joi, 25 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    ISU Arad, Timiș și Hunedoara se mobilizează pentru accidentele colective de pe A1

    de - | 15 iunie 2017, 8:00 PM | Regional

    0

    Inspectoratul pentru Situații de Urgență Timiș alături de structurile omoloage din județele Arad și Hunedara implementează un protocol unic în România, potrivit Sursa de Vest.

    Șefii celor trei instituții s-au întâlnit în cadrul unei ședințe pentru a elabora un „Plan de Intervenţie comună” între cele trei judeţe. Acesta urmăreşte reducerea timpului de răspuns şi stabilirea modului de intervenţie pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă de pe Autostrada A1, în contextul traficului tot mai intens de pe acest sector de drum şi a riscului major de producere a accidentelor colective.

    Vorbim despre o conducere unitară a acţiunilor, având în vedere că sunt mai multe structuri implicate. Dacă luăm fiecare structură în parte, fiecare ştie să îşi execute atribuţiile în mod foarte bun, dar vorbim de o comandă unitară pe ceea ce înseamnă un accident colectiv, dacă ne referim la autostradă. A fost prima întâlnire, urmând ca la sfârșitul lunii să avem deja proiectul acestui plan de cooperare, astfel încât la zonele de graniță în principal, să spunem, să nu mai avem nevoie de diverse aprobări pentru deplasarea dintr-un județ într-altul”, spune Lucian Mihoc, şeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență Banat.

    Mai exact dacă se întâmplă vreun accident grav în județul învecinat, iar cea mai apropiată echipă de intervenție este din alt județ, nu va mai fi nevoie de aprobări la București pentru a acționa echipa cea mai apropiată. Astfel se reduc timpii de intervenție.

    A fost prima întâlnire, urmând ca la sfârșitul lunii să avem deja proiectul acestui plan de cooperare, astfel încât la zonele de graniță în principal, să spunem, să nu mai avem nevoie de diverse aprobări pentru deplasarea dintr-un județ într-altul. Noi, ISU Timiș, avem competență județeană. Pentru a ne putea deplasa în județul Arad, pentru 500 metri sau un kilometru, este nevoie de o aprobare de la București, care se obține, desigur, dar este vorba despre anumiți timpi care sunt în defavoarea, să spunem, a timpului de intervenție”, mai spune Mihoc.

    Conform șefului ISU Banat, protocolul ar urma să intre în vigoare de la începutul lunii iulie.

    sursa: sursadevest.ro

    foto: arhivă

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    0 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.