Dacă vrei să-i închizi gura vreunui adolescent, tot ce trebuie să faci e să-i spui: „m-am născut înaintea Facebook-ului, înantea Google-ului, înainte ca lumea să aibă internet în general!”, iar el va căsca ochii cât cepele, fiindu-i foarte greu să-și imagineze o lume fără aceste lucruri. Și-atunci probabil va începe să te ia la întrebări: Cum era fără internet? Cum a reacționat lumea când a dat pentru prima oară click pe un butonul de search? În prezent, ne-am obișnuit să luăm de-a gata toate inovațiile tehnologice din ultimele decenii încât majoritatea am uitat că, mai demult, viața noastră funcționa și fără ele, iar atunci când acestea au apărut, ne-au revoluționat complet traiul, fără ca noi să observăm…

Ei, bine, haideți să ne amintim împreună! Urcați-vă pe „placa cibernetică” și navigați alături de noi prin istoria internetului din Arad!

Deși internetul s-a inventat prin 1989, în forma pe care o știm noi astăzi, iar primele site-uri au văzut lumina zilei în 1990, arădenii au avut oficial acces la internet pentru prima dată în 1996, Aradul fiind unul dintre primele orașe din țară în care s-a implementat netul prin dial-up, adică cu ajutorul unui modem care atunci când te conecta la internet îți „tăia” accesul la telefonul fix (și invers). Primul provider din Arad a fost firma Internext, înființată în anul 1996, avându-l director pe Andrei Kaslik. Acesta era și directorul Intersat-ului, prima firmă de televiziune prin cablu din Arad și, implicit, din România. Bineînțeles, în anii ’90 televiziunea era pe val. Ca să-l cităm pe domnul profesor Lajos Notaros, „activitatea principală a arădenilor, după mâncare, era privitul televizorului”. Primul cartier din întreaga Românie care a avut televiziune prin cablu a fost Aurel Vlaicu din Arad.

Internext, cu sediul în Centrul de Proiectări, oferea internet prin telefonie fixă (dial-up), avându-l ca IT-ist pe Valentin Mihuț, un autodidact, considerat o minte efectiv briliantă, care avea o reală pasiune pentru informatică încă din liceu.

În 1997, Internext a instalat în premieră în Arad o antenă VIASAT care asigura creșterea vitezei la 34-40 KB/s, iar în anul următor la 64 KB/s. „Începutul a fost mai greu, viteza de transfer a datelor către utilizatori era modestă (operam printr-o linie telefonică Arad-Timișoara). Anul acesta am făcut următorul pas, am făcut un upgrade în premieră arădeană, obținând un canal propriu de satelit, de 64 KB/s, funcționâd în sistem SCPC”,  spunea Andrei Kaslik, directorul firmei, într-un interviu în ziarul Observator din 1998.

internext

Dar să nu vă închipuiți că pe atunci toată lumea era în extaz, simțind că „plonjează” în Revoluția Cibernetică! Nu. Așa cum se întâmplă mai tot timpul cu un lucru complet nou, lumea tindea să fie extrem de sceptică, de recalcitrantă, pentru simplul motiv că era ceva nemaiîntâlnit. Erau vremuri ciudate și oamenii reacționau la fel de ciudat în toată lumea, nu doar la Arad. De exemplu, Vaticanul a considerat de cuviință să numească un patron spiritual pentru ciudățenia asta misterioasă numită „internet”, astfel Sf. Isidor din Sevilla a fost desemnat oficial să păzească netul, de sus, din Ceruri.

Până și ziarele din Arad erau circumspecte. De exemplu, în 1996 ziarul Adevărul a refuzat categoric oferta Internext-ului, astfel că prima redacție din oraș care a fost legată la rețea a fost ziarul Observator, în anul 1997. Dar lipsa de interes față de internet era ușor de explicat, mai ales că românii „gustau” pentru prima dată din plăcerile nelimitate ale TV-ului, după o intoxicare de zeci de ani sub comunism, cu un singur canal, 3 ore pe zi, doar cu propagandă politică.

Totuși, pe lângă sceptici, în Arad, internetul a avut parte și de entuziaști, având un efect năucitor mai ales asupra artiștilor. Era pentru prima oară când nu mai erau defazați, când puteau să fie în temă exact în același moment, aceeași secundă, cu mișcările artei din întreaga lume. Ei au înțeles numaidecât că internetul poate fi ceva mai mult decât un simplu schimb de mesaje. Deși de la mesaje a pornit totul.

Netul ca formă de artă și „transmisia patafizică prin Nutella” 

ki birou muzeu

În 1995, la vernisajul expoziției „0101”, organizată la Muzeul Țăranului Român din capitală de arădeanul Călin Dan, au participat mai mulți artiști din țară, dintre care și grupul artistic arădean Kinema Ikon. Cei de la Ki au dorit prezentarea unui schimb de mailuri, pentru că expoziția trata subiectul noilor tehnologii care au intrat ca suport artistic în perioada respectivă.

Era o urmare logică a vremii. Prima oară când am dorit să facem lucrări interactive, a fost când transpuneam revista Intermedia în format interactiv, pe modelul hypertextului care putea fi găsit în orice program. Hypertextul mai complex apărea în jocuri. De fapt, asta și doream, să transformăm ideea de hypertext/joc, în lucrări care pot fi suspectate ca fiind lucrări de artă. Revenind la expoziția 0101, acolo am vrut în timpul vernisajului să transmitem niște mailuri de la ISJ Arad. Era pe atunci Mihai Iacovina, membru Kinema Ikon, informatician, iar el dispunea de aparatură de ultimă oră. Am încercat să instalăm o adresă de mail și internet implicit, aveam și modem… dar nu a funcționat. Ca back-up, am trimis niște faxuri. La București nu a fost oricum un interes deosebit în a crea un eveniment din recepționarea mailurilor, ci totul s-a rezumat la exponatele în sine, care rulau pe niște computere. În fine, cum am bănuit că nu o să funcționeze internetul, am apelat la o transmisie patafizică Arad-București, noi cei care am rămas la Inspectoratul Școlar din Arad, am avut fiecare câte un borcan de Nutella, cei de la Muzeul Țăranului Român aveau și ei borcane cu Nutella și lingurițe de unică folosință, iar în timpul vernisajului, atât noi, cât și cei de acolo am mâncat Nutella, iar prin Nutella s-a creat o legătură patafizică”, ne-a povestit Călin Man / ReVoltaire de la Kinema Ikon.

Gruparea Kinema Ikon avea inițial acces la internet doar acasă la unul dintre membri (Caius Grozav), căci până în 1996, la sediul de la Muzeu aveau un singur calculator care nu era legat la net.  „Computerul l-am primit în 1994 ca să putem edita revista Intermedia, dar din 1995 am hotărât să producem lucrări net.art. Atunci a fost și avântul net.art în lume. Olia Lialina și Vuk Ćosić sunt niște pionieri ai mișcării, iar denumirea a pornit dintr-un mail pe care l-a primit Ćosić de la un prieten, mail care a ajuns denaturat, nu se înțelegea textul, iar acolo a apărut accidental sintagma «net.art», iar de aici numele pentru arta legată strict de internet. Ideea principală era cea a interactivității legată de computer”, ne-a spus Călin Man.

ki si centrul soros pt arta
Din stânga în dreapta: Irina Cioș, directorul Centrului Soros pentru Artă Contemporană din București, , George Sabău (fondator Kinema Ikon) și Caius Grozav (membru Kinema Ikon).

Membrii Ki de la Complexul Muzeal din Arad au văzut potențialul internetului încă din primele clipe, astfel că au făcut o solicitare Centrului de Artă Contemporană al lui Soros, care în acele vremuri venea în sprijinul instituțiilor sau grupurilor artistice. Centrul Soros a sponsorizat Muzeului arădean cu internet oferindu-i și un cont de e-mail, prin anii 1996-1997, prin intermediul Internext. În acele vremuri, nu aveai cum să îți faci singur o adresă de e-mail, ci venea la pachet cu abonamentul de internet, așa cum îți vine acum numărul de telefon automat cu cartela. Mult mai târziu s-au răspândit e-mailurile de tip Yahoo.

„În 1996-1997, Muzeul avea deja două computere și pe unul dintre ele am pus net-ul, la Peter Hugel în birou, că el era serios și era mai sigur, ca să nu folosim netul în exces. Îl foloseam pentru mail, dar deja erau și site-uri. Aveai undeva la 10 MB trafic pentru mail. De exemplu, Caius mi-a trimis un mail de 2 MB și am așteptat 15 minute să se descarce. Contul era inițial pe Timișoara, iar dial-upul era interurban, deci era și mai scump. Asta cu Soros a durat cam un an, doi, după care Muzeul și-a luat singur internet (tot de la Internext, n.red.) și am primit telefon și internet și aici la Ki”, își amintește Călin Man.

yahoo metacrawler altavista

„Cele mai interesane lucruri s-ar fi putut face pe internet, dar la vremea respectivă, din cauza transferului încet de date prin dial-up, nu se putea pune o informație prea bogată, imaginile trebuiau puse la o rezoluție cât mai mică, iar filmele în prima fază nici nu puteau fi puse, erau celebrele GIF-uri animate din câteva cadre care mergeau în buclă…”, ne-a spus Călin Man.

După Internext, au mai apărut pe piața arădeană și providerii Euronet și Dart, însă pentru mult timp, primul ISP (Internet Service Provider) din Arad a rămas și lider de piață. Yahoo, Metacrawler, Altavista erau motoarele de căutare folosite de arădeni pe parcursul anilor `90. Funcționau ca un „director”, nu existau roboți care să caute singuri, așa cum dețin motoarele de căutare actuale. Atunci se înscriau site-urile manual într-o bază de date, iar căutarea se efectua acolo, în ea.

Totul s-a schimbat în 1999, când a apărut Google și a revoluționat cu totul modul de căutare.

Primele net cafe-uri. „Boții” mIRC-ului – străbunicii torrentelor. Traficul de componente PC din Ungaria

„A fost o perioadă foarte faină, dar grea. Față de viteza pe care o avem acum la internet, atunci era epoca de piatră!”, spune Ladislau Strifler, specialist IT.

Ladislau Strifler este un specialist IT care lucrează la ora actuală la o firmă de calculatoare din Arad. În anii ’90, el a fost printre primii care și-a deschis un internet cafe, văzând potențialul financiar pe care îl avea o astfel de afacere.

Eu am fost plecat o perioadă în Israel, până în `96. Când m-am întors, am intrat și prima oară în contact cu internetul, la clubul de la Proiectări (Internext, n.red.). Era un fel de IRC mai rudimentar, nu rețin exact cum se numea, era o rețea de socializare. Lumea era nelămurită… La început am întrebat și eu care-i scopul, că tot stai la calculator și vorbești cu fel și fel de persoane (dar despre care nu aveai nicio informație decât un nickname – n.red.). Pe vremea aia era o atracție, totuși. De aceea, în 1999, m-am hotărât și am deschis un club de internet pe str. Eminescu, numit Milenium. Ideea mi-a venit într-un garaj, ca de obicei când pui la cale astfel de lucruri. Pe vremea aceea, în 1998, erau doi provideri. Era Internextul, cu Kaslik director, și era în Funcționarilor o firmă, nu mai rețin numele. Aveau internet cam deplorabil, bineînțeles că era atunci net doar prin dial-up. Și ne-am gândit să ne facem ISP și noi. Ideea era că vom face bani din clubul de calculatoare și că pe urmă vom deveni ISP. Dar atâtea aprobări și hârtii erau, că ne-am lăsat păgubași. La club, în schimb, din prima când am deschis, era plin! Media de vârstă era foarte tânără. Marea atracție erau jocurile. Aveam o sală dedicată numai pentru asta, cu 14 calculatoare și 2 săli mai micuțe, una la parter, una mai sus, cu internet, cu calculatoare mai slăbuțe. Calculatoarele din sala de jocuri aveau însă o placă grafică mai de Doamne ajută… Populare erau Quake 2, Warcraft 2 sau Starcraft. Apoi au început cele care necesitau legătură la internet și se jucau și pe servere externe”, își amintește Ladislau Strifler, specialist IT.

warcraft 2 quake 2 starcraftMillennium internet cafe arad

Dar și alții au văzut potențialul internetului, așa că în scurt timp au apărut mai multe net cafe-uri în oraș. Era o permanentă competiție între cluburi, fiecare luptându-se să atragă tineri, achiziționând cele mai bune calculatoare. Cluburile noi care se deschideau aveau o tehnologie tot mai bună. Nu era un lucru ușor pentru patroni să țină pasul. Calculatoarele erau mult mai scumpe decât sunt acum, iar la un moment dat oamenii erau nevoiți să cumpere componentele PC chiar de peste graniță. De exemplu, aduceau hard-uri sau plăci video din Ungaria, pentru că erau cu mult mai ieftine. Apoi cumpărau din țară carcasa și le asamblau.

Hardurile și procesoarele rezistau destul de mult, însă tastaturile și mouse-urile se stricau foarte repede. Trebuia să le schimbăm des. Componentele în sine nu se stricau, doar că se demodau și nu mai mergeau jocurile. Îți dai seama, 14 calculatoare să le înnoiești întruna, era nasol! Din jumate în jumate de an apărea tehnologie nouă, iar jocurile apăreau pe bandă rulantă. Jocurile însă le luam de pe net, nu era problemă atunci. La fel cum sunt acum torrent-urile, atunci era prin IRC. Erau roboți de IRC la care puteai face request-uri de pachete: de programe, de muzică, de jocuri… Îți dai seama, la viteza aia de 33 de kilo cât dura! Și necazul era că se întrerupea. Dispărea robotul, că era și atunci o luptă împotriva pirateriei și găseau serverul în care era robotul și îl dădeau jos. Atunci, caută aceeași împachetare a programului, adică cele 15 RAR-uri «sparte» de grupul respectiv și reia de unde ai rămas. Câteodată nici nu mai găseai, trebuia să iei un alt pachet altfel compactat. Era luptă mare! După un timp, la Timișoara aveam un prieten care avea la Politehnică o «țeavă» imensă la download și lua el jocurile și eu le cumpăram direct puse pe CD, căci era prea mare corvoada să stai până venea pachetul, apoi să faci altă cerere. Pierdeai ore întregi ca să dai un joc jos. La prietenul de la Politehnică venea un joc în câteva minute. Pe vremea aia, Politehnica din Timișoara avea o legătură foarte puternică la internet, tot prin Soros. Ei aveau deja fibră optică. Eu luam săptămânal câte 5-6 CD-uri cu jocuri noi.

Apoi, din 2000, am trecut pe o linie directă dintre noi, pe Eminescu, și providerul de pe Mărășești. Am tras o «sârmă» pe frontul stradal, pe clădiri, fără să mai trecem prin Romtelecom. Asta a ajutat la viteză, dar ei nu aveau bandă îndestulătoare să ne dea și mai mult net. Încă pe vremea aia, erau legați cu o antenă prin satelit, nu era fibră optică, iar de prin satelit redirecționau prin cabluri. Aveau ei niște trunchiuri de telefonie cumpărate de la Romtelecom și aveau centrală. Și Internextul și cei din Funcționarilor tot prin satelit aveau. Viteza era atunci cam de 33 de kilo pe secundă. Mai era când prindeai și 56, la modemurile alea mai noi. X2 le zicea”, ne-a spus Ladislau Strifler.

„Boom-ul” internet cafe-urilor din anii 2000

„Tot ce îmi amintesc sunt vremurile când ciordeam bani din sertar de la mama, să pot să merg la club să mă joc și eu pe calculator” – Bogdan, 29 ani.

Aradul începea să fie tot mai plin cu internet cafe-uri. Tinerii se înghesuiau la calculatoare, uneori împărțind câte doi o tastatură. De exemplu, pe Calea Radnei exista clubul NextNet, pe Voinicilor, în zona poreclită „La groapă”, era Club 99, în zona Gării era club Terra, în Vlaicu încă o filială a clubului Milenium. Fiecare cartier avea câte un club. Până și pe ștrandul Neptun puteai să scoți 10.000 lei vechi (1 RON) și să stai o oră la răcoare, în fața calculatorului. Lumea începea să simtă pentru prima oară dependența pe care o crea netul, prin jocurile pe care le putea încerca împreună cu prietenii și prin Internet Relay Chat-ul oferit de Microsoft, prin care putea interacționa cu un număr infinit de persoane din toate colțurile globului, începând mereu discuția cu sintagma de neuitat: „ASL PLS?”.

A fost Quake, Command and Conquer, Commandos și Unreal Tournament. Apoi a prins Half Life și ulterior Counter Strike. Mai era mIRC-ul care a fost imens pe vremea aia, mulți copii învățau programare sau «hacking» pierzând vremea în net cafe-uri…”, își amintește Bogdan, un arădean care acum locuiește în China.

mirc interfata canal si commands

Cea mai bună perioadă pentru cluburile de net a fost sfârșitul anului 2000 și începutul lui 2001. Atunci a fost apogeul în Arad. „Erau pline calculatoarele, plus că făceam acele «long night-uri» pentru jocuri. Pe la noi, față de alte orașe, tariful era mai scump. Era în jur de 12.000 lei vechi ora pe vremea aia, altundeva era 10.000. Aveam și abonamente, unul era vreo 60.000 lei vreo 10 ore, deci la jumătate. Dar nu prea mergeau abonamentele, căci nu avea lumea bani să dea dintr- dată. Deși unii își făceau, erau și pe atunci copiii din ăștia de bani gata”, ne-a spus Ladislau Strifler.

Providerul de internet care câștigase teren în acea perioadă era firma Forcenet, ca mai apoi să fie preluată de Astral, firmă de origine din Timișoara.

Declinul net cafe-urilor. RCS&RDS și internetul lesne, accesibil tuturor de acasă

Prin 2002 au început să se vadă primele semne ale scăderii din popularitate a internet cafe-urilor, iar în 2005 acestea aveau să-și piardă clienții pe capete. Anii aceia aveau să fie cam ultima suflare pentru marea majoritate a locurilor dedicate internetului. Lumea evolua. Mulți înțelegeau că este mult mai convenabil să-și facă un abonament acasă, decât să plătească un serviciu cu ora, mai ales că pe atunci și-a făcut apariția internetul prin cablu, care îți dădea posibilitatea să ai internetul pornit mereu, fără să mai ai teama că între timp cineva vrea să te sune pe telefon și nu are cum, sau, mai ales, că vei leșina când îți va veni factura telefonică la sfârșitul lunii.

Zoltan Teszari, patronul primei rețele de televiziune prin cablu din Oradea (Romanian Cable Sistem / RCS) a cumpărat compania Intersat din Arad în acea perioadă, iar pe urmă a început să distribuie internet prin cablu prin tot orașul.

Chiar dacă inițial era un serviciu atractiv mai mult pentru tineri, puștii au reușit să-și convingă părinții să le facă abonament pentru a avea net acasă, iar părinților le-a surâs ideea, mai ales că asta însemna că-i puteau monitoriza mai bine. Astfel, cluburile de net au fost condamnate la moarte.

În 2005 s-a închis și Milenium, iar până prin 2011, au dispărut 90% dintre cluburi, dat fiind faptul că pe atunci marea majoritate a lumii avea deja fibră optică. „Atât de multe s-au întâmplat deodată încât nici nu mai ții firul. Și nici nu prea-i dădeam pe atunci importanță. Dar RDS-ul, prin împânzirea Aradului, ne-a dat gata pe noi, cluburile. Clienții nu mai veneau, pentru că preferau confortul de acasă. Atât că acasă nu puteau încă juca un Starcraft în rețea, dar încet, încet, au apărut celelalte jocuri care necesitau serverele externe și oricum marea atracție a rămas internetul în sine și rețelele de socializare”, își amintește Ladislau Strifler.

La scurt timp după, au apărut și smartphone-urile, iar firmele de telefonie mobilă s-au înghesuit să ofere abonamente și cartele cu trafic de internet inclus.

Astăzi, cu internetul mereu la îndemână, pe telefoane, tablete, laptop-uri și PC-uri, cu wi-fi gratuit aproape oriunde mergi, plus internetul prin fibră optică pe care îl ai acasă, internet cafe-urile par desprinse dintr-o lume bizară. Totuși, au mai rămas nostalgici care și acum simt că un „long night” împreună cu prietenii, umăr la umăr, în aceeași încăpere, jucând în echipă jocul preferat, e mai bine decât să-l joace singuri de acasă, cu căștile pe urechi, vorbind în microfon.

Pentru ei, mai există și acum un internet cafe în oraș, înființat încă din 2006, dotat cu calculatoare de ultimă generație, unde se pot întrece în campionatele pe care firma le organizează periodic, bineînțeles contra cost. Pentru toți ceilalți însă, tehnologia și confortul au învins, viața a mers mai departe, iar toate acestea rămân simple amintiri. Chiar dacă fila a fost iscălită cu doar 20 de ani în urmă, ea rămâne doar o foaie din cartea istoriei.

Raluca Medeleanu, 26 martie 2017, 9:50 AM