joi, 18 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Update 4Mîrza și Ciul, cercetați sub control judiciar. Silviu Popescu nu a fost pus sub acuzare

    de Special Arad | 26 august 2016, 10:27 AM | Recomandările editorilor | Știri Arad

    5

    Doi polițiști, unul de frontieră și altul de la o structură orășenească, subcomisar și agent, asigurau protecția uneia dintre cele mai bine puse la punct rețele de trafic de migranți, coordonată din Palestina. Oamenii legii garantau „liberă trecere” migranților.

    Subcomisarul Sergiu Mârza, care lucrează pe linia combaterii infracționalității transfrontaliere în cadrul Poliției de Frontieră Arad și Traian Ciul, fost subofițer în cadrul Politiei de Frontiera Arad și fost agent la o Secție de Poliție din Arad, trimis în judecată anul trecut pentru că s-a urcat la volan cu o alcoolemie de 1, 50 g /l alcool pur în sânge, aveau rolul de antemergători ai mașinilor care transportau migranți din România în Ungaria.

    Ei, practic, asigurau nu numai liniște pe durata drumului în România, dar și trecerea peste graniță în Ungaria, fără controale, a mașinilor pline cu refugiați.

    Echipaje ale Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara și ale DGA au descins în paralel la mai multe adrese din Arad pentru a-i ridica pe suspecți. Investigațiile în acest dosar au fost începute de polițiștii de frontieră timișoreni.

    Conform unor surse apropiate anchetei rețeaua era extrem de bine organizată, fiind coordonată din Palestina. Un cetățean israelian racolara transfugi afro-asiatici, care apoi călătoreau din Turcia prin Bulgaria în România. În țara noastră active un turc care se ocupa de organizarea transportului spre occident, dar și de racolarea unor persoane din centurl pentru refugiați. migranții erau duși la Arad, cu mașini, apoi o femeie coordona trecerea graniței de către aceștia. Ea închiriase o casă de refugiu, unde migranții stăteau până la plecare.

    arad-sergiu-marza07

    FOTO: evz.ro – Adrian Pîclișan

    UPDATE 1:

    Transfugii plăteau traficanților pentru transport între 700 și 2.000 de euro de persoană. Cetățeanul din Palestina care făcea parte din grupare și avea misiunea de a organiza plecările cu ajutorul rudelor celor aflați în centrele de tranzit. Acum bărbatul e dat dispărut și e cautat de polițiști.

    Polițiștii de frontieră de la Timișoara care au instrumentat dosarul i-au urmărit pe colegii lor corupți luni la rând, le-au monitorizat acțiunile ăi transporturile și au adunat o mulțime de probe din timpul operațiunilor.

    La unul dintre transporturi, spun anchetatorii, polițiștii din Ungaria au reușit să-i prindă pe cățiva dintre membrii rețelei pe care i-au și condamnat, iar zilele trecute aceștia au fost eliberați după ispășirea pedepselor și s-au întors în România.

    UPDATE 2:

    Filiera, susțin anchetatorii, ar fi fost condusă de o femeie care a fost și ea capturată.

    Revenim cu amănunte

    UPDATE 3

    Silviu Popescu, ofițer DGA Arad, adus la audieri la Timișoara

    „În perioada 2011 – 2016, poliţiştii de frontieră au documentat activitatea infracţională a unei grupări de criminalitate organizată transfrontalieră specializată în traficul de migranţi. În cauză, există suspiciunea ca activităţile infracţionale desfăşurate de către membrii grupului infracţional au fost favorizate şi sprijinite de către lucrători de poliţie, respectiv un ofiţer de poliţie de frontiera şi un fost agent de poliţie de frontieră din cadrul S.T.P.F. Arad, precum şi un lucrător din cadrul DGA – Serviciul Judeţean Anticorupţie Arad. Documentarea activităţii infracţionale a beneficiat de sprijinul de specialitate al S.I.P.I. Timiş şi a fost necesară extinderea acesteia până în prezent, din cauza faptului că  o parte din membrii grupului infracţional organizat au fost arestaţi de către autorităţile ungare. Reţeaua, formată dintr-un palestinian, un apatrid de origine turcă şi cetăţeni români, acţiona pe relaţia Asia – România – Ungaria – Austria, fiind structurată pe mai multe paliere, respectiv organizatori, transportatori, găzduitori, călăuze, fiecare având atribuţii precis delimitate. Membrii grupării percepeau de la fiecare migrant sume cuprinse între 700-2000 euro pentru a-i sprijini să treacă ilegal frontiera”, informează Petre-Ionuţ Nicola, purtătorul de cuvânt al Poliției de Frontieră Timișoara.

    silviu

    FOTO: pressalert.ro – Ofițerul DGA Arad, Silviu Popescu, a fost adus la audieri la DIICOT Timișoara

    Ofițerul DGA audiat în aceste momente la Timișoara este Silviu Popescu (foto). Apropiați ai acestuia spun că Popescu ar avea în proprietate mai multe imobile pe care, probabil, le folosea pentru închirieri.

    Are o casă în Aradul Nou, iar  imobilul era al mătușii sale care a decedat în urmă cu aproximativ doi ani. El și sora lui au compartimentat casa. Cei cărora le-a închiriat imobilul ar fi traficanți de migranți și nu se știe dacă Popescu a avut sau nu o implicare. Nu știu dacă sunt dovezi că Silviu Popescu ar fi știut cu ce se ocupă chiriașii de acolo, mai ales că el nici nu locuia acolo”, spune un apropiat al lui Popescu.

    Opt suspecți au fost duși la DIICOT Timișoara pentru audieri. Aceștia au negat că ar avea vreo legătură cu scoaterea migranților din țară. Printre ei se află fostul polițist Traian Ciul, și polițistul de frontieră Sergiu Mîrza.

    Traian Ciul, fostul agent de la Poliția de Frontieră, a recunoscut că a lucrat cu Mârza, dar a negat că ar fi protejat rețeaua.

    UPDATE 4

    Mîrza și Ciul, cercetați sub  control judiciar. Silviu Popescu nu a fost pus sub acuzare

    Subcomisarul Sergiu Mîrza și fostul polițist Traian Ciul vor fi cercetați penal sub control judiciar în dosarul traficanților de migranți. În ceea ce îl privește pe ofițerul DGA Arad Silviu Popescu, acesta a fost lăsat să plece imediat după audieri, nefiind pus sub acuzare.

     

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    3 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.