E exact cum zice USR dar pe invers: n-avem cu cine.

Nici nu insist aici mai mult, singura formațiune politică dintre cei care se vor bate de Miculaș pentru Parlament care nu are încă antecedente de prost augur susține că în sfârșit, am avea pe cine alege, gândindu-se, firesc și normal, la candidații proprii.

Fair-playul ne cere să nu zicem „ba pe a lui tătâne-tâu” până nu sărim pârleazul, ne ținem aici în rezervă așadar, amânând judecata cea din urmă în cazul partidului lui Nicușor și Clotilde.

PSD-ul, partidul acela, știți Dumneavoastră, care este în toate cele ce sunt, hotărât acum să termine odată și pentru totdeauna cu prejudecățile mic-burgheze de sorginte penelistă, ne cere să îndrăznim.

Ei, asta-i, PSD-ul lui Iliescu, Năstase, Ponta și…cu voia Dumneavoastră ultimul de pe listă, Dragnea, ne cere să îndrăznim să credem.

Da, ați sesizat corect: avem o problemă!

Tocmai pesedeul ateu și farizeu să ne ceară una ca asta! Îl și văd pe Domnul Caba, undeva acolo în America, cum își trage aer în piept. După care îi dă drumul dintr-o dată, nu de alta dar imaginați-vă, sub sintagma să crezi din slogan flutură mândrul tricolor românesc.

Iar dacă nu v-ați lămurit, iată ultima sintagmă edificatoare: în România!

În concluzie, ușurare: PSD nu ne cere să îndrăznim să credem în ei, dimpotrivă, aș zice, ce să mai îndrăznim când ei niciodată n-au crezut în ei înșiși, însă, opinează gândirea mereu creatoare a activistului de serviciu, am putea îndrăzni să credem în România!

Bine, adevărul e că activistul de partid care luptă până la ultimul cartuș a strecurat și aici o șopârlă din aia de să-ți tai venele: Domle, să nu-mi spui că nu îndrăznești să crezi în România, c-asta-i lipsă totală de patriotism iar dacă nu știai de la moartea Tribunului și ramolirea extremă a lui Funar tot noi, adică pesedeul lui Dragnea, Ponta, Năstase și Iliescu, suntem responsabilii și cu naționalismul de stânga.

Ei, acum după ce am terminat cu grosul antiliberal de expresie comunistă – e greu de exprimat, știu, pentru că strict filosofic și PNL-ul guvernamental în două luntrii intră în această definiție –, să vedem mărunțișul.

ALDE nu se joacă nici cu ideile, nici cu sloganele.

Surprinzător, partidul celui mai alunecos politician postdecembrist se dă pe brazdă și ne spune franc: redăm România românilor!

Am aflat prin urmare unde a fost până acum România.

Nu că ne-am fi făcut iluzii deșarte dar  e cu totul altceva când hoțul recunoaște spășit și promite să ți-o dea înapoi.

Dacă n-aș ști ceea ce știu și anume faptul că acest slogan nu este altceva decât o nouă expresie a idioțeniei unui partid de buzunar – e vorba de buzunarul Domnului Tăriceanu, of course! –, mai că aș zice să votăm cu ei, dragii mei.

Dacă vor câștiga, victorie, ne vor da înapoi țara pe care până acum au dosit-o în spatele intereselor lor meschine și mizerabile.

Cu PMP nu ai grețuri!

Iar dacă n-ai participat la vreun chef cu șeful cel mare chiar poți dormi liniștit. Nemaivorbind că, după ce te-ai trezit și te-ai mai limpezit, poți să lupți pentru România, plus pentru localitatea în care votezi.

Dacă, de exemplu, votezi în diasporă, la Santiago de Compostela, atunci pentru Santiago de Compostela!

Eu voi vota la Arad dar, vă spun cinstit, nu am de gând să mă lupt pentru Aradul așa cum ne apare el astăzi, după aproape două decenii de când Băsescu se luptă și dă-i și luptă, o perioadă bună cu Gheorghe Falcă alături.

Cu ANR e și mai simplu.

Dacă reușești să faci diferența dintre formațiunea de uz propriu a lui Marian Munteanu și Agenția Navală Română îți dai seama dintr-o dată că treaba-i oablă: votezi ANR, adică nu Agenția Navală ci Alianța Noastră România.

Nu te mai împiedici în figuri, nici măcar stilistice, oximoronul pentru tine este politică pură, ști una și bună: până treci puntea – vedeți că nu putem scăpa de Agenția Navală așa de ușor! – te aliezi și cu Dracu și cu soră-sa, cu alte cuvinte: Pupat toți Piața Universității!

Dar cel mai simplu e cu UDMR.

Politicienii care vorbesc aproximativ româna, dar mult mai exact decât majoritatea celorlalți, nu vor nimic altceva decât asfalt. Sigur, exclusiv în maghiară dar dacă veți avea curiozitatea să băgați una dintre revendicările lor în Google translate veți afla cu aproximație că nu mai vor  autostrăzi de hârtie ci de asfalt, drumuri de asfalt peste tot în Ardeal și mai mult în Ardeal și toate asta pentru că Ardealul este viitorul.

UDMR, din câte ne dăm seama, pe ici-colo, prin punctele esențiale, a rămas cu orizontul de așteptare undeva pe la începutul secolului douăzeci, atunci când, din cauza motorizării accelerate, toți se gândeau la asfalt și la gurile de canal care pot ridica la o adică fusta lui Marilyn Monroe până peste cap. În Ardeal, dacă s-ar putea!

PNL-ul în schimb – vom încheia cu ei, așa cum merită și cum o vor încheia și ei – a pășit ferm și hotărât în interbelic, în anii tumultuoși în care cuvântul Înainte însemna înainte de toate înapoi.

Avanti în italiană, vorwärts în germană, cuvântul a devenit în anii electronizării din urmă un simplu forward pe panoul de comandă ale gadgeturilor noastre iar liberalii noștri de acum, scurți în amintiri, n-au fost destul de prevăzători să nu-și trădeze scopurile cam totalitare tot mai evidente în ultima vreme.

În epoca contemporană a doctoratelor la kilogram nu poți să ai pretenții filologice de la liberali precum Falcă, șeful campaniei electorale galben-albastre, n-ai cum să le ceri să-și dea seama că în română înainte nu e ca în orice altă limbă.

Face parte din categoria nu foarte restrânsă a cuvintelor polisemantice, adică cu mai multe înțelesuri, aceste înțelesuri ajungând să fie chiar opuse în funcție de contextul în care este folosit.

Exemplu pentru Doamna Ghorghiu, Falcă și ceilalți: mergeți înainte nu e același lucru cu înainte a fost mai bine!

Ne este greu să ne dăm seama la ce s-au gândit gânditorii partidului, care a fost sensul la care s-au decis forjând sloganul totalitaro-fascistoid, nițel eroico-comunist: România Înainte.

Înainte de ce, cât de înainte, înainte a ce? Și mai ales: până când?

Această incertitudine freudiană este prezentă de altfel în toate manifestările de campanie ale PNL-ului condus voios din Arad spre eșecul final, cazul afișului cu liberalii bucureșteni identificându-se cu grupul caragialian din fața Teatrului Național fiind simptomatic.

În urma acestui mic periplu semiologic ne-a mai rămas o singura speranță.

Având în vedere că toate partidele, în afară de USR și UDMR, pomenesc doar de România, mai puțini de cei care o locuiesc, și având în vedere că după această campanie, după toate probabilitățile, viața merge înainte încercând să scape cât mai mult de ce a fost rău înainte, noi de aici îi urăm României să fie bine și tot românul să prospere!

Să nu se creadă că n-am căutat după sloganul PRU. Nu l-am găsit. Mă gândesc că n-au mai reușit să introducă România într-o formulă neuzitată până acum sau că numele partidului se confundă cu sloganul. Am găsit în schimb pe pagina online a PRU următorul titlu de prima pagină: Avram Iancu e în partidul lui Țepeș și candidează la Covasna! AICI