sâmbãtã, 20 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    ExclusivJaf de amploare în Arad! Hoții au „lovit” în două depozite, provocând o pagubă de aproximativ 500.000 de euro!

    Știri Arad. Cel mai mare jaf din istoria municipiului Arad, cel puțin post-decembristă, a avut loc în perioada de sâmbătă până luni, de Paști. Hoții, cu adevărat profesioniști și organizați, au spart două depozite cu țigări, operând, cel puțin într-una din locații, într-un mod care face invidios orice regizor de filme cu mafioți. Profitând de faptul că lumea era acasă de sărbători, aceștia au pătruns în incintă, au tăiat cu flexul părți din peretele depozitului și au luat tot ce se putea lua. Imediat după, au pătruns în camerele de securitate și au furat modem-urile de la calculatoarele pe care erau înregistrate filmările de pe camerele de supraveghere. Ulterior au folosit extinctoare pentru a stropi zonele în care au operat, astfel reușind să își acopere urmele.

    Cele două locații sunt situate în Aradul Nou și Vlaicu.

    În Aradul Nou hoții au furat 300 de baxuri de țigări și două seifuri, într-unul aflându-se 250.000 de lei, celălalt gol. Ulterior acestea (ne referim la seifuri) fiind găsite abandonate în zona localității Nadăș. Din această locație hoții au luat modem-urile.

    În Vlaicu, jaful a fost dat la un depozit situat pe strada Roșiorilor, de aici fiind furate 200 de baxuri de țigări.

    Valoarea însumată a celor două este de aproximativ 2 milioane de lei.

    Surse din poliție ne-au confirmat că gruparea a operat în mod identic în ambele locații din municipiul Arad. Mai mult, că proprietarii depozitului din Vlaicu, au mai fost prădați anul trecut, de Crăciun, când se aflau în Deva, ulterior mutându-se la Arad, aici fiind „loviți” de Paști.

    Revenim.

    Foto: Arhivă.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    1 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.