Încearcă să completeze locuri goale, anomalii arhitecturale, colțuri părăsite, clădiri abandonate, pereți singuri cu… desen” – am folosit de multe ori în articolele Special Arad acest citat, atunci când militam pentru arta stradală în Arad. Iată că acum a venit ocazia ca cel căruia aparțin aceste cuvinte să vină pentru prima oară în orașul nostru cu scopul de a picta unul dintre zidurile din Parcul Eminescu. Este vorba de artistul bucureștean cunoscut sub pseudonimul Pisica Pătrată, invitat al festivalului StrArad care se desfășoară în acest weekend în parcul mai sus amintit.

Cu numele real de Alexandru Ciubotariu, Pisica Pătrată este unul dintre cei mai cunoscuți ilustratori contemporani din România, iar noi l-am abordat vineri, exact în timp ce trasa primele linii din ceea ce va fi lucrearea de artă pe care o va oferi cadou Aradului. Vremea era urâtă, începea să picure, dar asta nu părea să fie un impediment nici pentru el, nici pentru organizatorii StrArad care și-au păstrat optimismul, drept pentru care sâmbătă au fost răsplătiți de „mama natură” cu vreme ceva mai frumoasă. Dar să revenim la Pisica Pătrată:

– Cum ai aflat de StrArad?

– Am primit pur și simplu o invitație și mi s-a părut interesant, mai ales pentru că este un oraș în care n-am mai desenat până acum.

– Dar în vizită ai mai fost?

– Da, am mai fost. L-am mai vizitat și e un oraș care îmi place, iar dacă pot să îmbin lucrul ăsta cu ceea ce fac eu, mă bucură. E un festival pe gustul meu. Mai ales că genul ăsta de lucrări trebuie să apară cât mai mult în spațiul public, iar evenimente de genul ăsta potențează cumva această artă care trebuie să fie mai prezentă în spațiul public.

– Tu deja ai o oarecare notorietate printre cunoscători. De cât timp faci asta?

– Cred că sunt vreo 10 ani, dacă nu și mai bine… dar parcă în ultima vreme a început să se coaguleze mai coerent toate aceste demersuri. Și atunci răspund de fiecare dată când o entitate culturală mă invită să fac ceea ce îmi place să fac în spațiul public.

– Ce anume te-a determinat prima oară să te îndrepți către arta stradală? Scuză-mă că nu știu, ai și studii în domeniul artei? Sau o faci pur și simplu din pasiune? 

pisica patrata interviu special arad– E cumva un traseu invers față de un traseu normal parcurs de cei din zona de graffiti / street art. Eu vin din sens invers cumva, din zona academică. Am studii academice și am avut un traseu destul de previzibil artistic.

– Deci, inițial, totul „convențional” cum s-ar spune…

– Da și poate de aia a fost atât de bine și lucrul în street art, pentru că a fost ca un fel de eliberare. Activând sub pseudonimul de „Pisica Pătrată”, am putut să mă eliberez.

– Te simțeai constrâns ca artist, de normele academice?

– Da, oarecum. Nu neapărat de asta, ci că totul era previzibil. Mergând pe acest traseu, mi se părea totul foarte previzibil și atunci activarea în zona asta m-a eliberat atât stilistic cât și tematic… Mi-a deschis o cale, practic.

– În momentul în care faci o lucrare, intenționezi și să transmiți un mesaj oarecare sau, pur și simplu, îți lași frâu liber imaginației și atât?

– N-am avut niciodată un mesaj voit și poate chiar lipsa acestui mesaj s-a constituit la un moment dat într-un mesaj în sine, prin faptul că am plasat niște personaje în spațiul public, dar acel spațiu public era ales dintr-un anumit motiv. Erau zone abandonate, zone care simțeam ca artist că au nevoie de un ajutor. Niciodată nu m-am apucat să pictez casa proaspăt vopsită a unui om, de exemplu, ci zone urbane, zone arhitecturale care aveau nevoie de o intervenție într-un fel sau altul, că a fost din partea mea ca artist, sau poate era nevoie de intervenția autorităților… Era nevoie de a se interveni în acea zonă. Și atunci, practic, ăsta era mesajul, iar exceptând câteva lucrări de la început, la tot ce am făcut ulterior era foarte bine ales spațiul. Ca în cazul de față. Și aici am dat câteva ture ca să-mi aleg spațiul ăsta pe care, cumva, îmi spunea ceva și simțeam nevoia că: aici!

IMG_1755

– Simțeai că trebuie adus cumva la viață…

– Da.

– Legat de ceea ce faci, ai avut vreodată probleme? La noi în țară cum e văzută arta stradală? Mai este acea preconcepție că e vandalism? Ai avut vreo neplăcere în sensul acesta?

– Există, normal. Dar să zicem că street art, spre deosebire de graffiti, este într-o zonă mai favorizată, sau mai gri.

– Mai accesibilă cumva vizual.

– Da, mai accesibilă. Fiindcă intervenția în spațiul public, mai ales dacă e gândită și este într-un cadru organizat, e oarecum mai bine. Dar la început, când interveneam pur și simplu fără… îți asumi chestiile astea. Și fiecare om care vrea să facă lucrul ăsta își asumă și efemeritatea lucrărilor – pentru că nu poți să știi dacă durează câțiva ani sau câteva ore, fiind în spațiu public -, anonimatul până la un anumit punct și această ilegalitate cu care te intersectezi, dar vin cumva toate la pachet. Și, mă rog, întrebarea asta rămâne mereu: dacă e artă sau e vandalism? Răspunsul nici nu cred că există. Nimeni nu poate acuza de un fel sau altul…

– E subiectiv, nu? Într-un fel… e și chestie de gust și de percepția fiecăruia.

– Da. Dar poate festivalurile de genul ăsta și instituțiile culturale care girează astfel de artă pot arăta fațete mai accesibile publicului care percepe cumva asta ca fiind vandalism și atunci sigur că se pot deschide noi oportunități sau noi direcții. E de lăudat și festivalul, și asociațiile culturale, și instituțiile care girează genul ăsta de artă!

Raluca Medeleanu, 16 iulie 2016, 9:41 PM