vineri, 19 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Jurnaliști și proxeneți! Dosarul „prostituție pentru sportivi și jurnaliști” s-a lăsat cu arestări

    de Special Arad | 29 aprilie 2015, 12:56 PM | Naţional

    0

    Procurorii DIICOT i-au prezentat în fața judecătorilor pe trei dintre cei implicaţi în dosarul „prostituţie pentru sportivi şi jurnalişti”, pentru emiterea mandatelor de arestare preventivă pentru 30 de zile. Printre cei care au ajuns în faţa instanţei Tribunalului Hunedoara se află şi Teluș Frigescu, un realizator de emisiuni sportive la televiziunea Kapital TV.

    Ceilalţi doi reţinuţi sunt Marius Peti şi Grigore Nebunu. Printre cei vizaţi, însă, se numără şi un fost patron de televiziune, care, conform gazetadedimineata.ro ar fi Nicolae Bănățan.

    Teluș Frigescu era prezentatorul unei emisiuni sportive de la televiziunea Kapital TV. În vârstă de 60 de ani, acesta are o garsonieră în centrul oraşului Petroşani unde, susţin procurorii, ar fi avut loc partidele sexuale între clienţi şi prostituatele minore. Potrivit gazetadedimineaţa.ro, procurorii au descins în locuințele lui Frigescu și Bănățan cu mandat de aducere.

    Mascaţii au ridicat şi un minor acuzat de proxenetism. În total, 15 persoane au fost duse la audieri la DIICOT Alba-Iulia pentru audieri.

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    1 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.