Cristina Hoffman a fost consultant pentru postul de televiziune franco-german ARTE, a făcut parte din comitetul de selecţie şi a fost delegată la festivalurile de film de la Berlin şi de la Cannes, a organizat timp de 14 ani Festivalul Filmului German la Paris şi a colaborat cu posturile de televiziune ZDF, ARD, ORF, FRANCE 5, iar în perioada 2010 – 2016 a fost director al Institutului Cultural Român din Berlin. În România a inițiat seria de workshop-uri Aristoteles, cu sprijinul ARTE France – un workshop în care studenți sau absolvenți de film din Europa Centrală și de Est învață, într-o lună și o săptămână, să realizeze un film documentar de la idee la produs final.

Am discutat puțin cu doamna Cristina Hoffman, în vizita noastră la Bata, unde se desfășoară cea de a XII-a ediție a atelierului de film documentar, fiind curioși de unde i-a venit ideea să inițieze proiectul „Aristoteles” și, mai ales, de unde până unde a fost aleasă tocmai localitatea Bata pentru desfășurarea ediției de anul acesta.

În urma discuției, printre altele, am aflat și un lucru ce ne-a luat pe nepregătite: doamna Hoffman este descendenta scriitorului Ioan Russu-Șirianu (născut la Șiria) și rudă îndepărtată cu scriitorul Ioan Slavici (născut și el la Șiria)! În această primăvară, ea a ajutat primarul Șiriei să aducă înapoi acasă osemintele lui Ioan Russu-Șirianu (fiul sorei lui Ioan Slavici) si ale fiului acestuia scriitorul Vintila Russu Sirianu, unchiul Cristinei Hoffman, care se aflau la București.

– De unde a pornit totul cu Asociația Aristoteles? De unde v-a venit ideea să organizați o tabără/workshop dedicată filmelor documentare?

– A fost în 2005. Eu am trăit la Paris vreo 35 de ani și eram foarte aproape de redacția și directorii de la televiziunea franco-germană ARTE, cu sediul în capitala Franței. Eu mă ocupam pe vremea aceea și de Festivalul de Film din Berlin, făceam selecția filmelor din partea Europei Centrale și de Est, deci aveam așa un fel de punte între Occident și Orient. Venind foarte des în România, am realizat că în zona asta nu era deloc niciun workshop, vreo formațiune care să-i școlească pe tinerii absolvenți de școli de film în zona documentarului. Erau o mulțime de programe de soiul acesta în partea occidentală, în Londra, în Paris, în Italia, în Spania, dar în zona asta, începând cu Cehia, Ungaria, România, Serbia, Bulgaria, nu exista niciun astfel de program.

– Și atunci ați hotărât să vă implicați dumneavoastră…

– Da. Constatând acest lucru, m-am adresat direcției televiziunii ARTE și am propus să implantăm un program de ateliere de filme documentare în România, care să se adreseze mai ales unor tineri din Europa Centrală și de Est.

– Care a fost reacția lor?

– Au fost foarte deschiși, mai ales că pe vremea aceea aveau o politică de expansiune înspre țările proaspăt integrate în comunitatea europeană, așa cum era și România printre altele, și sigur că aveau și ei un interes de promovare a imaginii lor de televiziune culturală, producătoare de filme documentare, astfel că au fost foarte deschiși acestei idei și au finanțat din primul an acest program. Asta ne-a dat un imbold pentru că ne trebuia o bază, în special o bază internațională, după care, în anul respectiv, ne-am apropiat de TVR, care îl avea ca președinte pe vremea aceea pe Tudor Giurgiu, care a fost foarte deschis și el să participe la acest eveniment pilot.

– Când a apărut primul workshop?

– Am creat prima ediție în 2006, cu sprijinul ARTE, cu sprijinul TVR, care au fost substanțiale la vremea respectivă, și cu ajutorul CNC-ului românesc (Centrul Național al Cinematografiei). Așa a pornit totul și am avut un an în care am avut peste 100 de aplicații, ceea ce ne-a demonstrat că era o idee necesară în spațiul acesta geografic. Între timp, avem deja 12 ani de existență și pot să spun că lucrurile au mai evoluat între timp, adică s-au mai creat alte ateliere de filme documentare… nu ca Aristoteles Workshop, dar, oricum, niște programe de training în toată Europa de Est și Centrală, fie că e Praga sau Budapesta sau Sofia…

– Dar ați fost o deschizătoare de drumuri!

– Da, am creat acest trend și așa a pornit interesul pentru filme documentare și în această zonă.

– Cum de ați ajuns la Bata? Știm că ați organizat evenimentul în mai multe localități din țară, dar suntem curioși ce v-a determinat să alegeți locul acesta în 2017…

– De fapt, a 10-a ediție am organizat-o ca un fel de comemorare de 10 ani a Asociației Aristoteles, în cadrul Festivalului Astra de la Sibiu, iar apoi ne-am decis să închidem acest program pentru că devenea din ce în ce mai greu de finanțat. Dar nu a fost să fie așa. La a 11-a ediție, care a avut loc anul trecut la Baia Mare, au venit cei de acolo, fiind pe lista scurtă a competiției Capitală Culturală Europeană și ne-au propus să ne finanțeze workshop-ul, așa că am continuat cea de-a 11-a ediție. După care iar ne-am spus că se încheie.

– Și din nou nu a fost așa!

– Exact. Pentru că – cum să spun? – hazardul, viața sau destinul a făcut ca domnul Priescu din Șiria, care lucrează cu domnul Bot, primarul comunei, a dat de mine anul trecut, când eram directoarea ICR Berlin, pentru că el căuta urmele unor descendenți ai lui Ioan Slavici. M-a găsit pe mine. Unchiul meu, Vintilă Russu Șirianu, era nepotul lui Slavici.

– Oh, nu am știut!

– Da. Astfel, m-a găsit pe mine și m-a sunat. Când m-am întors de la Berlin la București, anul trecut în martie, m-am oprit acolo ca să vorbim despre cum aș putea să-l ajut cu aducerea osemintelor lui Ioan Russu-Șirianu din București… și am vorbit despre aceste lucruri, deci nu avea nicio legătură cu workshop-ul. După care i-am povestit cam ce facem noi și că ne pregăteam pentru evenimentul din Baia Mare. Atunci l-am cunoscut și pe domnul Bot, primarul Șiriei, care ne-a întrebat dacă nu am fi interesați să facem acolo ediția următoare.

– Adică la Șiria…

– Da. În regiunea Șiria, prin județul Arad. Atunci am spus „de ce nu?” și am păstrat legătura, iar anul acesta am revenit cu osemintele Șirienilor pe care le-am depus în cimitirul din Șiria, unde s-a făcut o slujbă cu episcopul din Arad. S-au depus osemintele și s-au făcut niște monumente mari în Șiria. Fiind aici în aprilie, am revenit cu această idee a workshop-ului. Ei ne-au propus niște locații, ne-am dus să le vedem, dar ne-am dat seama că ce facem noi de 12 ani și ce aveam noi nevoie nu era foarte clar pentru ei, ceea ce ne propuseră nu era tocmai ceea ce trebuia. Cu o zi înainte să revenim la București eram destul de descumpăniți cu toții, dar înainte să plecăm, ne-am dus și la Consiliul Județean din Arad și la domnul primar Falcă. La un moment dat ne-a spus „De ce nu încercați Bata?”. Seara, înainte să plecăm, ne-a dus domnul Bot din Șiria aici. Și a fost perfect! Sus (n. red. – în cabană) avem sălile de montaj, avem exact numărul de locuri de cazare de care e nevoie… deci totul are o logistică, iar când am văzut locația, am spus că aici este perfect. Așa am ajuns la Bata.

 

• Citește și Am fost la Bata să vedem cum „se nasc” filmele documentare în județul Arad. Cei 12 tineri din țări precum Franța, Iran, Marea Britanie, Olanda sau Vietnam sunt deja „în acțiune”

• Citește și Interviu eveniment | „Documentarul e noul umanism”. Celebrul Thierry Garrel de la ARTE France ne vorbește despre atelierul de la Bata, județul Arad

Raluca Medeleanu, 12 iulie 2017, 4:41 PM