Iaca… rememorez… au trecut nu mai mult de 13 ani de când Caius Parpală – președintele Consiliului Județean Arad la vremea aia – declara public, în sala de ședințe a instituției –  care atunci ocupa aripa dreaptă a Palatului Administrativ – că „mă piș pe cultură!” Claudiu Cristea, sper că îmi amintesc exact – vicepreședintele CJA… desigur… pe probleme de cultură – îi atrăsese atenția drumarului că a uitat să aloce, de la buget, bani pentru, mă-nțelegi, cultură (Parpală, la cum îl cunosc eu, chiar uitase!)… dar eruditul paremiolog, un maestru incontestabil al înjurăturilor „de autobază”, s-a scos cu perla anului… dacă nu a epocii… expresie care ulterior a apărut și în Academia Cațavencu (în titlu, ca aici) și a fost pe buzele tuturor ani de zile… o inside joke memorabilă. „Mă piș pe cultură!” – i-o declarat Parpală eternității…
Noh, și de-aici până la „luați site-ul de cultură și băgați-l în dubă” n-o fost decât un pas mic pentru omenire.
Îmi vei zice că „erau vremuri de tristă amintire culturală” alea… parcă te-aud. Nici vorbă că mai proaste decât astea! Uite câteva exemple, din listingul personal, conspectat inclusiv în cadrul a sute de articole publicate în cotidianul la care lucram atunci (Observator… pentru cei care s-au născut după…): în Fortuna erau 5 chioșcuri de ziare la care găseai cărți de la Lev Șestov la Sandra Brown și presă de la România literară la pornoșaguri… trecând prin toată gama de cotidiene; în piață… în Lebăda, la UTA, la fel… în Centru, nu mai vorbesc; în toate piețele din Arad, nu era să nu găsești oferte de biblioteci întregi… îți puteai lua tot BPT-ul… 1000 de volume la 500 de lei, în banii de acuma; arheologii dezgropau vestigii de civilizații stupefiant de culturalizate de acum 800 de ani; Festivalul de Teatru Clasic avea un foaier cu bar unde mai că se dădea cu pumnul pe polemici intelectuale ce țineau strict de spectacole… și nimănui nu-i trecea prin cap că va veni o vreme… devreme va veni acea vreme… în care în Fortuna nu va mai fi niciun chioșc de presă… doar două spații la parterul blocurilor, aproape ascunse de trecători, în care, de plidă, Dilema Veche vine într-un singur exemplar pe săptămână… la 25.000 de oameni vine exemplarul… și, și pe ăla, dacă nu îl cumpăr io, acolo-ngălbenește; o vreme cu librării pline de de toate, dar goale de clienți, aseptice, plasate jignitor lângă cafenelele din malluri (cocalarul perete în perete cu tocilarul… nu vezi clienți, veac!); o vreme în care Muzeul Județean e închis duminica după-amiază; o vreme în care opt zeci la sută dintre cei care intră în Teatru vin la balul bobocilor sau, mai rău, ca să țină sau să asculte discursuri politice; o vreme fără niciun cinematograf… într-un oraș de 200.000 de oameni a căror conducători se plătesc între ei ca să prostească populația că vom fi capitală culturală europeană peste 8 ani…
Pe naiba… peste 8 ani… așa cum avem acuma atât „cea mai ieftină prostituată” cât și „cel mai sărac prefect” de la noi din țară, vom deveni celebri și pentru că am numit și tolerat cei mai proști edili, cei mai inculți și fără viziune direcționatori de fonduri care au fost mandatați vreodată să se distreze cu această doamnă ajunsă, iaca, la o vârstă la care alte băbuțe sunt respectate și au prozeliți, prostituata tuturor… Se mâțâie jenant regina cultură ajunsă curvă  colectivă… matura numai bună de trimis la produs pe net,  prin parcări, malluri și benzinării… când peștii mari sunt ocupați să fure de la autostrăzi, apărare sau industrie.
Într-un județ în care Ioțcu dă la compus imnuri, Măduța pune șefi la Inspectoratul Școlar, profesorii sunt arestați pentru șpagă, toată mass-media se politizează și se decredibilizează urât, iar ziariștii cântă, despre toate acestea, ode, e ridicol să vorbești la modul serios despre o menire.
Până și – sau mai ales – personalitățile autentice târâte în circul ăsta, pe cât de ieftin din punct de vedere estetic și social, pe atât de scump financiar-contabil, cad victime ironiei istoriei fiind parte a acestei pseudo-utopii… un pas care mai bine era făcut pe loc sau deloc, decât înapoi, iar de banii ăia amenajate vreo 2-3 parcuri.

Nu, n-a evoluat deloc Aradul, în ceea ce privește cultura, în ultimii 13 ani… iar demersul numit „Arad, capitală culturală europeană în 2021” e doar o sursă de aspirat banul public de către „participanții la proiect”… nimic onest în acest marș printre ruine.