joi, 25 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Netflix l-a concediat pe Kevin Spacey. Continuarea serialului „House of Cards” e incertă

    de - | 5 noiembrie 2017, 6:25 PM | Monden | Pop Culture

    1

    Vineri noapte, canalul Netflix declara despre Kevin Spacey că nu va mai face parte din echipa serialului House of Cards şi că taie orice legături cu actorul, după o serie de acuzaţii cu privire la scandaluri de natură sexuală, scrie CineMagia.

    „Netflix nu va mai fi implicat în nicio colaborare cu Kevin Spacey”, a declarat compania. De asemenea, Netflix susţine că va colabora cu firma de producţie MRC pentru a reevalua dacă va continua sau nu producţia serialului, renunţând la serviciile celebrului actor. Producţia serialului a fost deja oprită marţi.

    Spacey a fost nominalizat la premiile Emmy, în categoria „Cel mai bun actor în rol dramatic” pentru fiecare dintre cele cinci sezoane ale serialului, dar totuşi nu a câştigat niciodată. Spacey a jucat rolul unui politician lipsit de scrupule, care reuşeşte să ajungă până la preşedinţia Statelor Unite. Robin Wright joacă şi ea un rol central în serial, şi probabil va avea un rol tot mai important.

    Netflix susţine, de asemenea, că va opri premiera filmului Gore, în care Spacey joacă rolul scriitorului Gore Vidal, semnând şi producţia.

    CNN menţionează că opt persoane de pe platourile House of Cards susţin că Spacey a făcut platoul un loc „toxic” şi că un fost coleg susţine că ar fi primit avansuri din partea lui Spacey. Actorul, care deocamdată nu a fost arestat sau pus sub acuzaţie, nu a răspuns acuzelor. Un purtător de cuvânt a declarat totuşi că acesta „ia în considerare varianta de a participa la evaluări şi tratamente”.

    Actorul, câştigător de Oscar, a fost arătat cu degetul în scandalul sexual de la Hollywood după ce actorul Anthony Rapp l-a acuzat de avansuri sexuale în 1986, pe când acesta din urmă avea 14 ani. Spacey nu a confirmat episodul, însă şi-a cerut scuze dacă asemenea „comportament iresponsabil” a avut loc.

     

    Sursa: CineMagia

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Dar de ce a apărut acest val de acuzații și dezvăluiri?
      Toată Europa și USA, de două săptămâni, vuiește prin presa zilnică de acuzații de viol, propuneri grosolane și sexsistice, mitocăniile bărbaților la locurile de muncă, etc etc etc … comportamente ce trebuie suportate de femeile mame, surori, soții, prietene.

      #MeToo este inundat de povestiri și dezvăluiri, ce te fac să rămâi perplex … și mai ales scârbit.

      Văd că soarta unui copil mușcat la grădiniță este subiectul la zi în Arad. Bine înțeles că înțeleg implicarea și mă revoltă lipsa de autocritică și empatie a personalului care ar trebui să impiedice asemenea evenimente printre copiii ce le sunt lăsați în grijă.

      Dar mă întreb de două săptămâni: – Aici când o să devină #MeToo subiectul zilei?

      Oare femeile (sau pote și bărbații) din Arad nu au de povestit nimic?
      Sunt bărbații arădeni atăt de „curați ca lacrima” cum par?

      O fi un subiect TABU?! Că doar al Arad se umplu bisericile în fiecare duminică.
      Oare câte femei din Arad poartă cu ele „secrete” canceroase, ca cele care sunt povestite de femeile de pretutideni?

      SAR??? Nimic?

      0 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    6 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.