Încă de dinainte de a pleca înspre festivalul Sziget, acest „pământ al făgăduinței”, ne-am pus în minte ca în timpul șederii noastre acolo să căutăm compatrioți români. Însă ceea ce părea floare la ureche inițial, s-a dovedit a fi mult mai complicat de realizat.

Patru zile am stat la Sziget. Zile pline de evenimente frumoase, zile nebune, efervescente, care au clocotit de tinerețe, exuberanță, libertate. O insulă ce unește oameni veniți din toate colțurile lumii pentru a celebra împreună simpla bucurie de a trăi. Însă când pui laolaltă sute de mii de oameni și mai adaugi peste zumzetul universal de limbi străine și muzică dată la maxim, îți dai seama că a căuta un vorbitor de limba română e ca și cum ai căuta un ac în carul cu fân. Dar iată, cu toate astea, am reușit să ne întâlnim cu organizatorii români ai festivalului. Pe Iulia Notaros, care ne-a și ajutat cu informații utile înainte de plecare, am reușit să o întâlnim grație messengerului de Facebook, cât timp eram, eu și [email protected], la biroul presei de pe insulă. Ne-am dat ca punct de întâlnire scena „Europe”, în timpul concertului românilor câștigători ai concursului „Talent Sziget”, formația Gray Matters din București. Iulia mi-a făcut cunoștință cu ceilalți organizatori români, dintre care, din cauza volumului muzicii, n-am reușit să rețin decât numele uneia dintre ei: Carmen (scuze :) ). Am vrut să realizez un interviu cu ei, însă mi-au sugerat că ar fi mult mai potrivit să întreb direct oamenii din public, indicându-mi un grup de tineri din București care stăteau în fața scenei cu drapelul României în mâini. Pe drapel aveau scris #Findme, iar după ce am intrat în discuție cu ei, am aflat că era modul de a se semna pe net al unui bun prieten de-al lor cu care veneau în anii trecuți la Sziget, dar care a murit în tragicul incendiu de la Colectiv. Semnătura lui pe drapel era modul lor de a simți că e și el printre ei. Interviul cu ei îl puteți vedea în video-ul de mai sus.

După această întâlnire am crezut că s-a terminat cu orice interacțiune între noi și oamenii vorbitori de limba română. Norocul a dat însă peste noi vineri, înainte de concertul Manu Chao. Eu stăteam la o masă și mă amuzam de o tipă care întreba pe toată lumea dacă recunoaște țara a cărui drapel îl ținea în mână. Spre dezamăgirea ei absolută, nimeni nu știa că e vorba de Polonia. În timp ce eu mă amuzam de necazul fetei, [email protected], plecat să pozeze oamenii care făceau bungee jumping, a venit repede să mă cheme, pentru că a găsit fețe cunoscute, din Arad. Astfel, ne-am întâlnit cu DJ Sebuh și gașca lui. Veniseră să prindă concertul Parov Stelar și Rihanna de cu o zi înainte, iar atunci când ne-am întâlnit plănuiau să meargă și la Goran Bregović. Nu înainte însă ca fratele lui DJ Sebuh, Claudiu Cojocaru, să ia o doză maximă de adrenalină, aruncându-se în gol, de pe o macara de zeci de metri înălțime, legat de picioare, firește. Claudiu nu părea să aibă deloc emoții. Ne-a spus că nu e prima dată când face asta și că ar face-o oricând cu suta pe oră! Ca să ne asigurăm că nu sunt doar vorbe în vânt, am rămas și i-am filmat întreaga peripeție, pas cu pas, iar când a „aterizat”, l-am întrebat cum se simte. „Mai bine ca niciodată” :)

Acestea au fost „întâlnirile de gradul zero” între noi și alți români în acea lume ciudată, crepusculară, unde bizarul și banalul se ating doar la nivel subatomic. De zărit am mai zărit două arădence, dar abia în tren spre casă. Doamna profesoară Delia Ilea, de la Moise Nicoară, care de fapt ea ne-a observat pe noi, chiar când coboram din tren la Arad – „V-a plăcut?”, „Da, normal!”, ne-a spus aceasta. În tren am zărit-o la un moment dat și pe Noemi Szabo de la Tasteful Indiecency. Dacă ați fost la Sziget și nu v-am văzut, îmi pare rău… adăugați-vă voi în comentarii și căutați-vă prin poze aici :)

Raluca Medeleanu, 15 august 2016, 7:19 PM