sâmbãtã, 20 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    La ce-ți mai trebuie Viena, când te vei putea plimba cu trăsura prin Arad?

    de Raluca Medeleanu | 28 iulie 2017, 4:38 PM | Administraţie

    3

    Consilierii locali municipali au dat undă verde, începând de azi, proiectului de hotărâre ce vizează Regulamentul de desfășurare a transportului de agrement cu trăsuri în municipiul Arad, proiect realizat la inițiativa fostului consilier local municipal Geanina Pistru și a consilierului local municipal Bogdan Boca. Dorind să aflăm mai multe detalii referitoare la condițiile unei persoane sau firme de a oferi transport de agrement cu trăsura, contra cost, în orașul Arad, l-am abordat la finalul ședinței CLM de astăzi pe Bogdan Boca.

    Hotărârea reglementează transportul pentru firmele care au cai și trăsuri. Aici avem niște condiții foarte clare, trebuie să fie autorizate, caii să fie în regulă, trăsura să aibă utilajele, atașamentele, totul la un anumit standard. Trăsurile de la Zilele Aradului erau doar în mare parte așa, nu erau reglementate. Și ca să evităm situații cum au fost la Zilele Aradului când veneau anumiți prestatori de serviciu de genul ăsta, o să avem doar firme care sunt autorizate. Sunt mai multe firme înregistrate la Registrul Comerțului, noi am luat codul CAEN de acolo. Pentru a evita probleme, am făcut aceste specificări în regulament”, ne-a spus consilierul local municipal Bogdan Boca.

    Ragulamentul prevede un anumit tip de hamuri, un anumit tip de uniformă pentru vizitiu, iar curățenia trebuie asigurată de proprietarii trăsurilor și ai animalelor.  În cazul nerespectării celor stipulate în regulament, se vor da amenzi de până la 1500 lei.

    Plecarea cu trăsurile se va face în fiecare sâmbătă și duminică, din fața Palatului Cultural și va urma un traseu prestabilit prin centrul Aradului. Momentan nu se știe exact data de când acest serviciu va fi disponibil în Arad, însă consilierul local municipal Bogdan Boca ne-a spus că regulamentul va intra în vigoare la 10 zile de la ziua aprobării lui, adică de astăzi, 28 iulie, după care o să mai dureze aproximativ 2 săptămâni până ce se realizează toată documentația necesară.
    bogdan bocaNoi am fi vrut să inaugurăm plimbările mult mai repede anul acesta, însă a fost o problemă cu transparența, căci la transparență se necesită 45 de zile”, ne-a spus Boca.

    L-am întrebat dacă la ediția de anul acesta a Zilelor Aradului proprietarii de trăsuri care au participat anul trecut vor putea să mai participe și acum, iar Bogdan Boca ne-a răspuns că va putea să participe toată lumea, cu condiția să îndeplinească condițiile din regulament. „Dacă cei care au prestat până acum sunt înregistrați, au codul CAEN pe înregistrare la ORC și îndeplinesc condițiile pentru cai, să aibă carnet de sănătate, să aibă o anumită stare, iar conducătorii de atelaj îndeplinesc și ei condițiile, atunci nu e nicio problemă”, a spus consilierul.

    Am dorit să știm dacă există și o limită de persoane care se pot înscrie, o limită de trăsuri, iar consilierul Boca ne-a spus că ținând cont că la ORC nu există un număr atât de mare de prestatori înregistrați, nu există nicio constrângere. Există în jur de 10-15 prestatori maxim.

    Mai jos vă prezentăm prevederi stipulate în Regulament:

    Pentru a circula în municipiul Arad, vehiculele cu tracțiune animală vor fi obligatoriu înregistrate, în condițiile legii. Caii utilizați vor avea obligatoriu certificat de sănătate, emis de medicul veterinar.  Caii vor fi obligatoriu curățați și spălați periodic în așa fel încât să nu emane mirosuri neplăcute. Nu se vor afișa reclame de niciun fel pe toată suprafața trăsurii.

    Pentru efectuarea transportului de agrement, trăsurile trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

    -roțile să fie din lemn sau fier, cu spițe, pe rulmenți, cu bandaj de cauciuc pe exterior;

    -hulube din lemn/metal;

    scaunele pentru călători vor fi tapițate;

    -acoperișul să fie pliabil;

    capacitatea minimă de transport: 4+1;

    -caii vor avea hamuri din piele;

    în partea dorsală a calului este obligatorie montarea unui sac colector

    DISPOZIȚII PRIVIND AVIZAREA ACTIVITĂȚII DE TRANSPORT DE AGREMENT CU TRĂSURI

    Art. 13. (1) Pentru activitatea de transport de agrement cu trăsura solicitantul trebuie să obțină, anual, avizul de la Primăria Municipiului Arad.

    (2) Avizul are valabilitate pentru anul în care a fost eliberat, în interiorul perioadei menționate la art. 3. (2)

    Numărul maxim de avize de transport cu trăsura, ce se pot elibera într-un an, este de 15.

    (3) Tariful maximal al curselor de agrement cu trăsura este de 20 de lei pentru adulți ș15 lei pentru copii.

    Art. 14. Pentru eliberarea avizului pentru activitatea de transport de agrement cu trăsura se stabilește un tarif în sumă de 200 lei.

    Art. 15. Pentru eliberarea avizului pentru activitatea de transport de agrement cu trăsura sunt necesare următoarele documente: a) –certificatul de înregistrare a vehiculului, eliberat de Primăria Municipiului Arad; b) -certificat de înmatriculare în Oficiul Registrului Comerțului; c) certificat de sănătate pentru cai, emis de medicul veterinar; d) -autorizația pentru desfășurarea activității încadrate în CAEN 9329), eliberată de primăria în a cărei raza își are solicitantul sediul. e) -chitanța pentru plata tarifuluipentru avizare.

    Art. 16. Dosarele pentru eliberarea avizelor de funcționare se vor depune la Primăria Municipiului Arad în perioada 01 martie – 30 septembrie

    Întregul Regulament îl puteți consulta pe site-ul oficial al Primăriei Arad.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    7 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.