sâmbãtã, 20 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Încetinitorul de particule: Sfârșitul începutului: Roli Nagy, Iustin Cionca, Guccifer

    Începem, contrar tuturor recomandărilor binevoitorilor, din nou cu fotbal. Trecem însă într-un registru mai accesibil, având în vedere unele reacții de la ediția trecută a Încetinitorului. Au fost unii, nu mulți dar destui, care au mărturisit că nu au înțeles nimic. Poate am încetinit-o prea tare, o particulă care nu face nimic doar șade e greu de observat.
    Începem cu fotbal să consemnăm dezorientarea lui Roli Nagy, cel care după victoria cu Tărlungeni a mărturisit că nici el nu înțelege nimic. Nu înțelegea de ce Domnii Mészár și Moșneag sunt prezenți la meci, de ce dintr-o dată conducerea este interesată de jocul echipei. Sunt unii adepți ai teoriilor conspiraționiste în toate care susțin pe după colțuri că revolta lui Ionuț Popa de săptămâna trecută, demisia sa de la Pâncota, cuvintele sale care de atunci ne dor în continuu cu privire la niște escroci și nesimțiți ar putea explica neliniștea conducerii UTA, dorința lor ca acum înaintea play-offului să încredințeze echipa unui specialist autentic, unuia care face cu ușurință distincția dintre escroci și nesimțiți.
    Problema este, orice ar zice cârcotașii, gravă. Și, bineînțeles, prezintă umflături. Ea, problema, se materializează în întrebarea încetinită un pic, ca s-o vedem mai tare, dacă vrea Primăria – având în vedere suma măricică pe care a alocat-o din buget – promovarea echipei în primul eșalon? Răspunsul nefiind evident, suma neobișnuit de mare poate fi explicată prin rațiuni electorale, știut fiind faptul că la Arad sunt două categorii de populație care pot decide primarul: neoprotestanții și utiștii. Cu alte cuvinte, ne permitem totuși o formulare mai pretențioasă, dilema ni se prezintă astfel: este asta pentru UTA începutul sfârșitului sau sfârșitul începutului?

    *

    Rămânem, mai mult în trecere, la fotbal. Deplângând trecerea în neființă a ultimului geniu fotbalistic european, observăm, ce să facem, că Johan a fost, cel puțin în timpul activității sale de fotbalist, un fumător în lanț. Pornind de la această idee tulburătoare, remarcăm activismul Patronatului român arădean, în persoana președintelui Crișan, pentru amendarea legii cu fumatul în locurile publice. Acuma, e drept Domnul Crișan e fumător, e specialist în sudură, amândouă activități nocive, însă calitatea sa de șef al Patronatului l-a făcut să se apropie de chestiune dinspre economic, atrăgând atenția asupra pierderilor patronale dacă rămâne în vigoare varianta hard a legii. Și n-a fost, se pare, singurul, iată, varianta soft e gata, reintroducând Romania în lumea țărilor serioase unde câștigul este mai important decât viața. Punctăm așadar începutul sfârșitului legii sau sfârșitul începutului de a deveni europeni. Numai așa vom înțelege și scandalul de la Profi și alte asemenea scăpări din care aflăm, așa ca prin crăpătura ușii, ce mâncăm, ce bem și de ce, totuși, spre deosebire de săracul Cruijff, noi suntem încă în viață și ne simțim bine, mersi.

    2713_The-end-written-in-cigarettes

    *

    Și asta în ciuda comunicatelor emise de distinsa parlamentară Camelia Boghicevici. Împlicată plenar în social, copii, femei și viață sănătoasă, în ultimul ei comunicat își exprimă plăcerea pentru creșterea alocației pentru copii. Din păcate, sunt trecut de vârsta și situația la care o astfel de măsură m-ar arunca în brațele larg deschise ale fericirii, mă mulțumesc cu puțin, să se încălzească vremea, să-mi pot sorbi cafeau tratată chimic pe o terasă la o țigară nocivă rău de tot, aproape la fel ca alimentele naturiste de la diferitele supermarketuri.
    Și în timp ce îmi sorb cafeaua care băută pe stomacul gol produce un adevărat șoc organismului, aflu din presa locală, ochii îmi alunecă de la Camelia la Iustin, și rămân gânditor. Iustin Cionca, viitorul președinte la Județ dacă așa vrea Dumnezeul electoral și Ghiță Falcă, zice că PSD-ul, prin votul împotriva arestării lui Ghiță, Sebastian, să nu vă speriați încă, și-a manifestat disprețul față de români.
    Domnul Cionca, Iustin de această dată, uită de multe în această flamboiantă luare de poziție: faptul că numele său vine din just, știe probabil, cel drept, adică, pare a uita cu toate acestea că Domnia Sa a fost membru al Parlamentului României, iar votul împotriva ridicării imunității lui Sebastian Ghiță nu a fost dat de PSD, ci de Parlament. Și pentru că a fost și Domnia Sa parlamentar, just ar fi să ne spună că în ceea ce privește voturile de acest gen divergențele politice cam dispar. Așa cum au dispărut oarecum și în cazul Domnului Ioțcu, coleg de partid de altfel cu Domnul Cionca, și care, cel puțin până la faza cu trandafirii care înfloresc euroi, îi era oarecum șef, sau poate exact invers, având în vedere ițele încurcate ale partidului și Companiei de Apă.
    Oricum ar fi, sesizăm și aici un început. Sau un sfârșit. Depinde din ce unghi ne uităm la campania electorală care pare să se termine înainte de a fi început de-a binelea.6c5d666b-257f-48b0-b2cf-303a97f8e976

    Poz(iți)a săptămânii: Continuăm subrubrica inaugurată săptămâna trecută cu cel mai celebru arădean. Singurul de fapt care se bucură de notorietate mondială, singura celebritate românească de care știu până și cei doi Bushi sau Hillary a lui Bill. Nu, nu e cine vă vine în minte, nu e nici măcar Iustin Cionca sau Ionuț Popa. El este Marcel Lazăr Lehel din Sâmbăteni sau Guccifer cum îl cunoaște lumea, hackerul extrădat SUA, bănuit că a spart paginile personajelor sus-menționate printre altele. Fotografia îl prezintă în momentele de dinainte de a fi predat autorităților americane așa cum apar acestea pe CBS, una dintre pricipalele rețele teve din SUA.
     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Incep prin a-l cita pe marele nostru savant ardelean, Petre Pavăză: „Am fi ajuns departe cu stiinta daca particulele astea elementare nu se miscau asa iute”.De asemenea va previn ca ceea ce scriu acum este dezlanat, astern in scris ideile care-mi vin primele in minte si fac cu mine ce vor ele.
      [In paranteza va informez ca nu sunteti nici nas si nici nu-i datorati Claudiei Boghicevici niciun miel de Paste.]
      Ciclul de articole reunit sub titlul: ‘’Incetinitorul de particule’’, are puterea de a arunca aproape pe oricine intr-un fel de senzatie de ”deja-vu”.Numarul mare al personajelor, intamplarile relatate, starea de spirit si comportamentul acestor personaje ma duc acum cu gandul la un ”Locum refrigerii” al societatii romanesti.Aceasta societate care alearga ,,libera,, si ,,fericita,, pe Campiile Elizee ale ‘’tranzitiei’’ care la noi nu se mai sfarseste.Ca sa renastem, ar trebui sa murim, in sens figurat bineinteles.Traim in tara unde pericopa evenghelica e mai des intalnita ca si pizza.
      Spuneati ca multi nu au inteles nimic din ciclul articolelor precedente, posibil.Eu, ca si concluzie generala, dupa citirea tuturor acestor articole, cred ca dumneavoastra, intr-un mod foarte voalat si fin doriti sa trageti un semnal de alarma asupra unui fenomen social care tinde sa puna stapanire pe noi, si anume: dorinta scapata de sub control a unor indivizi si grupuri de interese pentru putere.Chiar zilele trecute am recitit una din cartile care mi-au placut intotdeauna, si anume cartea lui Philip Leon – ‘’ The Ethics of Power, or …’’ – o carte cu analize extraordinare despre aceste ‘’pofte de putere’’ – pe care dumneavoastra, cred, doriti sa le scoateti in evidenta prin acet ciclu de articole.
      De cele mai multe ori originea decadentei unei societati sta in simplificarea extrema a ideilor, in barbarizarea si brutalizarea lor.O zi frumoasa tuturor!

      0 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    7 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.