miercuri, 24 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Ioan Dan Niculescu a murit într-un tragic accident rutier! A condus campania lui Klaus Johannis pe Facebook

    de Special Arad | 3 iunie 2016, 4:41 PM | Naţional

    0

    Ioan Dan Niculescu, unul dintre coordonatorii campaniei online a preşedintelui Klaus Iohannis la alegerile prezidenţiale din 2014, a avut un sfârşit tragic, după ce, într-o curbă din comuna suceveană Vadu Moldovei, a derapat, a pătruns cu maşina pe contrasens şi s-a lovit violent de o dubă, scrie Adevarul.

    Un accident violent s-a produs ieri seară, pe raza comunei sucevene Vadu Moldovei, o persoană pierzându-şi viaţa într-un accident cumplit. La ora 17.50, Ioan Dan Niculescu, de 38 de ani, din municipiul Iaşi, conducea un autoturism Volkswagen Golf pe DN 2, dinspre Suceava spre Iaşi. La un moment dat într-o curbă, din cauza carosabilului umed şi probabil a vitezei neadaptate, ieşeanul a pierdut controlul asupra vehiculului, a intrat în derapaj, pătrunzând pe contrasens, unde a lovit o autoutilitară Iveco condusă regulamentar de Vasile Şoldan, de 32 de ani, din municipiul Fălticeni. Impactul a fost unul deosebit de puternic, bărbatul din Iaşi rămânând blocat între fiarele contorsionate ale maşinii. La faţa locului s-au deplasat pompierii cu un echipaj de descarcerare şi mai multe ambulanţe. Militarii l-au scos pe ieşean din grămada de fiare, însă din nefericire medicii nu au mai putut să facă nimic, decât să constate decesul acestuia. Coliziunea a fost atât de puternică încât portiera din dreapta a Volkswagen-ului Golf a ajuns tocmai până la scaunul şoferului, iar motorul a fost dislocat de pe şasiu. Un pasager din dubă, Corneliu Dudu, de 49 de ani, din municipiul Fălticeni, a fost rănit uşor, el fiind transportat la Spitalul municipal Fălticeni, unde medicii au stabilit că are nevoie de două zile de îngrijiri medicale, fără a rămâne internat.

    JOHANNIS 1

    Şoferul Vasile Şoldan a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care i-au fost recoltate probe biologice de sânge pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei. Poliţiştii au întocmit în acest caz un dosar penal pentru ucidere din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea exactă a împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier. Duba Iveco cu platformă este a unei firme din Fălticeni şi în momentul accidentului transporta un excavator. Din cauza acestui eveniment rutier, traficul a fost blocat pe DN2, pe un singur sens, timp de aproape două ore, coloana de maşini întinzându-se pe aproape doi kilometri.

    Ioan Dan Niculescu a fost unul dintre cei care au făcut parte din echipa de social media a lui Klaus Iohannis, ca director de creaţie. Preşedintele Iohannis a transmis astăzi un mesaj de condoleanţe. „Am aflat că a murit, într-un accident teribil, unul dintre tinerii care au contribuit la campania mea prezidenţială. Ioan Dan Niculescu a fost un om frumos, o minte sclipitoare şi un creator energic. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a scris preşedintele Iohannis pe pagina sa de Facebook.

    SURSA: adevarul.ro

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    7 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.