joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    ExclusivLanțul slăbiciunilor care-l protejează penal pe Gheorghe Falcă

    de Alin Olteanu | 5 iulie 2017, 8:42 AM | Investigaţii | Recomandările editorilor

    17

    Dumnezeul  tuturor procurorilor din Arad, Gheorghe Falcă, a primit un nou NUP! Dar, surpriză mare, judecătorii consideră non-combat-ul ilegal și retrimit dosarul acolo unde a fost, conform sentinței de ultimă oră, fușerit: la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad.

    Ce șanse ai să te bați cu Gheorghe Falcă? Niciuna, ar spune cei mai mulți, iar protecția de care s-a bucurat acesta pe parcursul mandatelor sale de primar este una care poate descuraja pe oricine. Și, de fapt, majoritatea arădenilor spun că Falcă este protejat… Procurorii din Arad, dar în cazul acestui articol ne referim punctual la cei de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad (să ne scuze cei pe care-i considerăm de toată isprava), chiar și unii polițiști, fac parcă o pavăză pentru edil și aparatul administrativ din jurul său, apararat care îi respectă ordinele și se „dă” de ceasul morții să îmbrace într-o formă sau alta deciziile șefului mare, respectându-le chiar dacă sunt contrare legii. Și-atunci, ce-i de făcut? Ei bine, să nu te lași și să ai totuși forța necesară să mergi mai departe, pentru că, așa cum o să dovedim mai jos, speranțe că nu poți pierde cu legea în mână există!

    De ce am făcut acest scurt preambul? Pentru că în 20 iunie s-a întâmplat ceva cu adevărat important: magistrații-judecători de la Judecătoria Făget au trântit de pământ cu „NUP”-ul (neînceperea urmăririi penale) acordat din suflet și cu multă credință în Divinitate și parcă prea puțin în legea pământeană, de către procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad, lui Gheorghe Falcă, pronunțând, în numele legii, următoarea setință:

    „Admite în parte plângerea înaintată de petentul Leontin Aslău, în reprezentarea persoanei vătămate SC Corleone SRL (proprietară cu acte asupra tuturor construcțiilor – inclusiv gard – aflate pe suprafața de 7068 mp, concesionați conform sentinței civile 999/2005 și cu redevența achitată până în anul 2026), împotriva ordonanței de clasare din 12 decembrie 2016 (…) Desființează Ordonanța de clasare pronunțată în dosarul nr. 4000/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, menținută prin ordonanța din 02.02.2017 a Prim procurorului  Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad (…) și trimite cauza procurorului de pe lângă Judecătoria Arad pentru a completa urmărirea penală (…)”.  Citind această sentință și știind ce o să vă „povestim” în continuare, mai că îți vine să mulțumești sfinților că în țara asta există judecători!

     

    Plângerea penală la care facem referire în acest material a fost depusă de SC Corleone SRL în luna iunie 2014. Pe scurt, în plângerea împotriva ordonanțelor, reclamanta (SC Corleone) înșiră mai multe situații, cităm:

    Primarul Gheorghe Falcă a săvârșit infracțiunea de abuz în serviciu săvârșită în formă continuată. În anexă la plângere au fost depuse nu mai puțin de 570 de pagini – copii documente, din care rezulta că în perioada 2004-2016 nu am putut funcționa cu societatea SC Coreleone SRL datorită abuzurilor primarului Gheroghe Falcă și a funcționarilor din Primăria Arad

    Societatea, timp de 12 ani, având locația la Ștrandul Neptun, a fost împiedicată să funcționeze, a fost împiedicată să-și continue investițiile, a fost împiedicată să producă venituri dar a fost obligată sau chiar amendată dacă nu achita debitele la zi.

    Societății SC Corleone SRL nu i s-a încheiat contractul de concesiune, la fel ca toate celelate societăți de la Ștrandul Neptun

    Amplasarea unui rondou cu plante (șanț) care să împiedice reclamanta să pătrundă pe proprietatea sa și să-și desfășoare activitatea – șanț eliminat ca urmarea unei sentințe judecătorești.

    Datorită abuzurilor primarului, societatea a suferit pierderi care se ridică la peste 1 milion de euro (reclamantul a solicitat ca „speța” să fie trimisă DNA, însă procurorii de la Arad nu s-au „putut despărți de ea” și și-au asumat NUP-ul…)

     

    Plângerea penală a fost analizată într-un timp „record”: mai bine de doi ani! Iar la final, rezultatul așteptat de proaspăt realesul (așteptată și asta, probabil…) primar al Aradului, Gheorghe Falcă: „Clasarea cauzei privind pe Gheorghe Falcă (…) pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute (…)- potrivit argumentelor cuprinse în Referatul organelor de Poliție din 08.12.2016. Victor Homescu – procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad”.

    În prealabil, într-un simulacru-dedicație de Referat al IPJ Arad, se arătau următoarele: că Gheorghe Falcă a declarat la audieri că „nu intră în atribuțiile lui ca primar Administrarea Ștrandului Neptun, că a mai avut plângeri penale și acestea au fost soluționate cu clasare și NUP (Cât de stăpân este! – nota red)”; că Macra Claudia – administrator public al municipiului – declară că Primăria Arad nu are niciun control asupra accesului la ștrandul Neptun (Hai, măi, chiar așa? Păi nu Primăria a pus barierele și a săpat șanțul din fața intrării Corleone?); că angajatul Stăniș Flavius, cel care a avut în subordine Biroul Ridicări Vehicule și Administrarea Ștrandului Neptun Arad, declară că atunci când societății Corleone i-a fost îngrădit accesul pe proprietatea sa, fiind mutată casieria și aparatele de taxat la intrarea în parcarea Ștrandului, nu s-a aflat la serviciu, fiind plecat din localitate și „nu are cunoștință cine a dispus mutarea acestora”. Ce să mai zici. chiar ce să mai zici?

    Binînțeles că la plângerea înaintată de SC Corleone la NUP-ul dat de procurorul Homescu a venit și răspunsul prim-procurorului Cosmin Macașoiu… ceva ce ne duce cu gândul la proverbul „corb la corb nu-și scoate ochii”. Iată: „Examinând actele efectuate în dosarul cauzei rezultă că soluția dată de procuror este legală și temeinică, bazată pe corectă interpretare a textului legal și pe o justă apreciere a probelor administrate în cauză” – exact ca în manualul de drept, ce să mai spui?…

     

    În concluzie, cu toate sentințele judecătorești favorabile societății Corleone (inclusiv cu una în care judecătorii Curții de Apel Timișoara spun că Primăria Arad a făcut abuz!), repetăm cu toate sentințele judecătorești favorabile societății (inclusiv cu una în care judecătorii Curții de Apel Timișoara spun că Primăria Arad a făcut abuz!), procurorii și Poliția… NUP! Adică, NUP… ceea ce înseamnă că nu e vinovat nimeni de nimic, că Primăria și Falcă sunt curați ca lacrima, că au avut dreptul să pună societății rondoul cu flori pentru a nu putea pătrunde la proprietatea sa, că nu a fost tracasată ani de zile și, mai important, că societatea are o pierdere de 1 milion de euro din cauză că nu a putut funcționa deloc pentru că… pentru că așa zic procurorii și polițiștii care au cercetat plângerea.

    Probabil că își mai zâmbeau mult în bărbi, domnii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad, dacă nu venea sentința judecătorilor de la Făget… Și-atunci, acum, din nou la muncă… sau constată că e vorba de un prejudiciu de peste 1 milion de euro și nu se mai leagă la cap și îl trimit la DNA. Rămâne de văzut.

    Pentru conformitate

    Așteptăm ca redacție, răspunsul Parchetului de pe lânga Judecătoria Arad și cu privire la alte două spețe la care s-au sesizat din presă, iar când am sunat să întrebăm, în urmă cu două luni, ni s-a spus că se lucrează:

    30 septembrie 2016 – Procurorii s-au autosesizat în urma investigației Special Arad la Compania de Transport Public

    28 octombrie 2016 – Procurorii intră din nou în Primăria Arad! Parchetul s-a autosesizat în urma unui articol publicat pe Special Arad

    Conform șablonului, urmează alte NUP-uri!

     

     

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Nu stiu daca comentariul meu va fi publicat,desii intr-o lume cica democrata cu pareri impartiale ar cam trebui sa-l vad aici comentariul meu.Asadar nu am nici o treaba cu cei pro Falca sau contra Falca,dar cand citesc la 2 zile doar de Falca,Falca,Falca,am impresia ca toate hotiile,escrocheriile,smecheriile,le face doar el noi fiind restu de 99,99% niste oameni drepti si NIMENI nu a pus mana pe nimic niciodata,stim cu totii ca iti trebuie doar o mica functie fie aia si de florar sef sa faci invarteli.Singua diferenta dintre Falca si restu,este ca el este in prim plan,iar restul prin excursii si asa cumva bagati la fund si iesiti din vizorul presei,dar ”frati” ca Falca credeti-ma sunt mii in orasul asta,altii protejati de voi,de noi,de politie…..asadar….ar fi ok sa ne mai focusam si pe altii fara sa dau exemple cine sunt aia,doar ii vedem mereu in oras cu masini scumpe dintr-un salar de 800 de euro…..oare aia sunt bila alba a orasului si Falca e deja un brand al raului?

      --14 voturi
      +1
      -1
      • Perfect de acord cu dumneavoastra! V-as face o singura precizare: accesați Investigatii Special Arad si poate ca o sa va lamuriti ca nu Falca e singurul pe care publicatia noastra il „abordeaza”. Multumim pentru opinia consistentă.
        P.S. dacă aveti cumva alte exemple, dintre cele la care va referiti in articol, va rog sa le „asterneti” cu incredere la email [email protected]

        +8 voturi
        +1
        -1
        • Parerea mea e ca e un diversionist patetic ce e mai trist ca aradul cu asemenea apucaturi a ajubs mai jos ca si teleorman…nu cred ca in teleorman s a intimplat macar ceva comparativ cu ce s a intimplat pe strand!!e trist si dureros pt noi aradenii care aveam incredere in acest oras…ma refer la profesori,politisti,judecatori,primar in general tot ce tine de dreptate educatie societate!!!trist!!

          +11 voturi
          +1
          -1
      • Hei nici macar nu ti ai dat un.nume!!!e irelevant ce spui tu acolo!!faci la fel ca udrea ca numai ea a fraudat alegeri pe altii nu ii vede…!!???falca e creme de la creme a coruptiei din romania ani de zile si a batut joc de lege de oras de oameni de democratie…ce ai cititbin acest articol e tipic pt africa nu pt un stat din europa…asa ca trebuie sa vina si vremea lui falca ca va plati o data au cazut imperii pica si falca cu ticalosiile lui si sper sa pici si tu ca sigur ai ceva pe suflet daca te apuci sa faci diversiuni pe forumuri aperi un penal ca si falca!!!

        +17 voturi
        +1
        -1
        • Dragul meu Mike(actual Mihai),Mike fiind un alint asa de terase si beri lungi,ceea ce am vrut sa precizez aici,este fff simplu,daca deschizi ziarul de L-D,in 6 zile vezi Falca,era vorba asa mai pe romaneste ca Falca deja e un brand,care apare ca Meteo,Horoscop…adica zilnic,cand altii care fura la propriu si isi ridica blocuri din escrocherii sau furturi si trafic de tigari si isi iau camioane,pe aia nu-i mai vede nimeni.La fel cum a fost un artiol cu ”hotii ce au furat peste 1milion de euro dar au fugit din tara”,pai daca au fugit inseamna ca se stie cine sunt si cineva ii protejeaza,asta ar fi una la mana,restul hotiilor repet,cred ca le vedem in trafic sau in impunatoarele case sau fite unde aici nu este deloc o invidie a mea,ci pur si simplu este ceva de genul(in mintea mea)doar Falca este cum este,repet,nu am fost la vot,nu sustin pe NIMENI,doar ca mi se pare putin ca cineva protejeaza pe cineva,iar daca ar fi sa scriu nume,date,intamplari,asta ar insemna ca informatiile mele ar fi sustrase de presa….iar daca as deranja anumiti ”prieteni”ai presei,tot Falca ar fi vinovat…..atata tot…..

          --2 voturi
          +1
          -1
          • Inutil sa discuti cu mike…el are o forma de gandire medievalo-comunista, care ajunge usor la violenta verbala.Un fel de Codrin Stefanescu. Aci nu se desfasoara pt ca nu I se publica aberatiile si insultele la fel ca pe Aradon. El nu stie multe, e ori alb, ori negru. Atat! Fara cale de mijloc… uita-te din doua raspunsuri deja te-a facut partasu’ lui Falca…Ce sa ii explici unuia ca asta ?…n-ai cu cine.

            0 voturi
            +1
            -1
            • aici nu m ai nimerit deloc…!!!nu consum aradon deloc din caua ca e un ziar on line de casa al penalilor in plus filtreaza la greu parerile cenzureaza la greu in plus te rog sa evidentiezi aici unde am adus injurii tot ce postez o fac cu argumente smecheria e la tine cataloghezi imediat userii cu comunisti etc incercand sa arunci anatema asupra mea …hai sa vedem iti pun o intrebare falca a fost (este)comunist!!!???si aici iti pot aduce argumente!!!!

              0 voturi
              +1
              -1
            • @mike: … iti scapa esentialul…nu te-am facut comunist am spus ca ai mentalitate comunista si din raspunsul dat celui dinaintea mea asta reiese . Aceeasi greseala o faci si cu mine ne pui intrebari despre falca…nici eu nici cel dinaintea mea nu suntem cu el da’ tu fiind “orbit” de “dragoste” pt el, tot ce pare impotriva convingerilor tale este pro falca,pdlist,basist etc…si asta prietene se cheama mentalitate antenisto-comunista!Nu crezi? “Viziteaza-I” si convinge-te!

              In fine Falca este un fel de “faraon” local…daca este sau nu comunist nu ma intereseaza da’ el nu putea prospera fara mediu propice,mediu despre care se vb putin spre deloc si care se modeleaza mereu dupa chipul si asemenarea celui devenit faraon…asa a fost si asa va fi…trebuie sa fii naiv sa crezi ca dupa Falca, Aradul va prospera…cu cine? Cu Caprar? Cu “independentul” Bulumac? “independentul” Lupas? Sa fim seriosi…

              +1 voturi
              +1
              -1
    2. Un sfat, verificați si va cruciți

      Stimați ziaristi ai Special Arad, nu cunosc aspecte legate de cele prezentate in articolul de mai sus. As vrea sa va dau un exemplu de dosar mult mai important, măsluit (as crede) de aceiași procurori ai PJ Arad si polițiști ai IPJ Arad.
      In acel dosar sunt reclamati mai multi funcționari ai ANAF Arad, care, impreuna cu un „om de afaceri” din Arad (evazionist protejat de mai marii IPJ Arad) au format un grup infractional organizat care acționează in scopul de a pune mâna pe bunurile scoase la licitație de ANAF.
      In acest sens, au organizat fraudulos o licitație in cadrul căreia au vândut casa unei familii din Arad, falsificând intreaga documentație, casa ajungând in cele din urma in proprietatea apropiatului Șefului Serviciului Executare Silită!
      Deși înscrisurile falsificate GROSOLAN de către acești infractori (care nu sunt la prima fapta de acest gen) exista la dosar, incompetenții din IPJ Arad parca suferă de „orbul găinii” si le IGNORA pur si simplu!
      De asemenea, la cererea reclamantului a fost efectuată o expertiza care concluzionează foarte clar ca infractorii (nedovediti inca) din cadrul ANAF au încălcat grav toate procedurile de executare silită si…cu toate acestea, polițiștii au întocmit un referat de clasare speței, soluție confirmată de procurorul de caz si de către ACELASI MACASOIU COSMIN, printr-un penibil Copy Paste a frazei pe care ati amintit/o si dvs in articol!
      SURPRIZA vine însă in momentul in care Judecătorul de Camera Preliminara Urziceanu le DESFIINȚEAZĂ soluțiile de CLASARE si „le da cu dosarul in cap”, trasandu-le sarcini clare si scriindu-le negru pe alb ce vor fi nevoiți sa faca (Rusinos as putea spune, având in vedere ca aici discutam de oameni care sunt platiti din bani publici sa scoată adevarul la iveală, nu sa sufle in iaurtul infractorilor)
      Foarte important de menționat sunt următoarele:
      – plângerea penala a fost făcută in anul 2012!!
      – deși faptele acestor infractori sunt mai mult decât evidente, înscrisurile si declarațiile unor martori fiind probe de necontestat…polițiștii si procurorii lasa impresia ca ar „trage” cu infractorii!
      – „apropiatul” șefului de la executări silite, abonatul la licitații trucate, este protejat de mai marii IPJ Arad, acesta fiind bun prieten cu polițiști cu funcții de conducere din cadrul IPJ Arad si nu numai. Un exemplu de astfel de „prieten” ar fi Cms sef Hadjia, polițist in mandatul căruia acest apropiat al clanului din ANAF a derulat afaceri oneroase cu IPJ Arad-Serviciul Logistic,
      – in paralel cu soluționarea dosarului penal, in semn de răzbunare, inspectorii ANAF au încercat sa încarce familia scoasă in strada cu datorii fictive, însă nu au reușit decât parțial, demersurile lor ilicite fiind ANULATE SI DESFIINȚATE de către Instanțele aradene!
      – FAPTELE acestor golani au condus la decesul proprietarului, care, vazandu-se aruncat in strada cu un copil minor, a facut infarct la numai 49 de ani
      – in anul 2013 subiectul era relatat de o publicație arădeană
      – in prezent familia lupta pentru dovedirea acestor infractori, reprezentant legal al acesteia fiind domnul avocat Kocis Josan
      P.S. Pentru curioși, casa se afla pe strada Șaguna, imediat dupa „Pompieri” pe partea dreapta, o casa f mare si frumoasa, cu 10 camere!!!!
      – valoarea reala a casei 250.000 euro
      – prețul cu care a fost vânduta la a treia licitație….356.000 lei (nici 80.000 euro)!!!!!
      – un adevărat chilipir, o mega-escrocherie înfăptuită de trei funcționari ANAF si un apropiat al acestui grup infractional, un borfaș abonat la acest gen de licitații trucate, in persoana sau prin interpuși!
      PPS: Vom reveni cu detalii

      +27 voturi
      +1
      -1
      • na poftim aradene ….argumente cu documente cu tot ce vrei bineinteles se pot verifica aceste aspecte inserate dar la cat de multe amanunte se da mi e clar ca e cat se poate de real….de ce vorbeam de comunism …..de era falca!!!???teleorman ceva???in arad falca a instituit de sus in jos un sitem mafiot.teleorman e pepsi!!!!

        0 voturi
        +1
        -1
    3. Este clar ca Falca are ce are cu Corleone, este mai mult decat evident ca a facut mai multe abuzuri care a prejudiciat firma Corleone, dar nu cred ca in aceasta perioada firma Corleone ar fi facut profit 1 mil. de euro cat sustine ca ar fi prejudiciul, asta in ideea in care strandul este „mort”
      In ceea ce priveste procurorii si judecatorii din Arad, astept ca cineva sa imi zica numele unui procuror/judecator care este corect/cinstit

      0 voturi
      +1
      -1

    Lasa un raspuns pentru inamicul public nr 1

    3 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.