Vă rog să deschideți filmul aflat la finalul acestor rânduri și să citiți ascultând muzica.
Au crescut împreună… Unul… o namilă de rottweiller, celălalt… un maidanez. Au împărțit aceeași farfurie cu mâncare, au alergat pe străzi împreună, au păzit casa stăpânului și a vecinilor. Au umblat la cățelușe împreună. Au învățat împreună ce înseamnă să faci bine, să faci rău, să-l înțelegi pe celălalt, să te eschivezi de șicanele bebelușilor care au crescut în același timp cu tine… Prietenia lor… mai mult ca sigur că durează de când s-au născut. N-au fost niciodată răi unul cu celălalt. Ba dimpotrivă, s-au înțeles perfect chiar dacă uneori s-au mai certat din cauză că stăpânul, omul, nu le dădea aceiași atenție amândurora. Au fost frați în sensul perfect al prieteniei. Nimic nu putea să-i despartă… Nici urletele stăpânului, nici răutatea celorlalți oameni de pe stradă, nici dacă unul era bolnav și celălalt avea chef de viață. De nezdruncinat prietenia lor. Nici măcar nu și-au vorbit vreodată… S-au înțeles prin semne și rareori lătrând unul la celălalt. Acum, ieri, alaltăieri, de fapt… oricând… au dat fața cu cel mai mare dușman al lor. Moartea. Pe unul dintr ei l-a așteptat în mijlocul străzii și l-a învins. Nu știm dacă a venit sub forma unui șofer grăbit, a unui dușman canin sau a unei otrăvi. Dar a venit… Credeți oare că a putut să le învingă prietenia? Credeți oare că a putut să-i despartă?
Nuuuuuuuuuu!…. Într-o intersecție din Arad, în Sânicolaul Mic, scena este atât de tragică încât nici măcar unul dintre șoferii nervoși că circulația este blocată de doi câini aflați aproape în mijlocul drumului, nu are curaj să claxoneze. Ba dimpotrivă. Când mă dau jos să văd ce se întâmplă cu cei doi patrupezi, mă trezesc vorbind cu un alt șofer. Îmi dau seama că trebuie să vorbesc în șoaptă, sau mai bine să nu zic nimic pentru ca nu cumva să deranjez, să stric scena aceasta, desprinsă parcă din filmul Hachiko. Rottwilerul stă culcat, cu ochii deschiși și plânși lângă leșul prietenului său. „Luați-ne de aici pe amândoi sau nu ne luați deloc”… pare să ne spună, gemând în momentul în care simte că prietenul său este incapabil să se miște și să dea un semn de viață. Fac o fotografie neputând rezista impulsului de a imortaliza scena. „Ajutați-l pe prietenul meu” pare a spune rotweilerul, și uitându-se la mine cu o privire mai mult decât convingătoare, mă face să renunț imediat la a mai fotografia. Sunt incapabil să gândesc ceva. Sunt incapabil să fac ceva…
După trei ore, în aceeași loc, scena neschimbată. Cei doi prieteni, unul viu, celălalt mort, sunt nemișcați… Pe lângă ei trec alți șoferi, alți oameni… Oare e și vinovatul printre ei? Oare se simte cineva vinovat? Oare a învățat cineva, dintre noi muritorii, ceva din ceea ce a văzut și simțit? M-am mai dus de două ori prin zonă… Am vrut să simt la fel și să-mi treacă prin cap aceleași gânduri ca și atunci când priveam neputincios la măreția sentimentelor dintre cei doi prieteni…
Comentariile portalului
Oricum Aradul sa distrus! Nu mai există orașul Arad, există comuna Arad, iar după aceste ,, SPECTACULOASE" , alegeri ...va fi ,, Satul Arad "
„Aradul la intersecțiile deșeurilor” sub sloganul local - cauza „riscului ridicat” de NEREALIZARE!! Principalele constrângeri care împiedică prestarea serviciilor publice sunt legate de calitatea instituțiilor publice! (...)
Pe cât pariem că, dacă subtraversează Piața, o conductă veche a Delgaz Grid (Eon), în nici 2 ani o să spargă pavajul ca s-o repare și-o să PETICEASĂ ca (...)