vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    Mii de documente ale fizicianului Albert Einstein pot fi consultate gratuit pe internet

    de Special Arad | 8 decembrie 2014, 6:38 PM | Educaţie

    0

    Mii de documente care au aparţinut fizicianului Albert Einstein, ce alcătuiesc o colecţie supranumită „Manuscrisele de la Marea Moartă din domeniul fizicii”, pot fi consultate gratuit pe internet.

    Din 1986, editura Princeton University Press şi Universitatea Ebraică din Ierusalim, căreia Albert Einstein i-a lăsat prin testament drepturile de autor, au iniţiat un program uriaş de studiere a celor 80.000 de documente lăsate moştenire de celebrul fizician, informează Mediafax via nytimes.com.

    Începând de vineri, orice persoană care are acces la internet poate să consulte arhiva „Digital Einstein”, ce conţine scrisori, documente, notiţe şi jurnale ale lui Albert Einstein, descoperite la Universitatea Princeton, în alte arhive, dar şi în podurile unor case şi în vechi cutii de pantofi din lumea întreagă, după moartea savantului, în 1955.

    The Einstein Papers Project, coordonat de Diana Kormos-Buchwald, profesor de fizică şi de istoria ştiinţelor la California Institute of Technology, a publicat deja 13 volume tipărite cu aceste documente, dintr-un total de 30 de volume.

    Volumele publicate conţin aproximativ 5.000 de documente despre viaţa şi activitatea lui Einstein până în 1923, când savantul avea vârsta de 44 de ani. Ele prezintă numeroase eseuri, note de subsol şi adnotări care detaliază viaţa politică, personală şi culturală a renumitului fizician. Un set separat de volume, tipărite în versiuni paperback, conţin traduceri în limba engleză ale acestor materiale. Versiuni digitalizate ale multor lucrări ştiinţifice şi scrisori ale lui Einstein au fost publicate online pe site-ul Einstein Archives, administrat de Universitatea Ebraică din Ierusalim.

    Vizitatorii noului site Digital Einstein, afirmă Diana Kormos-Buchwald, vor putea să consulte versiunile în engleză şi germană ale acestor texte. Ei vor putea să citească scrisorile de dragoste scrise de Einstein, să consulte documentele sale de divorţ, foaia matricolă, ciornele pe care a elaborat teoria generală a relativităţii, dar şi scrisori către unul dintre cei mai buni prieteni ai săi, savantul Michele Besso.

    Al 14-lea volum, care conţine peste 1.000 de documente, va fi tipărit în ianuarie. Versiunea sa digitală este deja disponibilă pe site-ul einsteinpapers.press.princeton.edu.

    Albert Einstein a publicat, în 1905, teoria relativităţii restrânse, completată în 1915 cu teoria relativităţii generalizate, în care a afirmat că timpul accelerează sau încetineşte în funcţie de viteza de deplasare a unui obiect în spaţiu, relativ la poziţia unui alt obiect. Teoria relativităţii a lui Einstein se află la originea a numeroase romane science-fiction, care pun accentul pe distorsiunea timpului şi a spaţiului.

    Albert Einstein a fost recompensat în 1921 cu premiul Nobel pentru fizică.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    0 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.