vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    Interviu. Sorin Despot despre „asediul” poeziei și Tabăra de Literatură de la Săvârșin

    de Raluca Medeleanu | 12 septembrie 2016, 11:30 AM | Interviuri | Recomandările editorilor

    0

    L-am abordat pe Sorin Despot, selecționerul de la Tabăra de Literatură Săvârșin-Căsoaia-Arad, la finalul evenimentului de vineri seara din cafeneaua Joy`s, inițial cu intenția de a afla mai multe despre tabără și evoluția ei de la an la an. Stând la povești cu Sorin, o persoană foarte prietenoasă și inteligentă, interviul a luat un ton mai profund, ajungând să dezbatem efectiv statutul poeziei de astăzi și greutățile pe care le înfruntă un tânăr care își dorește ca versurile să fie centrul existenței sale.

    Răspunsurile pe care le-am primit sunt mai mult decât concludente, Sorin Despot având o vastă experiență în domeniu, pe lângă faptul că de 3 ani este selecționerul de la tabăra Săvârșin, acesta este la rândul său poet, chiar premiat la nivel național, și organizează workshop-uri de poezie în capitală.

    – De când ai început să scrii poezii? E o poveste lungă? 

    – Da, e o poveste lungă, firește de când eram mic. Punctul de când am început să iau în serios povestea asta mi s-a întâmplat când, în 2010, cartea mea de debut a luat Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru Debut în Literatură. Este vorba despre volumul „Apasă”. O culegere de poezii scoasă la Cartea Românească, imprint Polirom. Din momentul ăla am spus că ar trebui să urmăresc firul acesta ca fiind firul roșu din viața mea, ci nu pregătirea mea profesională sau alte…  Și în mod paradoxal mă ajută mai mult poezia decât mă așteptam. Mai ales că mai toți colegii mei spun că nu se pot face bani din poezie. Skill set-up, know how, abilitățile pe care le câștigi din zona asta sunt nu numai utile în spațiul profesional, ci sunt utile și în spațiul relațional, cel al interacțiunii cu oamenii.

    – Cât de greu este să te afirmi ca poet ținând cont că – nu cu răutate o zic – sunt o mulțime de oameni care se cred poeți în ziua de astăzi. Adică dintr-o mare de volume publicate, cât de greu e să te impui și să determini o editură să te ia în serios?

    – Există întotdeauna varianta premiilor literare, dar acestea sunt în mod tradițional subiective.

    – Nu este un lucru elitist?

    – Sunt subiective în alegeri, fără să-și dorească neapărat să facă asta. Nu mă gândesc la faptul că sunt măsluite, dar premiile literare pot uneori să treacă cu vederea o poezie de calitate care, însă, nu se înscrie în criteriile lor.

    – Există în definitiv un trend.

    – Exact. Iar pare-se că cea mai bună poezie a ultimilor ani s-a dovedit a fi afară, chiar împotriva trendului. Cea mai bună cale este să rămâi extrem de pasionat de ce faci și dacă nu găsești confirmare, dacă ești asediat cu o sumedenie de „tu nu”, de „tu n-ai ce căuta aici”, asta să nu te lase nicio clipă să slăbești atenția pe care i-o oferi poeziei. O altă manieră prin care poți să dezvolți lucrul acesta și să te dezvolți pe tine dacă vrei este creative writing-ul care la noi este foarte puțin sondat, mai ales în stadiul universitar.

    – Din câte știu, există ceva masterate axate pe așa ceva.

    – E drept că frustrarea mea vine din faptul că la București nu sunt astfel de masterate. Am înțeles că era unul la Timișoara care s-a închis de curând.

    – S-a închis?

    – Da. Acum doi ani a fost ultima promoție… Știu că este unul la Brașov care în momentul acesta este cel mai redutabil dintre cursurile de genul acesta, mai ales că predă la el o americancă cu origini românești, Tara Scurtu se numește, care e probabil unul dintre cei mai dezinhibați profesori de creative writing. Ca să-ți dau un exemplu, pentru a preda troheul și iambul, ea folosește o înjurătură. Ăăă, nu ți-o spun! Dar cert e că funcționează și că abordarea funcțională asupra poeziei a dat roade și aici la Săvârșin. Nu mai privim literatura neapărat din interiorul ei, ci încercăm să aducem instrumentar  și grile de referință care nu au legătură cu literatura asta…

    – Păi, în definitiv, literatura trebuie să reflecte vremurile și în ziua de azi cuvintele respective sunt esențiale epocii…

    – Unul dintre bias-urile ciudate cu care ne confruntăm în schimb este că nu clădim pe tradiția literaturii române, nu suficient de mult. Și de asta insist pe zona de creative writing, pentru că ar merita poate o a doua privire din partea spațiului academic.

    – Legat de Săvârșin, cum ai ajuns aici? Cum ai luat legătura cu organizatorii și cum ai ajuns până la urmă la „cârmă” ca să zic așa?

    – Am fost invitat înainte să debutez. Tabăra este în al zecelea an anul acesta. Eu în 2008, sau 2009, am fost invitat aici. S-a întâmplat fiindcă activasem într-un cenaclu bucureștean al lui Marin Mincu.

    – Cine te-a invitat?

    – Vasile Leac. Și după întâmplarea aceea, am rămas iremediabil îndrăgostit de Săvârșin.

    – Care e prima amintire care îți vine în minte de la prima ta participare acolo? Ce ți-a rămas întipărit?

    – Cred că un moment în care stăteam toți în jurul unui foc de tabără imens, după primul an de la Săvârșin, în care am avut pentru prima oară senzația că sunt un om echilibrat, că sunt unde trebuie și că fac ce îmi doresc să fac. Că îmi „urmez chemarea”, dacă vrei să spun așa…

    – Pur și simplu că te aflai la locul potrivit, la momentul potrivit. Și cum ți se pare acum, după 10 ani de tabără? Cum ți se par tinerii acum, față de cei din 2008? Simți că se schimbă poezia?

    – Acum sunt mult mai dezinhibați și mult mai dispuși să greșească. Fără să greșești nu înveți. Adică sunt dispuși să se expună cu experimentele lor și să arate tuturor ce fac pentru a putea lucra împreună pe rezultatele finale, pe poeziile pe care apoi le vor publica.

    – Prin creațiile lor, ce simți că îi macină cel mai mult pe cei din generația actuală? Care sunt „demonii” lor, ca să zic așa?

    – E o întrebare foarte grea. Sunt o sumedenie de demoni pe care i-au moștenit de la generația anterioară. Dar ce cred că îi face cu precădere diferiți și îi face imposibil de încadrat în grilele deja existente este relaționarea cu tehnologia, senzația de alienare pe care o oferă în fiecare clipă interacțiunea cu spațiul digital, dar și o nerăbdare firească celui care a aflat și cunoaște mult mai multe, mult mai devreme. Societatea în care trăim impune tot felul de ierarhii care de multe ori au legătură cu vârsta, cu experiența, cu dovezile palpabile ale talentului, ale succesului, ori generația asta nu mai are răbdare să treacă prin „cercurile de foc” ale societății. Suntem sătui cu toții, din punctul ăsta de vedere subscriu.

    – Există multe reacții în ziua de azi, mulți cred că literatura e cam pe ducă din lista preocupărilor marii majorități a oamenilor. Tu ce părere ai despre asta?

    – Literatura are tot felul de intrări și ieșiri în istorie.

    – Dar crezi că acum este un moment de criză sau e doar o reacție nefondată?

    –  Verișorii săraci, dacă vrei, ai literaturii române sunt poezia și proza scurtă. De bine, de rău, romanul la noi se vinde. Desigur nu la nivelul la care se întâmplă în țările vestice, dar aici vorbim și de o piață mai mică în România. Nu poți să iei numărul de cărți citite în România și să-l compari cu numărul de cărți din Marea Britanie, de exemplu.

    – Dar poți compara cu numărul de cărți dintr-un punct istoric și altul din țară…

    – Da. Vânzarea de carte a scăzut în mod evident după 89, fiindcă mijloacele de entertainment s-au înmulțit. Eu cred că are de-a face cu un efect nedorit al economiei de piață, și anume faptul că creăm conținut, literar sau nu, în funcție de cerere. Acum, asta nu înseamnă că literatura nu se poate scrie adresat, dar literatura de cele mai multe ori nu ia în considerare ce este cu adevărat popular în perioada istorică în care e scrisă. Nu-i musai să o faci neapărat. Cert e că observ o creștere a interesului în zona de creative writing pe care o pot lega și de o creștere a interesului în zona poeziei. Am lucrat cu o sumedenie de oameni cărora nu le-am prezentat workshopurile ca workshop de poezie, ci le-am prezentat ca fiind de interacțiune, de abilitate relațională, de dezbatere, de argumentare. În momentul în care instrumentarul poetic este pus în slujba exprimării, a comunicării, face omul să fie foarte elocvent de multe ori și pentru asta mi-au mulțumit mulți dintre studenții mei. Și ușor, ușor s-au apropiat și de poezie.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    7 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.