Societatea în care trăim, cel puțin cea din țara noastră, a dus conceptul de „club de carte” în direcții care să facă orice tânăr să o ia la fugă în sens opus. De ce? Simplu. Majoritatea își desfășoară activitatea într-o manieră învechită, cu lecturi plicticoase, citite pe rând, cu tonuri monotone și aere elitiste. Dar norocul iubitorilor de cărți este că există și excepții! O excepție e și Clubului de Lectură „O carte pe lună”.

Evenimentul și-a propus încă de la început să rupă orice „etichetă” pretențioasă, sterilă și să creeze un mediu efectiv amical, extrem de degajat, unde oamenii să aibă posibilitatea să discute fără nicio stânjenire despre cărți.

La cea de-a cincea întâlnire, discuțiile clubului de lectură au orbitat ieri seară, la Cărturești, în jurul temei „carte versus film”. Fiecare persoană prezentă a vorbit despre cărți care au fost mai bune decât ecranizările lor, despre filme care au făcut dreptate poveștii din cartea pe care au avut-o la baza scenariului, sau chiar și despre situații în care filmul a fost mult mai bun decât cartea.

Creațiile aduse în discuție au fost „Nașul” de Mario Puzo (Silviu a spus că trilogia „Nașul” este mult mai bună și profundă față de carte, iar acțiunea din carte este doar baza primului film din serie, restul având conținut original), „Codul lui da Vinci” de Dan Brown (Anette a fost de părere că filmul a fost prea haotic, fiind ușor de înțeles acțiunea doar pentru cei care au citit cartea în prealabil), „Lord of the Rings” de J.R.R. Tolkien (potrivit lui Călin, filmele au făcut dreptate cărții, modificând doar partea de final, căci în varianta literară finalul era prea lungit), „The Hobbit” de J.R.R. Tolkien (tot Călin a spus că filmul e inspirat dintr-o carte scurtă scrisă pentru copii și că a reușit să creeze o acțiune totală de 12 ore din acțiunea originală a cărții care ar da un film de 4 ore), „Fata din tren” de Paula Hawkins (Alice a recunoscut că deși a văzut filmul după ce a citit cartea și știa dinainte toată acțiunea, asta nu a oprit-o să stea cu sufletul la gură la fiecare moment – deci un exemplu pozitiv de ecranizare a unei cărți), „#Girlboss” de Sophia Amoruso (tot Alice a povestit și despre serialul înfiorător pe care l-a realizat Netflix după cartea care e propriu-zis doar o descriere a drumului către succes a autoarei, pe când filmul pune un accent prea mare pe psihologia femeii din rolul principal. Publicul a detestat atât de mult eroina, încât producătorii s-au văzut nevoiți să anuleze sezonul al doilea), „Fight Club” de Chuck Palaniuk, „Portocala Mecanică” de Anthony Burges (am adus aceste cărți în discuție, oferindu-le ca exemplu pozitiv de ecranizare, cu mențiunea că în ambele cazuri finalul filmului diferă de finalul cărții), „Împăratul Muștelor” de William Golding (am considerat ambele ecranizări, atât cea din 1963 cât și cea din 1990, ca fiind foarte fidele cărții), „Șapte ani în Tibet” de Heinrich Harrer (o carte excepțională, cu fapte reale, scrisă de alpinistul Heinrich Harrer care a luptat pentru viața lui mai mult decât ne putem imagina, cât despre film… o ecranizare nefericită, chiar dacă l-a avut în rolul principal pe adoratul Brad Pitt. O ecranizare îndulcită fără sens, din care esența lipsește cu desăvârșire. Așa e când încerci să aplici cu orice preț „rețeta Hollywood”) și „Jocurile Foamei” de Suzanne Collins (despre care a vorbit Norbert, tocmai din SUA, prin Skype, fiind de părere că doar primele două filme urmează fidel acțiunea cărților).

Discuții pertinente, dar lipsite de acel discurs școlăresc. Dialoguri libere și sincere care au îmbogățit cultural persoanele prezente, dar care, mai ales, au binedispus. O întâlnire cu adevărat plăcută și utilă în același timp.

În edițiile de până acum s-au ales subiectele „cartea preferată”, „autobiografii/biografii”, „literatura americană”, „femei puternice” și „carte versus film”. Următoarea ediție va fi despre „cărți bune pentru vacanță”. Așa că luați-vă de pe raftul personal sau de la bibliotecă o carte care se încadrează în acest criteriu și ne întâlnim data viitoare!

Citește și O dată pe lună, Aradul are un veritabil club de lectură… și e beton!