„Maratonul cântecului şi dansului popular sârbesc” şi „Festival Folcloric Internaţional”, în weekend, la Arad

    de Special Arad | 14 septembrie 2017, 11:29 AM | Cultură

    0

    Peste 800 de artişti din Serbia şi Ungaria vor fi prezenţi la două evenimente de excepţie, organizate cu sprijinul Consiliului Judeţean Arad prin Centrul Cultural Judeţean Arad,  în 16 şi 17 septembrie, în Piaţa Avram Iancu şi Parcul Eminescu din Arad.

    Maratonul cântecului şi dansului popular sârbesc, în Piaţa Avram Iancu

    Maratonul cântecului şi dansului popular sârbesc este o manifestare organizată de Uniunea Sârbilor din România și Consiliul Județean Arad prin Centrul Cultural Județean. Acesta este un eveniment de anvergură, ajuns la cea de-a XXIV-a ediţie, fiind organizat pentu prima dată în orașul nostru .

    Maratonul va avea loc sâmbătă, 16 septembrie, şi se va deschide cu o paradă a portului popular, la care sunt aşteptaţi circa 600 de artişti – instrumentişti, solişti vocali şi dansatori, membrii ai ansamblurilor folclorice sârbeşti din România şi Serbia. Alaiul se va aduna la ora 17 în Piața Avram Iancu și va porni spre Palatul Administrativ , pentru a face apoi cale întoarsă spre Piața Avram Iancu .

    Spectacolul propriu-zis, cu intrare liberă, va avea loc de la ora 18, în Piața Avram Iancu, unde sunt invitaţi toţi iubitorii de muzică populară de calitate.

    Festivalul Folcloric Internaţional în Parcul Eminescu

    Festivalul Folcloric Internaţional, aflat la prima ediţie, este un eveniment care promovează frumuseţea şi unicitatea ansamblurilor şi formaţiilor populare din Serbia şi Ungaria şi va avea loc duminică, 17 septembrie, în Arad.

    Manifestarea va începe la ora 16.00 cu o paradă a ansamblurilor şi formaţiilor  populare, pe ruta Primărie – str. Nicolae Grigorescu – Malul Mureşului – Parcul Eminescu, după care va continua, de la ora 17.00, cu un spectacol folkloric de excepţie, în Parcul Eminescu. Pe scenă vor urca: Societatea Cultural Artistică “Kolo” din Arad, Păstrătorii de Tradiţii din Aletea (Ungaria), Societatea Cultural Artistică “Dr. Radu Flora” (Satu Nou, Serbia), Ansamblul “Gheorghe Nistor” din Micherechi (Ungaria), Societatea Cultural Artistică “Stol” din Bucea (Timoc, Serbia), Orchestra de tamburaşi a oraşului Panciova (Serbia) şi Stelele din Cănija Mare (Ungaria). Invitaţi speciali: Nicoleta Voica şi Rapsozii Zărandului.

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    9 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.

    Logo Aplicatie Special Arad

    Special Arad