joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    Jaf de mare amploare la Miniș! Au furat vinuri în valoare de 60.000 de lei

    de Special Arad | 14 decembrie 2015, 8:58 PM | Știri Arad | Urmăriți

    0

    Știri Arad: Poliţiştii Postului de Poliţie Ghioroc au depistat mai mulți bărbaţi, bănuiţi de furtul a peste 30 de sticle de vin de colecție, în valoare de 60.000 de lei.

    Poliţiştii au fost sesizaţi, în cursul zilei de vineri, 11 decembrie, despre faptul că persoane necunoscute au sustras mai multe sticle de vin cu vechime din anii 1958, 1960 şi 1964, dintr-o vinotecă aparţinând Staţiunii de Cercetare în Domeniul Viţei de Vie şi Vinului Miniş. În urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii au reuşit în doar câteva ore de la sesizare, identificarea a patru bărbaţi, cu vârste cuprinse între 45 şi 60 de ani, din judeţele Botoşani, Cluj, Sălaj şi Vâlcea, bănuiţi de comiterea faptei. Din cercetările efectuate a reieşit faptul că, în aceeaşi dată în care poliţiştii au fost sesizaţi, cei patru bărbaţi, ar fi pătruns prin forțarea ușii de acces în interiorul vinotecii, de unde ar fi sustras 37 sticle de vin, în valoare totală de aproximativ 60.000 de lei.

    Cei patru sunt cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    2 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.