vineri, 19 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Mușchii încordați și neuronii arși ai candidaților în „bătălia culturală 2021”. Episodul 6: ALBA IULIA

    de Tomck@t | 25 octombrie 2015, 2:49 PM | Cultură | Recomandările editorilor

    0

    Concurența e din ce în ce mai acerbă, asta pentru că orizonturile „bătăliei” se extind. La două săptămâni după depunerea dosarelor de candidatură, Ministerul Culturii a făcut – în sfârșit – publică lista orașelor care intră în competiție pentru obținerea titlului de Capitală Europeană a Culturii în anul 2021. Astfel, am mai aflat că încă două orașe s-au aruncat în ring. Într-adevăr, într-un fel din neglijența noastră (deși nu-i o problemă, nu numai noi am pățit-o), am omis Bacăul – despre care aflăm cu întârziere că a fost ultimul oraș intrat în competiție, prin septembrie, deci cu doar o lună înainte de termenul-limită, la fel ca și Suceava. Cea mai „tricky” prezență în listă este însă Alba Iulia, despre care am căutat informații literalmente luni de zile… și nu am găsit nimic.

    Am spus, la începutul acestui serial, că vom prezenta orașele în ordinea periculozității lor pentru Arad. Numai că… ne confruntăm, din păcate, cu o altfel de periculozitate în ultima vreme, tipic românească: bănuiala din ce în ce mai puternică, pornită dintr-un zvon, potrivit căreia tot circul acesta național e doar la suprafață, în culise fiind deja totul aranjat de Ministerul Culturii, orașele preferate pentru lista scurtă fiind Craiova, București, Cluj-Napoca, Brașov și Alba Iulia. Acesta din urmă, subiectul episodului de astăzi, este cea care întărește suspiciunea… deoarece, așa cum am mai scris, dacă au depus dosarul de candidatură – și au făcut-o! – s-a întâmplat într-o manieră Top Secret. Oare de ce? – pare o întrebare mai mult decât întemeiată…

    Dar nu e frumos să acuzăm nefondat, până nu avem dovezi concrete în acest sens.

    Așadar, acum știm deja cu certitudine că Aradul încearcă să-și arate mușchii în fața orașelor Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi, Craiova, Sfântu Gheorghe, Brașov, Brăila, Baia Mare, Târgu Mureș, Bucureşti, Suceava, Bacău și Alba Iulia. Avem în total nici mai mult, nici mai puțin decât 14 orașe intrate oficial în competiție.

    Ce știm despre proiectul Alba Iulia 2021?

    Nimic.

    În urmă cu trei luni, primarul Alba Iulia: „Ce proiect!?!”

    Abia acum, după mirificul anunț al Ministerului Culturii, găsim câte ceva în presa locală din Alba Iulia, dacă dăm căutare în Google după „alba iulia 2021”.

    Cităm Ziarul Unirea, articolul apărut ieri, pe 24 octombrie:

    „…dacă în urmă cu câțiva ani, respectiv în 2011, eram primul oraș în care se anunțau demersuri serioase în vederea pregătirii temeinice pentru câștigarea onorabilului titlu, acum când competiția a început oficial, Alba Iulia pare să fi renunțat la luptă.

    Dacă pretendenții serioși la titlu, precum Timișoara, Brașov, Cluj-Napoca, Iași, și-au făcut temele în acești ultimi ani, la Alba Iulia subiectul a fost practic îngropat. Dacă orașele amintite mai sus și-au pregătit strategii dedicate acestui proiect, cu bugete de zeci de milioane de euro pentru pregătirea activităţilor din 2021, cu campanii de promovare, pagini oficiale pe internet, asociații (formate din primărie, consiliu judetean, ONG-uri, companii etc) dedicate care să pună în practică strategia – Alba Iulia nu a mai făcut nimic.

    Este drept că proiectul Alba Iulia Capitală Culturală Europeană 2021 a fost tăvălit încă de la bun început în jocul murdar al politicii locale, însă acum toți joacă în aceeași echipă.

    Este de asemenea adevărat că Alba Iulia se dezvoltă continuu din punct de vedere al infrastructurii, al valorificării patrimoniului cultural, din punct de vedere turistic, în baza unei strategii a municipalității care nu are nicio legătură cu competiția pentru Capitală Culturală Europeană 2021.

    Partea bună este însă că, teoretic, dacă e să ne luăm după înscrierea candidaturii de către municipalitate și declarațiile de susținere a liderilor politici locali făcute încă din septembrie 2011, există susținere din partea tuturor. (…)

    În urmă cu vreo trei luni, l-am întrebat pe domnul primar ce se mai aude despre proiectul Alba Iulia Capitală Culturală Europeană 2021, iar răspunsul sintetizat a fost «Ce proiect!?!»”

    Asta ar cam spune tot.

    L-am întrebat și noi pe Ioan Cristea, directorul Casei de Cultură a Sindicatelor Arad, care a fost recent într-o vizită la Alba Iulia. El a întrebat omologii săi de acolo despre candidatura orașului, iar răspunsul era (surpriză?)… „Nu știm.”

    Am săpat mai adânc pe căile nebănuite ale internetului și am dat de acest filmuleț din 2013, în care primarul Mircea Hava a spus franc pe față: „Nu avem nicio șansă singuri. Capitală Culturală Europeană nu înseamnă să ai o cetate. Înseamnă Instituții culturale solide. Eu nu zic că nu doresc. Aș dori ca Alba Iulia să devină Capitală Culturală Europeană și aici să aibă loc evenimente culturale de nivel european. Lucru care sună tare, costă mult și trebuie să ai o tradiție teribilă. Nu capitală istorică și ghidul de călătorii și vai ce frumos e în Alba Iulia și ce frumoasă-i garda”.

    Felicitări primarului pentru onestitatea debordantă!

    Cine a depus, atunci, dosarul de candidatura, pe ultima sută de metri? Despre al cărui conținut nu știe nimic nici măcar presa din Alba Iulia…

    Asociația Pakiv România se arăta, de la bun început, cea mai motivată organizație pentru elaborarea acestui proiect, dar cu siguranță nu putea s-o facă fără Administrația Locală. Dar încă o dată… știrea găsită e de prin 2012-2013, când se credea (inclusiv la Arad), dintr-o eroare a Comisiei Europene pe pagina de Wikipedia, că România va avea o capitală culturală europeană în 2020.

    Să fie, doară…

    Rămânem cu atât: nu știm absolut nimic despre proiectul de candidatură al orașului Alba Iulia, nu am văzut nici măcar un logo, nici un slogan… efectiv, nimic. Acum câțiva ani, primarul era conștient că nu au nicio șansă… cu toate astea, iată orașul ca și candidat oficial. Probabil… ca să figureze și numele Alba Iulia acolo, de ce nu? Dacă va intra pe lista scurtă… atunci însă vom avea o problemă. Dar până în acel moment… whatever.  

    OFF-TOPIC – Alba Iulia este primul oraș din România cu un manual de branding

    Cetatea Alba Iulia arată, într-adevăr, foarte bine, paradele cu dacii fac senzație printre turiști, probabil fiindcă au impresia că-s vikingi, dar în rest, din păcate, în afara cetății, a.k.a. în oraș… nu prea ai ce face. Ar mai fi ceva, totuși, pentru care Alba Iulia merită felicitări. Acesta este prima municipalitate din țară cu un brand de oraș!

    Sigla pe care ați văzut-o, probabil, din întâmplare… și sloganul „Cealaltă capitală” – sunt făcute extrem de profi, ca la carte.

    Alba Iulia logo

    Doar că nu e un brand construit pentru Capitală Culturală Europeană.

    Iată, aici, un manual de branding excelent conceput și explicat.

    Nu în ultimul rând, datorită acestui brand, Alba Iulia este singurul oraș românesc prezent în revista UNESCO World Heritage.

    alba-unesco

    Citește și:

    Episodul 1: ARADUL

    Episodul 2: CLUJ-NAPOCA

    Episodul 3: TIMIȘOARA

    Episodul 4: IAȘI

    Episodul 5: CRAIOVA

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    6 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.