În contextul în care la Arad există o cetate, a cărei istorie nu o vom prezenta aici deoarece ne-ar trebui mai multe rânduri decât acceptă mediul online, Oradea, vecina noastră, parcă pune sare pe rană atunci când anunță Festivalul Medieval al Cetății. Avem și noi o cetate, dar de atâția ani (să fie vreo douăzeci!), autoritățile locale nu au fost în stare să o introducă în circuitul turistic.

Acum, ca și cap de afiș la festivalul din Oradea vin cei de la Phoenix, o trupă care a trecut peste multe greutăți, o trupă care a suferit pentru muzica lor și una care a “crescut”  generații. Apoi, pentru a sublinia naționalismul de care duce lipsă un popor tot mai mult preocupat de facebook, instagram, twitter și alte occidentalisme de care ne-am molipsit aproape toți (vinovat!), vor cânta cei de la Subcarpați. O trupă respectată pentru introducerea, sub o formă modernă, a folclorului românesc.

Și acum să revenim la Arad. Ce ne pregătește Aradul în acest weekend? Sau mai bine zis, cu ce ne amăgește Aradul? Cu evenimente construite ad-hoc, pentru a mai prosti lumea că de fapt, noi avem o tradiție. Am avut. Nu mai avem acum.  Oradea a renăscut din propria cenușă și este o maiestuoasă Pasăre Phoenix, pe când noi lucrăm la a deveni cenușă. Din mai toate punctele de vedere. Nu spun că totul este negru, salut CJA-ul pentru cum încearca să transforme Ghiorocul, este frumos, deci bravo! Dar nu pot să nu îmi aduc aminte de viața care pulsa în acest oraș. Mai țineți minte când Ștrandul Neptun era vizitat de orădeni, timișoreni, chiar unguri din Szeged și Gyula? Unde s-a rupt dezvoltarea? La megalomania și autosuficiența lui Gheorghe Falcă! Acolo. La interesele lui personale. Acolo s-a stopat dezvoltarea orașului din punct de vedere cultural. Cu ocazia asta salut inițiativa mai multor arădeni care se chinuie să scoată orașul din letargia asta autoindusă, nu îi voi nominaliza (dar se știu și îi invit la a posta evenimentele organizate de ei în comentarii). În cazul CJA-ului am făcut o excepție deoarece este o instituție care ignoră multe lucruri (citește EXCLUSIV Zilnic, muncitorii și copiii din Vărșand își riscă viața pe un pod putrezit, iar politicienii se spală pe mâini: „Nu e treaba noastră, e a Consiliului Județean”… ), dar cu Ghiorocul chiar a gândit–o și acționat ca la carte.

Să facem o mini comparație între Arad și Oradea. Legat de festivaluri, evenimente, concerte și viață de noapte.

În Arad (oraș de frontieră) ai câteva cluburi , în Oradea ai cluburi în care e full house deoarece se pun în spectacol și piese de teatru. În Arad, pe ștrand nu mai există nici o discotecă (bubuiau de oameni discotecile de pe Ștrand, acum seara e liniște), străzile pietonale, noi avem una, Mețianu unde nu ai unde să bei o cafea, în Oradea…vă dau un link  pentru a vedea ce înseamnă o stradă pietonală, ai unde să bei o cafea, să mănânci.  Comparație între Ștrandul Neptun și Aquapark Nimphaea nu voi face, din motive lesne de înțeles. În acest weekend, Oradea va organiza Festivalul Cetății Medievale, iar la Arad, deși avem o cetate, nu se va ține… nimic! (Concertul Filarmonicii- de vis, dar singular…) De ce? Nu mă întrebați de ce, întrebați autoritățile locale, noi i-am întrebat de multe ori și ni s-a răspuns că : „Se dorește introducerea Cetății Aradului în circuitul turistic”.

Acesta este programul pe care l-a pregătit Oradea:

10:00 – 20:00 – Tabere medievale de cavalei și luptători – Curtea Palatului Princiar

10:00 – 20:00 – Dresură cu păsări de pardă – Curtea Palatului Princiar

10:00 – 20:00 – Descoperă vestigiile Cetății Oradea – Muzeul din Palat

10:00 – 20:00 – Târgul Meșterilor Populari

10:00 – 22:00 – Atelier fierar și armurier medieval – Curtea Palatului Princiar

10:00 – 22:00 – Ateliere și zonă de joacă pentru copii – Curtea exterioară, Bastionul Roșu

11:00 – 19:00 – Arte și meșteșuguri tradiționale – Strada Breslelor

12:00 – 22:00 – Expoziție de arme medievale – Curtea Palatului Princiar

14:00 – 15:00 – Atelier de scrimă – Curtea Palatului Princiar

15:00 – 17:00 – Ateliere meșteșugărești pentru copii: olărit, broderie, pictură pe mobilă, împâslit – Strada Breslelor

17:00 – 18:00 – Marșul luptătorilor Cetății Oradea 2017, traseu: platoul din fața Magazinului Crișul, Strada Republicii – Piața Unirii – Strada Independenței – Parcul 1 Decembrie – Cetatea Oradea

17:00 – 19:00 – Ateliere meșteșugărești pentru copii: cioplit în lemn, modelare în lut, croșetat, pielărie – Strada Breslelor

17:00 – 20:00 – Ateliere meșteșugărești pentru copii și tineri, activități organizate de Centrul de Tineret Oradea – Bastionul Crăișor

18:00 – 19:00 – Concert de muzică medievală și tradițională: Huniadi Cantores – Curtea Palatului Princiar

19:00 – 20:00 – Bătălie: Șarjă în parc – Parcul Cetății, Poarta de Est

20:00 – 21:00 – Concert Cobzality – Scenă Curtea Cetății

21:00 – Concert Phoenix și invitații: Călin Pop și Dan Andrei Aldea – Scena Curtea Cetății

22:30 – 23:00 – Jonglerii cu foc: Equilibrium – trupa Hypnosis – Curtea Cetății

22:30 – 23:00 – Observații astronomice – Astroclub Meridian 0 – Scena Teatrului de Vară

Acum ce mai e de zis? Că suntem cenușă? Nici măcar. Mai avem mult timp de parcurs până acolo, iar până la a renaște… va mai trece multă apă pe Mureș (când va deveni navigabil?). Un primar adevărat se gândește la dezvoltarea unui oraș, nu la dezvoltarea lui personală, vedeți diferența?

Înainte să fiu asaltat de comentarii în care mi se arată realizările administrației, aș dori doar să vă răspundeți fiecare la întrebarea: De ce la Oradea se poate, iar la Arad nu? Oradea a absorbit cele mai multe fonduri europene, a deschis un ștrand extraordinar: „Aquapark Nimphaea”, în timp ce al nostru…  Așadar, înjurați-mă postaci, dar mie mi-e ciudă.

Mihai Todoca, 5 iulie 2017, 9:14 AM