joi, 18 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Maratonul, semimaratonul și crosul Aradului. Rezultate, poze și informații despre Duatlonul Aradului

    de Special Arad | 29 mai 2017, 10:29 AM | Sport

    0

    A mai trecut un eveniment derulat cu pasiune, perseverență, rezistență, implicare și răbdare. Multă răbdare, de care a fost nevoie pe mai multe planuri și care a provenit din rezervele unei foarte inimoase echipe.

    Vă mulțumim pentru tot sprijinul arătat și pentru implicare, fie că ați fost alergători, voluntari, sponsori, colegi, parteneri ori spectatori, ne-am bucurat să fim împreună, din nou, în această zi dedicată mișcării ca element de bază al unui stil de viață sănătos.

    Evident că acest mesaj nu poate cuprinde toate emoțiile generate de pregătirea, derularea și evaluarea acestui demers pentru că dacă le-am înșira nu am mai ajunge la rezultate prea curând. La final de zi rămân zâmbetele, entuziasmul și gândurile bune pe care ni le-ați transmis și care ne-au dat puterea să încheiem în mod decent, sperăm noi, și această ediție.

    Aici se găsesc rezultatele de la cursele cronometrate în cadrul evenimentului MARATONUL, SEMIMARATONUL ȘI CROSUL ARADULUI – 2017. Dacă observați inadvertente, vă rugăm să ni le precizați la maratonarad@experientamultisport.ro până în 31 mai 2017, cel târziu. După această dată rezultatele devin definitive.

    Îi invităm pe toți cei implicați să ne comunice opinia cu privire la MARATONUL, SEMIMARATONUL ȘI CROSUL ARADULUI – 2017 completând formularul de pe site, OPINIA TA, în acest fel ajutându-ne ca pe viitor, în limita resurselor implicate sa facem lucrurile mai bine, unde e cazul și se poate, sau să le păstrăm pe cele ce au funcționat până acum.

    Mai urmează pentru zilele următoare:

    Să realizăm totalurile și premierea pe îndrumători, unități de învățământ și structuri;

    Să inserăm pe pagina de noastră de Facebook precum și pe site câteva mii de fotografii de la această ediție – primele galerii sunt deja acolo, peste 1000 de fotografii –  https://www.facebook.com/maratonarad/photos/. Dacă cunoașteți persoane și doriți să le indicați ca atare, simțiți-vă liberi să o faceți, chiar vă încurajăm în acest sens (TAG);
    Vă invităm să vă înscrieți la Duatlonul Aradului 2017 aici – alegând una din următoarele curse:

    Duatlonul Verde- 4 km alergare, 6,5 km ciclism şi 4 km alergare;

    Semimaratonul Verde –  21 km;

    Crosul Lunca Muresului –  7  km;
    Din toate, cât mai multe bune,
    Sorin – Victor Roman

    Un număr de 516 de alergători din cei 764 înscriși au luat startul la cursele competiționale:  6km, semimaraton, maraton, maraton ștafetă și ultramaraton iar la Cros 1 km Feroneria, cursă necompetițională au fost înscriși 1398 de participanți.

    Vicepreședintele Consiliului Județean Arad, Sergiu Bâlcea a alergat împreună cu familia iar la start sau premiere s-au alăturat și primarul Aradului, Gheorghe Falcă, președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca precum și reprezentații sponsorilor: FERONERIA Prod, Herbalife, Hervis Arad, CrossArad, LEONI și Centru de închirieri și vânzări biciclete Arad – S BikeS;

    La punctul de sosire Feroneria a organizat un joc interactiv cu premii instante. Participanții care reușeau să extragă cheia corectă pentru a deschide o ușă au câștigat mai multe premii surpriză.
    Punctele de hidratare s-au asigurat de-a lungul traseului de către ISOSTAR (băutură energizantă) și Vegan Time (fructe).

    De asemenea, Herbalife a oferit CR7, băutura hipotonică pentru hidratare avansată și anduranță precum și consultații gratuite.

    Alergătorii doritori au putut să beneficieze de un masaj de relaxare la sosire realizat de către Andreeas Bartok, Beata Zaborowska precum și de către echipa de masaj Chindea & Angels.

    Ordinea pe traseu a fost asigurată de către Poliția Rutieră Arad, Inspectoratul Județean de Jandarmi Arad și Elite Bodyguard Team, precum și de către o echipă de voluntari locali. Secretariatul evenimentului a fost asigurat cu sprijinul consistent al Universităţii “Aurel Vlaicu” Arad, iar animarea evenimentului a fost realizată de către Izabela Vekaș şi Gabriel Iazbinscky. Echipa de animare muzicală de la start a fost Steluțele Aradului – Școala Populară de Arte.

    Toţi participanţii care au terminat o cursă au primit certificate de participare realizate de către   Lexus Publicitate precum şi medalii cu evenimentul. Pachetele de la ultramaraton, semimaraton și maraton au mai conţinut batoane Isostar precum și gel Perskindol.

    Premiile acestei ediții, atât în bani cât și în produse ori servicii au fost oferite de către: Feroneria Prod (sponsor principal), Leoni, Herbalife, Heineken, Yazaki, Lexus Publicitate, CrossArad, No+vello, Isostar, Promored, Hervis Sports, Flowers Boutique, Vegan Time, BNB, Perskindol, Făgăraș și Centru de închirieri si vânzări biciclete Arad  S BikeS și Supermamici alergătoare ( www.supermamicialergatoare.ro – FUSTIȚELE DE ALERGARE).

    Medaliile de la semimaraton, ultramaraton și maraton au avut ca simbol una din următoarele atracții turistice din județul Arad: Cetatea Aradului, Parcul Reconcilierii Româno-Maghiare, Mănăstirea Hodoș-Bodrog sau Palatul Administrativ din Arad fiind realizate de către Radu Burghelea la propunerea gravorului arădean Zoltan Abraham.

    Evenimentul MARATONUL, SEMIMARATONUL ŞI CROSUL ARADULUI – 2017  a fost organizat de către Clubul Sportiv Experienţa Multisport, Primăria Municipiului Arad, Centrul Municipal de Cultură Arad, Consiliul Judeţean Arad și Centrul Cultural Judeţean Arad.

    Au fost alături  de eveniment:

    Parteneri în cadrul evenimentului:
    Inspectoratul de Politie Judetean Arad;
    Directia Judeteana pentru Sport si Tineret Arad;
    Asociatia Millennium Center;
    Echipa de masaj Chindea & Angels
    Parcul Natural Lunca Muresului;
    Centrul de Transfuzie Sanguina Arad;
    Crucea Rosie Româna Filiala Arad;
    Liga Studentilor din Universitatea „Aurel Vlaicu”;
    Decathlon Timișoara;
    Consiliul Judetean al Elevilor ARAD (C.J.E.Arad);
    Cabinet de Psihologie Nistor Cristina Anamaria;
    MÂINI DESCHISE;
    Paul Herlo Photography;
    Parohia Ortodoxă ”Sfinții Martiri Brâncoveni”;
    Asociatia Integra;
    Școala Populară de Arte Arad – Steluțele Aradului;
    Arad Free Tours;
    Stampa;
    Echipa de masaj Chindea & Angels;

    Parteneri – Unități de învățământ
    Inspectoratul Şcolar Judeţean Arad;
    Universitatea „Aurel Vlaicu” Arad;
    Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” Arad;
    Casa Corpului Didactic „Alexandru Gavra” Arad;
    Colegiul Național „ Moise Nicoară”;
    Liceul de Arte „Sabin Drăgoi”;
    Colegiul Tehnologic de Industrie Alimentară Arad;
    Colegiul Național „Moise Nicoară”;
    Colegiul National „Elena Ghiba Birta”;
    Colegiul Economic Arad;
    Colegiul „Csiky Gergely”, Arad;
    Liceul Baptist „Alexa Popovici”;
    Colegiul Tehnic „Aurel Vlaicu”;
    Liceul Tehnologic „Henri Coandă”;
    Liceul Tehnologic de Electronică și Automatizări „Caius Iacob”;
    Colegiul National „Vasile Goldiș”;
    Liceul Tehnologic „Francisc Newman”;
    Scoala Gimnazială „Avram Iancu”;
    Scoala Generală „Iosif Moldovan” Arad;

    Parteneri – Cluburi și evenimente dedicate sportului
    Ro Club Maraton;
    Alergotura;
    Asociatia Biciclistii Amatori Arad;
    Atletic Club Maraton;
    Clubul Sportiv Pretorienii Deva
    TIMOTION;

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    0 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.