Inspectorul școlar general, Claudius Mladin: noua clădire a Palatului Copiilor nu va fi gata în nici cel puțin doi ani!

    de Raluca Medeleanu | 9 noiembrie 2017, 12:00 PM | Educaţie

    3

    Revenit în funcția de inspector școlar general, prof. Claudius Mladin a organizat joi dimineață o conferință de presă prin care a dorit să prezinte raportul de activitate a Inspectoratului Școlar Județean Arad, pentru anul școlar 2016-2017. Cu acest prilej, s-a adus în discuție un subiect care a lansat multe semne de întrebare în mediul arădean, cel puțin în rândul părinților și copiilor. Când va fi, în sfârșit, finalizat noul sediu al Palatului Copiilor? Răspunsul, cel puțin din informațiile prezentate de Mladin, este mai mult decât nesatisfăcător.

    Întrebat fiind care este motivul că Inspectoratul Școlar Arad a primit mai repede un sediu nou, iar copiii au fost lăsați pe locul al doilea, acesta ne-a spus că la momentul în care a ajuns inspector școlar genera, în 2012, obiectivul proiectului pentru sediul ISJ era mai aproape de finalizare, decât noul sediu al Palatului.

    Potrivit inspectorului școlar general, pentru ca Palatul Copiilor să se mute în clădirea de lângă noul sediul al ISJ Arad, pe strada Miron Corstin, vor trebui să treacă pe puțin încă doi ani, dacă nu chiar patru. Motivul? În primul rând, timpul pierdut până la ora actuală, din cauza mutării cablului de înaltă tensiune care încurca demersul lucrărilor de construcție, mutare care a fost responsabilitatea companiei Enel și presupunea o branșare la conducte noi. Această mutare a costat 1,2 milioane de lei noi, însă a fost, până la urmă, dusă la bun sfârșit în decursul ultimelor șase luni. Clădirea de pe Miron Costin se va întinde pe o suprafață de 4641 mp, va avea un etaj și va avea o capacitate de a găzdui 2500-3000 elevi.

    Bugetul total alocat de Ministerul Educației anul acesta pentru lucrările de contrucție a noii clădiri a Palatului Copiilor a fost de 2,5 milioane lei. Ținând cont că proiectul total se ridică la 14-15 milioane, Claudius Mladin a spus că dacă în fiecare an de acum încolo se vor primi tot câte 2 milioane de lei, lucrările vor fi finalizate în aproximativ 4 ani, aici vorbind inclusiv de amenajarea interiorului (mobilier, aparatură).

    Ținând cont că actuala clădire care găzduiește Palatul Copiilor a fost retrocedată în 2004 și a fost chiar scoasă la vânzare în februarie 2017, asta ridică mari semne de întrebare în ceea ce privește locul în care își vor desfășura activitatea extrașcolară copiii până la finalizarea noului sediu.

    Claudius Mladin a spus că anul acesta s-a negociat chiria cu proprietarul actual al și s-a reușit scăderea ei. Întrebat fiind despre ce suma este vorba, acesta ne-a spus că până anul acesta chiria a fost cuprinsă undeva între sumele de 12.000 și 10.500 lei pe lună, iar că acum s-a redus, opinând că acum este undeva între 8000 și 10.000 lei. Deci putem vorbi cu sigurață de un discout minim de 500 lei pe lună. De asemenea, a spus că „teoretic” nu se pune problema unei evacuări, însă dacă totuși se va ajunge la așa ceva, „planul B” ar fi mutarea activităților Palatului Copiilor în mai multe unități de învățământ din Arad, căci există școli care au săli de clase libere.

    23432538_1664398046957503_1701674281_o 23432820_1664398036957504_2099933892_o 23432955_1688228604563416_1755061714_o 23468125_1688228607896749_1492014001_o 23468405_1688228584563418_1568332772_o 23468543_1688228624563414_1650673048_o

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Termenul de executie al lucrarilor: 36 luni. Data inceperii constructiei: 22.11.2011. Data finalizarii constructiei: 22.11.2013. Asta-i 24 de luni, nu 36. Daca atata matematica nu au reusit, de ce ne asteptam sa fie gata la timp? Poate au vrut sa spuna ca va fi gata cand ziua de 36 pica intr-o luni, asa ca mai avem de asteptat…

      +4 voturi
      +1
      -1
    2. Nu o sa fie gata nici in 2 ani si nu depinde de inspector. Vor mai trece multi inspectori si ministrii ai invatamantului pana va fi gata cladirea. Cei din politica centrala stiu ca nu e profitabil sa termini o cladire. Mai bine o lalai cat mai mult. Ca si cu pasajele. Acuma trebuie facut un studiu sa se vada cat s-au degradat si cate reparatii trebuie. Poti baga bani la nesfarsit.

      +3 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    0 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.

    Logo Aplicatie Special Arad

    Special Arad