vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    Luncșoara cântă și dansează! Judecătorii de la Tribunalul Arad au împărțit dreptatea și pădurea satului a revenit cu adevărat în proprietatea sătenilor – Scrisoare deschisă

    de Special Arad | 26 august 2015, 10:54 AM | Hălmăgel | Hălmagiu | Știri Arad

    5

    Având în vedere faptul că în sfârșit a ieșit soarele și în satul nostru, după mai bine de 3 ani de procese și umilințe la adresa membrilor composesori ai Composesoratului Luncșoara, în recunoștinta pe care v-o purtăm, vă rugăm să publicați următoarele aspecte pe care noi le consideram relevante în demersul nostru legitim în apărarea drepturilor și intereselor Constituționale, de avea un trai mai bun ca urmare a administrării și a respectării dreptului de proprietate. Într-o retrospectivă a derulării evenimentelor în Composesoratul Luncșoara arătam faptul că:

    În anul 2000 s-a înființat Asociația Composesoratului Urbarial Luncșoara, conform statutului asociației.

    Conform actului adițional la Statutul asociației, încheiat ca urmare a Hotărârii Adunării Generale din 30.03.2008, se modifică statutul asociației sub trei aspecte:

    – a duratei mandatului membrilor Consiliului de Administrație, în sensul reducerii duratei mandatului de la 5 ani la 4 ani

    – a modalității de vot pentru alegerea Consiliului de Administrație, prin vot deschis

    – a reprezentării în Adunarea Generală și a exercitării dreptului de vot de către unul din membrii de familie, major, care domiciliază la un loc cu titularul.

    În Adunarea Generală din 30.03.2008 a fost ales Consiliul de Administrație al asociației, cu următoarea componență: Gavrila Cornel – presedinte, Cristea Nelu – membru, Gancea Constantin – membru, Lucaci F. Gheorghe – membru, Rus Gheorghe – membru.

    Mandatul acestora, fiind pe 4 ani, a expirat la 30.03.2012, conform prevederilor statutare modificate.

    Ca urmare a expirării mandatului fostului consiliu de administrație, la data de 22 aprilie 2012 au avut loc alegeri în urma cărora 104 membrii composesori și-au ales un nou consiliu de administrație, însă foștii membrii ai consiliului au contestat în instanță, obținând hotărâri favorabile.

    Așadar, cu toate că s-a prezentat instanței o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, care arăta faptul că mandatul fostului consiliu de administrație este de 4 ani și ca atare încetează la 30.03.2012, judecătorii au arătat în mod cu totul halucinant faptul că „nu a încetat la data de 30.03.2012, urmând să înceteze numai atunci când va fi legal și statutar ales un nou consiliu de administrație”, cum ar veni… când vor mușchii lor, deoarece din data de 22.04.2012 și până în prezent nu au mai convocat nici o adunare statutară.

    Nu au făcut acest lucru pur și simplu datorită faptului că membrii composesori nu-i mai recunosc și nu-i mai vor la conducerea asociației, ei exprimându-și votul unanim pentru schimbarea lor, la Adunarea Generală din 22.04.2012.

    Mai mult,  în data de 14.06.2013, un număr de 40 de persoane, în calitate de membri composesori ai Asociației Composesoratul Urbarial Luncșoara, reprezentând 1/5 din numărul coproprietarilor, conform tabelului anexă la statut, în temeiul art. 7 al. 3 din Statut, raportat la art. 20 al. 3 din statut, au solicitat, prin notificarea trimisă d-lui GAVRILA CORNEL, în calitate de președinte al Consiliului de Administrație al Asociației Composesoratul Urbarial Luncșoara, următoarele: „Vă solicităm ca în 5 zile de la primirea prezentei să convocați ADUNAREA GENERALĂ EXTRAORDINARĂ a Asociației Composesoratul Urbarial Luncșoara, cu respectarea termenului prevăzut la art. 10 din Statut, adică cu 15 zile înainte de data stabilită pentru convocarea adunării generale”.

    Ordinea de zi a Adunării Generale Extraordinare solicitată era următoarea: „ Actualizarea tabelului de drepturi, în temeiul art. 12 lit d al. 8 din Statut,

    prin ștergerea membrilor decedați și introducerea moștenitorilor acestora, pe baza actelor de stare civilă ce atestă descendența, în copie semnată pentru conformitate cu originalul ”.

    Potrivit art.20 alin.2 si 3 din Statutul Asociației, din capitolul IV privind drepturile și obligațiile membrilor din consiliul de administrație: „Președintele Consiliului de administrație reprezintă asociația pe lângă toate autoritățile publice. Execută hotărârile Consiliului de administrație, precum și cele date în sarcina sa de către adunările generale ordinare și extraordinareConvoacă  Adunarea generală ordinară și extraordinară, precum și Consiliul de administrație”.

    În calitate autoasumată de președinte al Consiliului de Administrație, domnul Gavrilă Cornel avea obligația să convoace, în temeiul art. 7 al. 3 din Statut, raportat la art. 20 al. 3 din statut, adunarea generală extraordinară, însă, prin comunicarea adresată membrului composesor Gancea Sabin, a refuzat să convoace respectiva adunare, arătând următoarele: „La notificarea trimisa de d-voastră, vă facem cunoscut că prin Dosarul nr.596/238/2013 pe rol la Judecătoria Gurahonț, suntem acționați în judecată pentru anularea unei decizii a Consiliului de Adminnistrație prin care se stabilește prelungirea termenului de convocare a Adunării Generale, până la finalizarea litigiilor pe rol, existente în cadrul Composesoratului. Prin urmare, suntem în imposibilitatea de a convoca o adunare generală până la finalizarea litigiului”.

    Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu! ilustreaza hotărârea lui Lapușneanul de a ocupa tronul împotriva dorinței marilor boieri, însa este perfect valabil pentru domnul Gavrilă Cornel, fostul președinte al Consiliului de Administrație al Composesoratului Luncșoara, care, cu toate că nu a mai fost dorit de membrii composesori, a continuat să impiedice activitatea Asociației prin acțiuni repetate în instanță, contestând orice inițiativă venită din rândul membrilor composesori sau urmașilor acestora, care ar putea să ducă spre normalitate. Însă, din păcate, a avut sorți de izbândă datorită faptului că la acel moment erau decedați dintre membrii composesori un număr de 82 de persoane din 159 total membri composesori, astfel că nu s-a mai putut îndeplini cerința cvorumului.

    Faptul că membrii composesori nu au mai recunoscut calitatea de organ reprezentativ a vechii conduceri și nu i-au mai dorit la conducerea asociației, ei exprimându-și votul unanim pentru schimbarea lor la Adunarea Generală din 22.04.2012,  rezultă și din hotărârea luată în ședința adunării generale din 07 octombrie 2012, când 134 de membrii composesori ai Composesoratului Luncșoara, au dezbătut și aprobat  ca niște indivizi să înceteze orice „acțiuni în numele Composesoratului”, 134 de membri au arătat că nu recunosc „calitatea de organe reprezentative a numiților Gavrila Cornel, Cristea Nelu, Gancea Constantin, Lucaci  Gheorghe si Rus Gheorghe”, aceștia fiind cei care nu au înteles faptul că mandatul lor s-a încheiat.

    În sprijinul celor arătate stau mărturie aspectele relatate în presa locală:

    – „Luncșoara, pădurea interzisă”, articol apărut în publicația Țara Zărandului, 25-31 octombrie 2012

    – „Răzmeriță la Gurahonț” articol aparut in publicatia Tara Zarandului, 11-17 noiembrie 2012

    Aproape o sută de săteni din Luncșoara au protestat împotriva conducerii composesoratului”, articol apărut în publicația Glasul Aradului.

    Și nu în ultimul rând, echipei redacționale de la „Special Arad” , care ne-a fost alături și au sprijinit necontenit demersul membrilor composesori ai Composesoratului Luncșoara.

    Prin „HOTĂRÂREA NR.3 DIN 23.03.2014, privind alegerea membrilor consiliului de administrație al Asociației Composesoratului Urbarial Luncșoara” adunarea generală a Asociației a hotărât  înlocuirea administratorilor Composesoratului Urbarial Luncșoara și alegerea unui nou consiliu de administrație, care va avea un număr de 5 administratori aleși pe timp de 4 ani (art.12 lit.a din Statutul asociației), în următoarea componență:

    1. Vant Doru Traian – președinte,
    2. Cotocea Ilie – secretar,
    3. Ioanăş Ilie-casier,
    4. Vasi Aurel-administrator de pădure,
    5. Ioaneş Ilie– administrator de pășune.

    HOTĂRÂREA NR.3 DIN 23.03.2014, privind alegerea membrilor consiliului de administrație al Asociației Composesoratului Urbarial Luncșoara” a rămas definitivă ca urmare a faptului că prin Decizia civila nr. 781 din 22 iunie 2015, pronunțată de  Tribunalul Arad în dosarul civil nr.332/238/2014, a fost anulată cererea de chemare în judecată prin care se contesta respectiva hotărâre, instanța de apel reținând faptul că:

    Pentru considerentele expuse, in temeiul art. 480 alin. 2 Noul Cod de procedura civila se va admite apelul și în consecință se va anula sentința atacată în sensul că se va anula cererea de chemare în judecată. Față de această soluție nu se mai impune a fi analizate celelalte excepții invocate de către părți.

    Dupa îndelungi demersuri, Judecătoria Gurahonț a înțeles să respecte voința membrilor composesori și Decizia Tribunalului Arad, dispunând efectuarea mențiunilor în Registrul Special al Composesoratelor de pe lângă Judecătoria Gurahonț, din care rezultă noile modificări în conformitate cu: „HOTĂRÂREA NR.3 DIN 23.03.2014, privind alegerea membrilor consiliului de administrație al Asociației Composesoratului Urbarial Luncșoara”.

    Cu deosebit respect, membrii Composesoratului Luncsoara, prin reprezentant Doru Vant.

    P.S. Fotografia este veche… de pre vremea când oamenii se luptau cu exploatatorii de lemn Ne pare rău că nu am putut fi prezenți ieri în satul Luncșoara, să participăm și noi la veselia colectivă a locuitorilor. Cu siguranță că fotografia ar fi fost alta. Dar, n-au intrat zilele în sac… (Redacția)                              

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Toata marsavia cu toata galceava ce a fost la Luncsoara a facut-o popa ajutat de cativa cetateni ,,turmentati,,.Daca ar afla cei de la centru sau parintele protopop de Sebis cu ce se ocupa popa de la Luncsoara cred ca ar cam trebui sa cerceteze putin

      +8 voturi
      +1
      -1
    2. Pe aceeasi reteta de dat tunuri, a copt-o si primarul Sebisului, mister Feies, cand a improprietarit pe bogatul prin alianta, Tucudean, ginerele lui Cosma, cu ditamai parcela de padure, pasune etc, in zona Sebis-Salajeni. Aparent nimic ilegal, doar ca, parte din suprafetele insusite de „omul de afaceri” Tucudean, era in proprietatea composesoratului localitatii Salajeni. Si uite ce frumos se ignora legea, ca deh…suntem „primar” si nu suntem curiosi. Ii informam public, pe tovarasii de fapta, Feies si Tucudean, sa inceteze cu smenurile de tip gainaresc, ca s-ar putea trezi (cu tot cu banii lor), la PUSCARIE! Ca na…cand furi, tre’ sa suporti rigorile legii. Chiar si in Romania!

      +2 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    1 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.